vineri, 26 iulie 2024

"" "

 

Deşteptarea României

                  Vasile Alecsandri

(21 iulie 1821 — 22 august 1890)


Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,

N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,

Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,

Ca o lungă salutare

Cătr-un falnic viitor?


Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?

Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc

La cel glas de înviere, la cel glas de libertate

Ce pătrunde şi răzbate

Orice suflet omenesc?


Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!

Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.

Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!

Sculaţi toţi cu bărbăţie,

Ziua vieţii a sosit!


Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,

Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc

Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare

Se cerc vesel ca să zboare

Către soarele ceresc!


Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?

Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?

Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,

La obşteasca fericire,

La obştescul viitor?


Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!

C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?

Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie

Şi la caru-i de trufie

Să ne-njuge ea pe noi?


Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?

Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?

La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească

Pe câmpia românească

Cete mândre de români!


Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!

Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi

Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie

Şi de-acum pe vecinicie

Cu toţi mâinile vă daţi!


Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire

Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.

Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,

Pentru-a mamei dezrobire

Viata noastră să jertfim!


Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!

Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,

Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare

Pentru Patria sa moare,

Nemurire moştenind.


*


Vasile Alecsandri

(21 iulie 1821 - 22 august 1890) este scriitorul care s-a bucurat în timpul vieţii de admiraţie, recunoaştere şi popularitate neegalate până atunci. Succesul operei sale era incontestabil, a fost tradus în mai multe limbi, i-au fost jucate piesele, a fost membru al So­cietăţii Academice Române, membru onorific al Societăţii, "Junimea", a primit distincţii şi onoruri, a fost adulat şi aplaudat. În 1870, însuşi Eminescu i-a omagiat activitatea, închinându-i versuri memorabile în "Epigonii": "Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,/ Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,/ Ce cu basmul povesteşte, veselul Alecsandri". După ce i-a fost decernat marele premiu al latinităţii la Montpellier, (distincţie care l-a făcut să devină eroul naţiunii) în 1878, autorităţile au hotărât ca o stradă din Iaşi să-i poarte numele. Era, într-adevăr, o recunoaştere fără precedent, fiind primul premiu internaţional din istoria literaturii române. Alecsandri a devenit bardul de la Mirceşti. Premierea poetului din Carpaţi la Montpellier, pentru "Cântecul gintei latine", însemna recu­noaşterea europeană a valorii spirituale româ­neşti. "Ginta latină e re­gină/ Într-ale lumii ginte mari;/ Ea poartă-n frunte-o stea divină,/ Lucrând prin timpii seculari (...)".


În calitatea sa de ministru al Afa­cerilor Străine a făcut cunoscută dorinţa unionistă a românilor, pe lângă suveranii marilor puteri europene ale vremii. Persuasiunii şi carismei diplomatului Alecsandri s-a datorat recu­noaşterea Unirii Principatelor. I se datorează, de asemenea, în­demnul la unitate "Hora Ardealului" devenită "Hora Unirii" care emoţionează, revitalizează, cucereşte întreaga suflare. Se cânta pe străzi, în cafenele, în locuri publice şi, spun cronicile timpului, boieri, negustori, oameni din popor se prindeau în horă acolo unde se auzea: "Hai să dăm mână cu mână/ cei cu inima română!". Implicat în mişcările de la 1848, Alecsandri a fost, cum îl numea G. Călinescu, "un revo­luţionar optimist". Înflă­că­ra­rea sa a rodit şi în literatură, şi în politică. În ambele ipostaze ale eului său, de scriitor şi de om politic, Alecsandri a fost un revoluţionar. Splendid îl caracterizează Mircea Ghiţulescu: ,,...omul drept şi loial care era Alecsandri, dar şi omul de lume cu lustrul misiunilor diplomatice şi al ambasadelor europene, şi-a găsit totdeauna echilibrul în propria stabilitate, dar şi în practica îndelungată a bunelor maniere." ("Alecsandri şi dublul său", Editura ,,Albatros", 1980)

                  -  preluare  -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu