IERTAȚI-MĂ
Diana SAVA DARANUTA
MĂ IARTĂ, piatră, dacă te-am lovit,
Când am trecut cu talpa peste tine,
Pe-o muchie de secol învechit,
Când răscoleam cărările din mine.
MĂ IARTĂ, iarbă, dacă te-am strivit,
Când alungam nălucile fugare,
În dimineți în care am pășit,
Prin roua strălucind, mărgăritare...
MĂ IARTĂ, floare, dacă te-am rănit,
Când trupul tău l-am smuls de la lumină
Și-apoi petala ta am risipit,
Când te stingeai în colțul de grădină.
MĂ IARTĂ, ploaie, dacă te-am gonit,
Când mi-aduceai din ceruri mângâiere
Și m-ascundeam atât de iscusit
În deznădejdea umbrelor rebele.
MĂ IARTĂ , glie, de te-am istovit,
Când tu rodeai cu holdele mănoase,
Iar eu luam fără să-ți dau nimic
Și îți lăsam doar miriști secetoase...
MĂ IARTĂ, soare, dacă am dormit
Când tu îmi dăruiai o nouă rază,
Iar eu mă rătăceam ca într-un mit,
Printre iluzii, care n-au amiază...
MĂ IARTĂ, clipă, că te-am osândit,
Când tu-mi veneai cu daruri de iubire
Și-mi arătai un drum spre Infinit –
Iertați-mă, pentru neprețuire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu