***

ÎNTEMEIETORII ȚĂRILOR ROMÂNE...

I. ÎNTEMEIETORUL MOLDOVEI (BOGDANIA)...

DRAGOȘ este cunoscut din cronicile moldovenești ca descălecător în Moldova și primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român Dragoș, fiind la vânătoare și urmărind un zimbru, a trecut din Maramureș la apa Moldovei, și plăcându-i locul, s-a așezat acolo și a populat țara cu români din Maramureș.

În unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părți interpolate, precum și la Miron Costin, se spune că Dragoș din Bedeu a ieșit cu oamenii săi din Maramureș și a „descălecat” în Moldova „în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru”. 

După Pavel Parasca, bătălia cu tătarii și întemeierea Moldovei a avut loc în 1285 în timpul lui Laslău. Astfel, tătarii au fost siliți să se retragă din țară peste Nistru, spre nordul Mării Negre și Crimeea. Pentru ca aceștia să nu se mai întoarcă și să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoș, ca marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis), la conducerea noii mărci de apărare a Ungariei, marcă numită Moldova, cu reședința la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obișnuiau să treacă peste munți.

Dragoș a avut doi fii: Sas și Gyula de Giulești.

Deși Dragoș este „descălecător” în Moldova, totuși Bogdan I, este numit în Pomelnicul Mănăstirii Bistrița ca fiind cel dintâi domn al țării. 

Ca „descălecător” al țării în dependență de Ungaria, Dragoș este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

BOGDAN I (supranumit „BOGDAN ÎNTEMEIETORUL”; n. înainte de 1307 – d. 1367) a fost voievod al Maramureșului și domn al Moldovei (Bogdania).

Este privit drept întemeietorul țării Moldovei, stat de sine stătător, cu reședința la Baia. Perioada domniei lui Bogdan I în Moldova a fost de patru ani, conform Letopisețului de la Putna: „Și a domnit Bogdan, 4 ani”. Astfel, perioada domniei lui Bogdan I se presupune a fi fost între 1363 și sfârșitul lui 1367, dată oferită cu o oarecare certitudine de datarea bătăliei de la „Codrii Plonini” de la mijlocul anului 1368, avându-i protagoniști pe nepoții lui, Petru I și Ștefan. 

Voievod al Maramureșului (1330–42 și 1355–59)...

Înainte de anul 1342, Bogdan, voievodul Maramureșului, a primit în stăpânire de la regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, un cnezat de vreo 17-18 sate stăpânite cu diplomă de întărire, cu reședința la Cuhea. 

După moartea lui Carol Robert de Anjou, Bogdan I cade în dizgrația succesorului acestuia, Ludovic I de Anjou, din cauza conflictului din iarna anului 1343 în care se afla aliat cu voievodul de Bereg, Crăciun din Bilca, împotriva lui Ioan, fiul lui Dionisie din Kölcse, susținător al noului rege, iar pentru următorii 17 ani, Bogdan este declarat de către coroana maghiară: Bogdan, „fost voievod al Maramureșului, infidelul nostru.”

Înainte de 15 septembrie 1349 are loc un alt moment de adversitate împotriva partizanilor regelui când Ștefan, nepotul de frate al lui Bogdan I, năvălește în cnezatul Marei, de la nord-vest de Cuhea, alungând din Giulești pe cneazul Gyula cu cei șase fii ai săi fideli lui Ludovic I, în încercarea de a-i aduce de partea lui Bogdan I, împotriva regelui. În urma acestui act, regele îi cere voievodulului Ioan, fratele lui Ștefan, la data de 15 septembrie 1349, să-l repună în drepturi pe cneazul Gyula și pe cei alungați pentru că au refuzat să treacă de partea lui Ștefan și a unchiului său Bogdan I, „fostul voievod, necredincioși cunoscuți ai regatului nostru.”

Cândva, înainte de 1353, cnezatul lui Bogdan I se împarte între acesta și fiii fratelui său, Iuga, Ioan și Ștefan, care vor stăpâni împreună nouă sau zece sate cu reședința la Rozavlea, Bogdan I rămânând cu opt sate cu reședința la Cuhea. 

Nereușind să adune aliați împotriva regelui, fiind părăsit și de nepoții săi, Ioan și Ștefan, Bogdan I hotărăște să treacă munții în Moldova.

Domn al Moldovei (1363–1367)...

Data plecării lui Bogdan I, cu fiii săi, în Moldova și cum anume, nu se știe cu certitudine, dar trecerea munților a avut loc cândva după 24 iunie 1360 și înainte de 2 februarie 1365.

Cronicarul Ioan de Târnave consemna:

„Bogdan, voievodul românilor din Maramureș, adunând la el pe românii acelui district, a trecut în taină în țara Moldovei, care era supusă coroanei Ungariei, dar din cauza vecinătății tătarilor de mult timp părăsită de locuitori. Și cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea regelui însuși, totuși crescând marele număr al românilor locuitori în aceea țară, s-a dezvoltat ca stat.”

