luni, 30 septembrie 2024

***

 Brigitte Bardot, mai mult decât o actriță

Brigitte Anne-Marie Bardot s-a născut pe 28 septembrie 1934 la Paris, fiind fiica lui Louis Bardot și lui Anne-Marie Mucel. Tatăl ei era inginer și proprietar al mai multor fabrici din Paris, iar mama sa a fost fiica unui director de companie de asigurări. Viitoarea actriță a fost crescută într-un mediu catolic conservator, a suferit de ambliopie în copilărie și are o soră mai mică, Mijanou, și ea actriță.

Familia locuia într-un apartament cu șapte camere aflat în luxosul arondisment 16, iar tatăl era foarte strict, învățându-le pe fete să respecte bunele maniere în orice circumstanțe și să poarte haine adecvate, iar mama ei a fost extrem de selectivă în alegerea prietenelor, prin urmare fetița nu a prea avut companie în copilărie. Brigitte a vorbit chiar de un incident care a traumatizat-o, când ea și sora ei au spart vaza preferată a părinților în timp ce se jucau în casă, tatăl ei s-a enervat foarte tare, le-a biciuit și le-a tratat ca pe niște străine, cerându-le să i se adreseze de atunci înainte cu pronumele “vous”.

În perioada ocupației naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, copila și-a petrecut timpul mai mult acasă și a devenit pasionată de dans, fiind admisă la vârsta de șapte ani la școala privată de balet Cours Hattemer. Mergea la școală trei zile pe săptămână, ceea ce i-a oferit suficient timp pentru a exersa, iar în 1949 a fost acceptată la Conservatorul din Paris, urmând timp de trei ani cursurile ținute de coregraful rus Boris Knyazev.

În 1949, Hélène Gordon-Lazareff, directoarea revistelor Elle și Le Jardin des Modes, a angajat-o pe adolescenta care avea 15 ani la acel moment ca model junior, fata a apărut pe coperta Elle, primind apoi o ofertă pentru a juca în filmul “Les Lauriers sont coupés”. Părinții ei s-au opus, dar bunicul a susținut-o, spunând: “Dacă această fetiță va deveni o curvă, nu cinematografia va fi cauza”.

La audiție, Bardot l-a întâlnit pe Roger Vadim, care după câteva zile a anunțat-o că nu a primit rolul, dar cei doi s-au îndrăgostit. Părinții lui Brigitte s-au opus cu înverșunare relației, iar tatăl ei a anunțat-o într-o seară că o va trimite în Anglia pentru a-și continua studiile și că i-a cumpărat deja biletul de tren, călătoria urmând să aibă loc a doua zi. Adolescenta a reacționat băgându-și capul în cuptorul încins, părinții au oprit-o însă la timp și, în cele din urmă, au acceptat relația, cu condiția să se căsătorească cu Vadim doar după ce împlinește vârsta de 18 ani.

Brigitte Bardot a apărut din nou pe coperta Elle în 1952, ceea ce i-a adus o ofertă pentru a juca în comedia „Crazy for Love”, cu Bourvil în rolul principal. Tânăra a fost plătită cu 200.000 de franci, apoi a primit un al doilea rol în filmul “Manina, fata din bikini”, regizat de Willy Rozier.

În aprilie 1953 a participat la Festivalul de Film de la Cannes, iar acesta a fost momentul când a devenit mica vedetă a presei franceze. A urmat un rol principal în melodrama italiană “Concert of Intrigue”, apoi filmele „Caroline and the Rebels” și “School for Love”, în care a jucat alături de Jean Marais.

Pentru filmul italian “Mio figlio Nerone”, Brigitte a fost rugată de regizor să-și pună o perucă blondă, dar ea a decis să-și vopsească părul și a fost atât de mulțumită de rezultat, încât a păstrat această culoare pentru tot restul vieții.

Tânăra a jucat apoi în musical-ul “Naughty Girl”, în „Plucking the Daisy”, în comedia „Mireasa este mult prea frumoasă”, cu Louis Jourdan, și apoi în melodrama “Și Dumnezeu a creat femeia”, debutul lui Vadim ca regizor, care a transformat-o într-o stea internațională. Au urmat apoi „La Parisienne”, film realizat în 1957, melodrama “The Night Heaven Fell” și “In Case of Adversity”.

