duminică, 25 august 2024

***

 Pâinea unanimă - Miron Radu Paraschivescu


Pâinea este unul din cele patru elemente ale lumii,

elementul primordial: pământul,

fiindcă pâinea este chiar aceasta: fiica și rodul pământului,

născută din el, numai din el și din toate câte sunt pe pământ:

grâul, sarea și apa.

Tu, pâinea noastră cea de toate zilele,

tu ai, mai ales, menirea de-a fi a tuturor;

tu legi nu numai apa de pământ,

nu numai pământul de cer,

nu numai omul de cer, de apă și de pământ, 

dar tu legi omul de om,

tu legi popoarele lumii între ele, tu legi timpurile viitoare și trecute ale lumii într-o singură unitate

Ca un adevăr absolut,

ca un cer absolut, 

ca un element absolut,

ca un gând, ca o idee absolută

(tu, cea mai materială expresie a celui mai material dintre elemente!)

tu legi oamenii între ei,

tu ești, din palatele împăraților până în bordeiele săracilor,

actorul comun, trăsura de unire, adevărul absolut,

Evidența.

Tu ești chiar evidența tuturor lucrurilor

și de aceea, 

de aceea, uneori, când nu ești a tuturor,

când nu te arăți tuturor,

tu hotărăști atunci între oameni

cea mai cruntă, mai categorică, mai absolută evidență,

Fiindcă tu ești atunci invocată cu sângele lor

și, deseori, holdele din care te vei naște

sunt hrănite cu el;

fiindcă tu ești – ca orice element natural – a tuturora:

a tinerilor ca și a bătrânilor,

tu ai coaja tare pentru dinții albi de lup ai flăcăilor tineri

și miezul dulce pentru gingiile pruncilor de curând înțărcați

și ale bunicilor de mult gârboviți.

Tu te împarți tuturor

și de aceea nu poți suferi nedreptatea de a fi a unora singuri

și de aceea, 

când ajungi numai a unora singuri

tu stârnești revolte, răscoale și războaie,

Fiindcă tu ești elementară ca aerul, apa și pământul,

rodită din miezul pământului și din sudoarea funții,

și de aceea tu păstrezi acest echilibru

între materie și spirit,

între pământ și cer, 

între muncă și odihnă;

și cu prețul sângelui

păstrezi balanța justiției dintre oameni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu