***

 

O ÎNTREBARE ȘI UN SFAT PENTRU DOAMNA PROFESOARĂ MIHAELA MIROIU

O cunosc pe doamna profesoară Mihaela Miroiu de peste 25 de ani. Am vorbit și am moderat lansări la cărți scrise de domnia sa. Am realizat interviuri cu doamna profesoară Mihaela Miroiu (la BBC România și la revista "Observator cultural"). I-am admirat tenacitatea și priceperea în a promova studiile de gen/feministe în România. 

Am pentru doamna profesoară Mihaela Miroiu o întrebare și un sfat.

ÎNTREBAREA

Doamnă profesoară Mihaela Miroiu, ce credeți că ar spune, acum, fostul dvs. preot duhovnic, Buga (despre care ați scris în "R'Estul și Vestul"), care a slujit la Biserica Visarion, aproape de sediul SNSPA, când era pe Povernei,  despre comportamentul dvs. din aceste zile, cu ștergerea unui mesaj al unei foste studente care vă reamintea comportamentul de agresor manifestat de Marius Pieleanu? 

Toate ființele suferinde ale acestei lumi (lumea românească, nu generalizez) au dreptul să vorbească. 

Dumneavoastră le-ați învățat să nu tacă.

Dumneavoastră le-ați învățat sâ se apere, vorbind.

Dumneavoastră le-ați încurajat să denunțe un abuz.

Dumneavoastră le-ați învățat să nu le fie rușine (victima suferă, agresorul este de nescuzat).

Repet: oare ce ar spune preotul Buga, azi?

SFATUL

Stimată doamnă profesoară Mihaela Miroiu, nu-l apărați, prin tăcere, pe Marius Pieleanu! 

Arătați-vă solidaritatea, omenia, compasiunea și mila pentru victime! Și cele ale lui Alfred Bulai, și cele ale lui Marius Pieleanu.

Încurajați-le să vă sune, să vă scrie! Adunați în jurul dvs. și fostele dvs. colege (autoare valoroase) să pună în practică tot ceea ce ați teoretizat cu pricepere și precizie atâția ani: sprijin pentru victime, înțelegerea lor, încurajarea să vorbească. 

Nu fiți supărată pe oamenii care vă critică. Nu e o critică, e o cerere - poate disperată, poate podidită de lacrimi: să le dați brațul să iasă din mâl, din mizerie, din anii aceia de care vor să scape, ani de teroare! 

Dați-le brațul dvs., așa cum ajuți un om cu probleme de mers să se deplaseze. Să le fiți sprijin, e o cerere prea mare, grandilocventă, inoportună, nefirească?

Nu e nici un "Tribunal al Poporului", vă rog, nu exagerați, dvs. o ființă rațională să cădeți în practica metaforelor neinspirate?

Arătați-le că există o lumină, că pot vedea lumina, dacă vorbesc, dacă au curaj, dacă se eliberează de memoria umilințelor.

Nu e vorba nici de Marius Pieleanu, nici de Alfred Bulai, nici măcar de SNSPA, de onoarea sau dezonoarea unei instituții.

E vorba de dumneavoastră. Doar de dumneavoastră. Și de fetele acelea pe care le-ați fermecat la cursuri, seminarii, prin cărți.

Lor le sunteți datoare. (Mult spus: datoare!, cad și eu în păcatul vorbelor mari). 

Lor le trebuie să le vorbiți. Ele așteaptă o vorbă de la dumneavoastră. 

Sunt convins că știți ce trebuie să le spuneți. Vorbiți! Lor, victimelor!