În 1973, Bardot a anunțat că se retrage din cinematografie, după ce apăruse în mai mult de patruzeci de filme și înregistrase mai multe albume muzicale, propunându-și să-și folosească celebritatea pentru a promova drepturile animalelor.

În 1986, a înființat Fundația Brigitte Bardot pentru Bunăstarea și Protecția Animalelor, a devenit vegetariană și a strâns trei milioane de franci scoațându-și la licitație bijuteriile și obiectele personale pentru a-și finanța fundația.

În august 2010, actrița i-a adresat o scrisoare reginei Danemarcei, Margareta a II-a, cerându-i să oprească uciderea delfinilor în Insulele Feroe, descriind activitatea ca un “spectacol macabru” care “este o rușine pentru Danemarca și Insulele Feroe” și s-a implicat, la începutul anilor 2000, în lupta pentru protecția animalelor fără stăpân de la București.

Viața ei personală a fost mult mai tumultoasă decât cea artistică. Pe 20 decembrie 1952, la vârsta de 18 ani, Brigitte s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim, cuplul a divorțat în 1957, dar cei doi au rămas prieteni și au colaborat la multe proiecte ulterioare. În 1956, a avut o relație cu Jean-Louis Trintignant, care era căsătorit la acea vreme cu actrița Stéphane Audran. Cei doi au locuit împreună timp de aproximativ doi ani, dar nu s-au căsătorit, iar relația lor a fost complicată din cauza absențelor frecvente ale lui Trintignant și a aventurii lui Bardot cu muzicianul Gilbert Bécaud.

La începutul anului 1958, despărțirea de Trintignant i-a provocat o cădere nervoasă urmată de o tentativă de sinucidere cu somnifere. Bardot și-a revenit în câteva săptămâni și a început o relație cu actorul Jacques Charrier, cu care va avea un copil, Nicolas-Jacques Charrier, cei doi căsătorindu-se în iunie 1959, Cuplul a divorțat în 1962, iar fiul ei, Nicolas, a fost crescut în familia tatălui, neavând prea multe contacte cu mama sa până la maturitate.

La începutul anilor 1960 Bardot a avut o aventură cu Glenn Ford, iar din 1963 până în 1965 a trăit cu muzicianul Bob Zagury. Cea de-a treia căsătorie a fost cu milionarul german Gunter Sachs, relație care a durat trei ani, apoi a început să se întâlnească cu actorul Patrick Gilles, dar s-a despărțit și de el în primăvara anului 1971.

În următorii ani, actrița a avut diverse relații cu instructorul de schi Christian Kalt, cu un proprietar de club, cu cântărețul Serge Gainsbourg, scriitorul John Gilmore, actorul Warren Beatty și actorul Laurent Vergez.

Pentru a-și sărbători cea de-a 40-a aniversare, în 1974, Bardot a apărut într-o ședință foto nud în revista Playboy, iar în 1975 a intrat într-o relație cu sculptorul Miroslav Brozek, dar cei doi s-au separat în decembrie 1979. Din 1980 până în 1985, actrița a avut o relație stabilă cu producătorul tv Allain Bougrain-Dubourg, dar pe 28 septembrie 1983, la împlinirea vârstei de 49 de ani, a luat o supradoză de somnifere sau tranchilizante cu vin roșu și a fost dusă de urgență la spital. Al patrulea și actualul soț al lui Brigitte Bardot este Bernard d’Ormale, cei doi fiind căsătoriți din 16 august 1992.

Actrița împlinește astăzi 89 de ani și spune ea însăși despre complicata sa viață: “Am fost foarte fericită, foarte bogată, foarte frumoasă, foarte adulată, foarte cunoscută și foarte nenorocită, prea adesea dezamăgită. Am avut decepții îngrozitoare. Iată de ce am ales să trăiesc acum re trasă și singură”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu