***

 ELVIRA GODEANU a decedat pe 3 septembrie 1991...

Despre Elvira Godeanu s-a scris enorm în perioada ei de glorie, anume deceniile trei, patru și cinci ale secolului trecut. Cu toate că atât copilăria, cât și adolescența i-au fost marcate de absența tatălui și de starea de depresie a mamei, o voință de fier și o rigoare venită, probabil, pe filiera genelor nemțești, au făcut-o să ajungă o mare stea a teatrului românesc.

Elvira Godeanu, celebra actriță a scenei bucureștene, dar și a primelor filme românești, s-a născut la Târgu-Jiu, pe 13 mai 1904, în familia unor mici industriași nemți. Mama sa era unul dintre cei cinci copii ai lui Iosif și Josephinei Visner, cei care dețineau o fabrică de bere pe malul Jiului, pe actuala stradă 14 Octombrie, fostă Ferentari.

Tatăl Elvirei, Constantin Glodeanu, medic veterinar și ziarist la „Epoca”, nu și-a asumat prea mult timp rolul de cap de familie. Plecat să locuiască la Galați, într-una din casele mamei Josefinei, tânărul cuplu nu a rezistat prea mult. După nașterea Elvirei, deși a revenit în Târgu-Jiu cu soția și fiica sa, Constantin Glodeanu a continuat viața de petrecăreț, în detrimentul familiei. Imaginea tatălui care nu a mai apărut și pe care, de fapt, nu l-a cunoscut niciodată, a urmărit-o pe Elvira mereu, mai ales că și-a iubit mama enorm și a înțeles drama prin care a trecut aceasta, refuzând orice altă tentativă de mariaj.

Astfel, Elvira, care chiar din adolescență va alege să se numească Godeanu, a crescut în casa bunicilor săi de pe malul Jiului. Într-un interviu înregistrat la TVR la împlinirea vârstei de 85 de ani, atunci când colegii de la UNITER au sărbătorit-o ca pe una dintre marile vedete ale anilor 1920 – 1940, actrița își aducea aminte:

„Aveam vreo șapte ani, locuiam la Târgu Jiu, la bunicii mei, cu mama, cu o soră a mamei, cu o familie. Sora mamei avea vreo patru copii – trei fete și un băiat – pe care eu îi conduceam. Și cum: îmi plăcea să îi car după mine, să îi învăț poezii. Într-o zi descopăr pe un culoar o ladă, o ladă mare, banală, de lemn, deschid capacul și în această ladă erau foarte multe lucruri vechi, haine, de cucoană, vechituri, dantelărie multă, pălării, care se puteau arunca, nu mai erau de întrebuințat, și am fost încântată, am fost chiar emoționată, și deodată mi-am zis că trebuie să mă îmbrac cu astea. Și am început să le scot și să le aranjez pe mine, fără să-mi dau seama unde ajung, dar mi-a plăcut să mă îmbrac cu ele. Și cu pălăriile, și cu o umbrelă ruptă, și cu o fustă lungă, pe care am scurtat-o într-o parte. După aceea, când am văzut că am reușit să fac un costum care pe mine mă amuza, îi iau pe copii, le pun niște scăunele, îi pun în fața lăzii, dau capacul jos, mă urc pe ladă și încep să le joc”.

La 12 ani, Elvira vede prima piesă a unui teatru de operetă aflat în turneu la Târgu-Jiu. După doar câțiva ani, Josefina Visner își ia fiica și pleacă din Târgu-Jiu pentru a scăpa de amintirea dureroasă a soțului care o părăsise. Au locuit o perioadă scurtă la Cărbunești, la una dintre surorile Josefinei, iar apoi s-au dus la Caracal. Aici mama ei a fost secretară la un pension unde profesoară de franceză era o doamnă, Lilly Puricescu, absolventă de doctorat la Sorbona în greacă, sanscrită și latină. Grație acestei doamne, termină studiile liceale cu o solidă cultură generală.

Mai mult decât „o bună amorează”

În preajma anului 1921, cele două femei au luat hotărârea de a se stabili în București. Acesta a fost momentul de cotitură pentru viitoarea carieră a actriței. Trecând pe lângă Teatrul Național, i-a spus mamei: „Aici voi juca eu”. Debutează în același an ca figurantă într-o piesă în care rolul principal era deținut de marea actriță Agata Bîrsescu. Datorită frumuseții deosebite, este remarcată repede. Primește primul rol în piesa „Fracul”, în care va juca alături de Mișu Fotino, tatăl actorului Mihai Fotino. A fost primul mare succes, după care destinul Elvirei Godeanu va marca o carieră în continuă ascensiune.

Elvira Godeanu: „Am terminat Conservatorul, trecând examenul, nu știu… probabil, pe o impresie foarte bună, pentru că a scris că sunt frumoasă, înaltă, voi fi o bună amorează. N-am prea înțeles eu atunci ce este o bună amorează, dar dacă m-au trecut acolo, probabil că am reușit…” Cu o altă ocazie, mărturisea: „Am avut mult de suferit din cauza frumuseții. Talentului i-am adăugat perseverență și încăpățânare pentru a depăși frumosul”.

Din filmul realizat în anul 1997 în casa actriței, prin amabilitatea doamnelor Maria (Mimi) și Liana Simion, am extras câteva amintiri ale prietenilor de familie:

Ligia Minovici, avocată, prietenă de familie: „În afară de frumusețe și de talent, ce voință avea și ce putere de muncă. Că dacă regizorul îi spunea că trebuie să intre pe ușă într-un anumit fel, de zece ori intra până îi spunea că e perfect. Asta, așa, un mic exemplu, dar cu tot ce avea în piesă de făcut era foarte concentrată, foarte atentă, adică ea nu cunoștea decât perfecțiunea”.

Lidia Radian, creator costume teatru: „Când repeta în «Trei surori», Moni (Solomon) Ghelerter, acestei mari actrițe, mari personalități care știa ce să facă pe scenă, la un moment dat i-a spus să închidă și să deschidă o ușă de trei ori. Disciplina doamnei Godeanu a făcut să suporte fără niciun fel de reproș… Doamna Godeanu era o actriță emerită a l’epoque. Cu toate acestea, conform educației ei profesionale, nu contrazicea regizorul chiar dacă era de altă părere. Pe parcurs, cu multă abilitate, cu multă inteligență, îl aducea la numitor pe regizor”.

Elvira Godeanu a locuit, pe rând, în câteva case din București, în Grădina Cișmigiu, la Șosea, până în anul 1930, când se mută pe strada Cosmonauților, la nr. 7. Apartamentul va prinde contur după indicațiile artistei. De la împărțirea camerelor până la mobilier și tablouri, totul va purta amprenta personală a eleganței, rafinamentului și bunului gust. Era o perioadă la care se face mereu referire, între cele două războaie mondiale, și nu fără rost. Înflorire, viață lipsită de griji și acumulări materiale pentru toți cei care doreau să-și contureze o carieră.

La 1 iulie 1930 are loc premiera primului film sonor românesc în care rolul principal îl va deține Elvira Godeanu.

Lidia Radian: „Au vrut s-o oprească în străinătate ca să facă film. Nu era căsătorită cu dl. Prager când vă spun eu, prin ‘34-’35, dar era atât de legată de mama dânsei încât nu a putut să facă această ruptură”.

Maria Simion: „Îmi povestea de primele ei filme făcute cu Georgescu, «Maiorul Mura», «Povara», «Ciuleandra» la Viena. Și de faptul că nu s-a dus nici la Paris, nici la Hollywood pentru că nu putea să-și părăsească pe mama”.

Urmează ani de muncă intensă pentru Elvira Godeanu. Regizorii Gusti și Soare i-au călăuzit primii pași în teatru. Își studiază eleganța mersului, a gesturilor, intonația, ținuta vestimentară, însă mai presus de toate dovedește o disciplină de fier în tot ceea ce făcea. Timp de zece ani a lucrat cu marea actriță Marietta Sadova, de la care a învățat extrem de mult.

Între 1939 și 1949 a jucat la Teatrul din Sărindar sau Teatrul Mic. Părăsise Naționalul pentru că i se repartizau numai roluri de cochete.

Joacă în nenumărate piese: „Michelangelo”, „Cuibul de viespi”, „Trei crai de la răsărit”, „…Escu”, „Atrizii”. Dar din repertoriul unei astfel de actrițe nu putea lipsi Caragiale. Coana Zoițica din „Scrisoarea pierdută” a fost cel mai longeviv personaj al Elvirei Godeanu, având peste 500 de reprezentații. A fost o răsfățată a presei și a publicului, îndrăgită de toți cei care au cunoscut-o.

Prietena sa de o viață, Lidia Radian, își amintea că avea un comportament ireproșabil față de orice persoană cu care lucra, indiferent de importanța muncii acesteia. „Începând de la mânuitorul de decor, cabinieră, până la director, se purta de o manieră impecabilă, niciodată nu a ridicat tonul, niciodată nu a cerut lucruri absurde, și atunci când avea o doleanță, știa să pună în așa fel problema încât să îl oblige pe cel căruia îi cerea – un comportament de mare doamnă, într-adevăr”.

Ilinca Tomoroveanu, actriță: „Eram studentă în anul IV când am fost invitată la Teatrul Național să joc în «Moartea unui artist» de Horia Lovinescu, unde era o distribuție absolut strălucită; trebuie să vă spun că mă lipeam de pereți de emoție, era doamna Godeanu, era doamna Tanți Cocea, era doamna Eugenia Popovici, mulți mari actori. Atunci am cunoscut-o pe doamna Godeanu, o persoană cu totul și cu totul deosebită din multe puncte de vedere. În primul rând, era o femeie foarte frumoasă. Asta te izbea când o cunoșteai personal, vorbesc; afară că o văzusem pe scenă în «Trei surori», în mai multe spectacole și te izbea frumusețea. Când o cunoșteai un pic, îți dădeai seama că are un farmec extraordinar, un lipici – ăsta e cuvântul. În afară de frumusețe și de farmec, era un om extraordinar, de o bunătate, o colegă excepțională. Prin colegă excepțională înțeleg nu numai o parteneră bună, cineva care te ajuta pe scenă, ci un om care îți și spunea, te ajuta și îți spunea ce să faci, unde e bine, unde e rău, ceea ce pentru un tânăr actor este extraordinar”.

În anul 1938 îl cunoaște pe Emil Prager, un renumit inginer constructor, alături de care va trăi până la moartea acestuia. Apartamentul lor din strada Cosmonauților va deveni locul de întâlnire pentru toți artiștii vremii.

Maria Simion, nepoată: „Săptămânal veneau o serie de oameni deosebiți la masă. Aici am cunoscut-o pe doamna Bulandra, pe Maria Filotti, pe Marieta Sadova, pe Sică Alexandrescu, regizorul, Ion Șahighian, regizorul, Moni Ghelerter, o lume extraordinară, deosebită. Pe profesorul Dan Simonescu și Coca, soția lui, care povesteau despre foarte multe călătorii în străinătate, încât și eu mă simțeam că am călătorit prin toată lumea: acesta a fost profesorul de doctorat al domnului profesor Cârstoiu din Târgu-Jiu, și care îl cunoaște”.

Nu avea o zi anume de primire, după modelul burghez, însă în apartamentul de pe Cosmonauților se adunau marile nume ale scenei românești: George Vraca, Aura Buzescu, Mimi Botta, Marcel Anghelescu, cu care a jucat în «Scrisoarea pierdută» (originar din Rugi, Turcinești, după tată). În casa Elvirei Godeanu se discuta absolut tot, în afară de politică. Literatură, economie, tehnică, medicină, critică teatrală, călătorii și multe altele. De ce?

Maria Simion: „Pentru că a pățit un lucru: într-o casă a ei de la Șosea, în perioada războiului a stat Kissinger (probabil, un demnitar sau comandant german din perioada ocupației – n.a.). Tanti, cum era foarte voluntară, s-a dus acolo și văzând portretul lui Hitler, a zis «Dă-l jos, dă-l jos pe ăsta, că duce lumea la pieire!» și a fost cât pe ce… I-a zis respectivul: «Dacă nu erai Elvira Godeanu, te arestam!» și a trebuit să scoatem de la arhivă, să arătăm cine este familia, pentru că altfel ar fi pățit-o mai rău”.

Elvira Godeanu își petrecea vacanțele în străinătate, unde urmărea toate reprezentațiile teatrale. Era o ocazie de a se perfecționa și de a fi la curent cu tot ce însemna teatrul european.

Lidia Radian: „A iubit teatrul și și-a iubit familia. A fost un om desăvârșit pentru mama ei, pentru domnul Prager, soțul ei iubit, un comportament ireproșabil”.

Din luminile rampei în umbra unei despărțiri inexplicabile

Actrița va fi admirată și apreciată indiferent de schimbările politice ale vremii. Cu toate acestea, momente dificile vor apărea chiar într-o perioadă de maximă creativitate.

Elvira Godeanu: „Am trăit momente dramatice atunci când noi, artiștii Teatrului Național, societari, și mai târziu artiști ai poporului sau emeriți, am fost pensionați. Vă voi povesti cum: am fost invitați pe scena Teatrului Comedia de directorul Zaharia Stancu, care cred că n-avea nicio vină aici, că era ordin. Se găseau acolo doamna Aura Buzescu, Calboreanu, Bălțățeanu, Finteșteanu, Marcel Anghelescu, Antoniu, pe urmă veneam noi, femeile, eram eu, era Tanți Cocea, și mi se pare era și Jeana Popovici. A făcut un mic tur, așa, s-a uitat la noi și a spus: «De azi înainte, dumneavoastră nu mai faceți parte din Teatrul Național, veți fi pensionați». Și a început să ne întindă câte un plic la fiecare. Eu am încremenit, ne uitam unii la alții, nu înțelegeam, nu puteam să realizăm, chiar așa să fim trimiși acasă, ne-a strâns mâna, a plecat și am rămas, ieșind unul câte unul, abătuți, amărâți, unii s-au și îmbolnăvit, printre care am fost și eu… Și așa a fost această despărțire de Teatrul Național”.

Radu Beligan: „Înconjurată de acei monștri sacri, care uluiau spectatorii cu arta lor incomparabilă, Elvira trona ca o regină. Cât de mult îi simt lipsa pe scena care are azi atâta nevoie de noblețe”.

Lidia Radian: „Durerea mare a doamnei Godeanu a fost pensionarea prematură. Pentru că a fost pensionată la 62-63 de ani, când era în plin succes. În plină glorie, a jucat în «Vizita bătrânei doamne» de Dürrenmatt și în «Euridice», și urma să joace în «Mamouret»”.

Cu toate acestea, Elvira Godeanu va fi rechemată, alături de George Calboreanu, la deschiderea noului Teatru Național, care s-a deschis în decembrie 1973. În luna august a fost invitată să ia parte la repetiții, cu rolul Doamna Maria din «Apus de soare».

Deși ziua de 3 septembrie 1991 a însemnat despărțirea de persoana Elvirei Godeanu, personalitatea actriței este mereu vie în memoria colegilor, prietenilor, în memoria teatrului românesc. Ultima dorință a actriței, de a mai vizita o dată orașul copilăriei, nu s-a putut îndeplini. Nici dorința de a înființa o companie de teatru nu s-a realizat, însă gorjenii, care nu au uitat că la începutul acestui veac o fată frumoasă pleca din Târgu Jiu să cucerească scenele Bucureștiului au denumit teatrul dramat ic din localitate „Elvira Godeanu”.