***

 Porumbelule  

poezie din cartea: Baticul cu bujori rosii 

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 

de Maria Mitea 

suflul zilei nu te-mpedică să răscolești în semnul sfintei treimi;

dimineața, la prânz și seara, ca un copil hiperactiv

cauți bomboanele ascunse de mama,

în timp ce cotrobăi mă gândesc „mai e cineva avid de dulciuri”

și eu tare am mai scotocit prin patul cu prosoapele de nuntă,

fețe de masă,

broderii, covorașe în trei ițe,

îi mai ziceam patul cu bunătăți din casa mare,

de mama săraca se crucea

când găsea împrăștiat totul în mijlocul casei,

ce crezi,

mare lucru nu am găsit,

tot ce găseam ascuns era; anafură, un mănunchi de busuioc,

mai într-un colț o sticluță cu agheasmă,

mama cu de-ale ei, - un piaptăn de os,

(di la mămuța, nu sî mai fac,

tari bun pentru curățat păduchii)

mai găseam broderii de fețe de perne cu bujori,

lebede plutitoare printre țesături albăstrii ce miroseau a cumințenie,

treceam peste ele mânuța de copil curios până la enervare,

coloane de infinit răsăreau în tot felul de culori,

curcubeu, sălcii-n oglinda apei, miros de pelin,

liliac,

cocostârci în zbor,

porumbeii albi îmi ciupeau nasul cârn, de râdeam cu gura până la urechi,

scuză-mă, m-am luat cu amintirile,

tu scotocește mai departe,

nu te rușina, mergi și în casa mare,

chilerul, camera cu geamul de la drum

de-ți cad pietricele pe creștetul capului nu te speria,

tata a avut grijă de toate,

portretul,

ai uitat să atingi portretul,

zici să nu-i spargi sticla,

or alte porniri de scotocitor,

mâzgălești coarne de drăcușori,

diplomele stau pe pervaz,

da acolo le țin,

nu mă impresionează,

cine nu știe azi,

toți știu (și ce folos)

mai degrabă m-ademenește zilnic

un miros de iarbă crudă,

chiar și atunci când ninge alb

încerc să rup drumurile

cu sclipiciul din fulgi,

soba,

atinge-o,

mama a curățat cenușa înainte să plece,

avea ea o taină, colecționară de cenușă,

ne spăla părul în șase zări, cu leșie, făcea rufele albe,

o turna pănâ și-n pământ, o presăra și pe rană,

”soba e leacul casei” zicea mama,

atinge cărămizile, mai sunt calde

și zama încă fierbe pe cotloane,

te văd cum te-ndrepți spre masa de lemn,

îți plimbi mâna peste hârtia stoarsă de vlagă,

îți a sa mintești,

am scris, vezi,

am scris,

bănuiesc că ai venit după scrisori