Împreună cu fiii săi și cu o oaste mică, Bogdan I a învins oastea urmașilor lui Sas și l-a alungat pe fiul acestuia, Balc, în Maramureș. Bătălia dintre Bogdan I și Balc și ceilalți fii ai lui Sas, sunt confirmate în diploma regală acordată lui Balc de Ludovic I de Anjou la 2 februarie 1365. În aceasta se consemnează „rănile cumplite” suferite de Balc și „moartea crudă” a unor frați, rude și slujitori ai acestuia. De asemenea, s-a consemnat că Bogdan I și fiii acestuia nu se aflau la primul act de răzvrătire împotriva regelui la care diavolul „i-a îndemnat de mai multe ori”. Astfel, cnezatul lui Bogdan I și titlul de voievod de Maramureș, deținut la acea vreme de nepotul Ștefan, îi sunt cedate lui Balc, cu toate că nepoții săi, Ștefan și Ioan, nu-l însoțiseră în Moldova. 

Încercările regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere nu izbutesc, iar acesta, învingător asupra oștilor maghiare trimise împotriva lui, se menține ca domn volnic, independent. După el, ca întemeietor al voievodatului, Moldova a fost numită și Bogdania...

Mănăstirea Bogdana de la Rădăuți transformată de Bogdan I din biserică în mănăstire este locul unde a fost înmormântat, iar ulterior i-a purtat numele, „Bogdana”, adică a lui Bogdan. În această mănăstire a fost așezată episcopia înființată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Piatra funerară inițială a mormântului lui Bogdan I nu s-a păstrat, iar cea prezentă a fost amplasată din porunca lui Ștefan cel Mare la 27 ianuarie 1480...

II. ÎNTEMEIETORUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI ȘI AL BASARABIEI...

BASARAB I, supranumit în epoca modernă „BASARAB ÎNTEMEIETORUL”, este considerat fondatorul Țării Românești.

A domnit între anii ~1310 - 1352.

Basarab I a fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius după unele surse, de fapt a lui Radu Negru Vodă (cca.1255/60 – 1315).

Radu Negru (Negru Vodă) a ales drumul surghiunului, „descălecând” din Țara Făgărașului în Țara Românească, însoțit de supușii lui în anul 1291 și întemeind Țara Românească.

Piatra de temelie a orașului Câmpulung va fi pusă în anul 1299 iar începând din anul 1304, orașul Câmpulung va deveni capitala oficială a Țării Românești.

Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) care era de nație maghiară și catolică, și avea, cel puțin doi copii, Vlaicu zis și Basarab și o fată al cărei nume nu-l cunoaștem, din păcate.

Începutul domniei lui Basarab I a fost situat cu aproximație în 1310 când este implicat într-un conflict local între nobilii din zona cetății Mehadiei.

În perioada luptelor pentru tron din Ungaria (deci până în 1318), Basarab ar fi unit cnezatele din sudul Carpaților, întemeind astfel Țara Românească.

Voievodatul lui Basarab I s-a aflat de la începutul domniei sale în stare de vasalitate față de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou.

Cu toate acestea, un an mai târziu, Basarab se pare că a rupt relațiile sale cu Ungaria, refuzând plata tributului de vasal. Aceasta a cauzat tensionarea bruscă a relațiilor bilaterale.

Astfel, în septembrie 1330 regele ungar pornește campania bazându-se pe o armată puternică. Ocupă Severinul și înaintează prin Oltenia.

Basarab I a cerut pacea regelui ungar oferind ca despăgubire 7.000 de mărci de argint (adică 1.447 kg de argint sau 1.680.000 de dinari), Banatul de Severin, un tribut anual și un fiu al voievodului la curtea ungară drept garanție: „numai vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai încoace, nu veți scăpa de dânsele”.

Armata ungară a fost prinsă de oamenii lui Basarab I într-o vale îngustă și prăpăstioasă, suferind ca urmare o înfrângere umilitoare. Locul bătăliei nu a fost stabilit până astăzi cu certitudine, istoricii plasându-l în diverse puncte din zona submontană.

În urma luptei de 4 zile, 9 - 12 noiembrie 1330, regele Carol Robert a scăpat cu greu schimbând hainele cu cele ale unui fidel al său.

Datorită faptului că Basarab I a creat un stat independent în urma victoriei „de la Posada”, a primit și apelativul de „Basarab Întemeietorul”...

În jurul anului 1343, Basarab I l-a asociat la domnie pe fiul său Nicolae Alexandru. Acesta din urmă a plecat la curtea regelui Ludovic I al Ungariei pentru a mijloci reluarea relațiilor dintre Ungaria și Țara Românească.

În anii următori, Basarab a participat alături de regele ungar la campania militară împotriva tătarilor.

Cu acest prilej, a adus sub stăpânirea sa teritoriul aflat la nordul gurilor Dunării (Bugeacul), cunoscut mai târziu sub numele de BASARABIA...