***

 Bărbatul și marea

Charles Baudelaire

 Întotdeauna voi iubi marea și bărbatul liber! pentru că marea este oglinda lui; bărbatul proiectează  în unduirea infinită a valului sufletul său și spiritul său este un abis nu mai puțin amărui. Bucură-te de reflecția imaginilor tale; îmbrățișeaz-o cu ochii și sărut-o cu brațele și uneori cu inima căci inima mării  este prizoniera vocii tale, acea rumoare ca o tânguire sălbatică și nespusă. 

Amândoi sunteți pustii și întunecați: bărbate, nimeni nu a atins niciodată umbrele străfundurilor tale; doar marea știa comorile tale secrete și tainele tale cele mai intime, era atât de geloasă pe toate ale tale neștiute că a devenit una cu tine. Dar de secole infinite lupta fără căință sau timp pentru tine, dragostea ei albastră era atât de mare, o luptă pe viață și pe moarte, o, războinici neconteniți, o, frați implacabili!

La 31 august 1867, se naște, Charles Baudelaire, poet și scriitor francez, cel mai important al secolului al XIX-lea, exponent al simbolismului și anticipator al decadenței. Cea mai mare operă a sa este „Florile întunericului”, o colecție de versuri cu teme romantice târzii, precum moartea, dragostea și tăcerea religioasă, care ajung să șocheze cu gustul groazei, simțul păcatului și satanismul. 

Traducere -Cornelia Cristea 

Il 31 agosto 1867 ci lasciava Charles Baudelaire, poeta e scrittore francese tra i più importanti del XIX secolo, esponente del simbolismo e anticipatore del decadentismo. 

La sua opera maggiore è “I fiori del male”, una raccolta di liriche dove temi tardo-romantici come la morte, l'amore e lo slancio religioso vengono estremizzati col gusto dell'orrore, il senso del peccato e il satanismo. Con la bellezza del male che mina e pervade la società di metà ‘800.

L’uomo e il mare 

Sempre il mare, uomo libero, amerai! 

perché il mare è il tuo specchio; tu contempli

nell’infinito svolgersi dell’onda

l’anima tua, e un abisso è il tuo spirito

non meno amaro. Godi nel tuffarti

in seno alla tua immagine; l’abbracci

con gli occhi e con le braccia, e a volte il cuore

si distrae dal tuo suono al suon di questo

selvaggio ed indomabile lamento.

Discreti e tenebrosi ambedue siete:

uomo, nessuno ha mai sondato il fondo

dei tuoi abissi; nessuno ha conosciuto,

mare, le tue più intime ricchezze,

tanto gelosi siete d’ogni vostro

segreto. Ma da secoli infiniti

senza rimorso né pietà lottate

fra voi, talmente grande è il vostro amore

per la strage e la morte, o lottat ori

eterni, o implacabili fratelli!