***

 Astăzi notăm data nașterii lui Rainer Maria Rilke (4 decembrie 1875 – 29 decembrie 1926), poetă și romancier boemo-austriac care a scris atât verset, cât și proză foarte lirică.

Scrierile sale includ un roman, mai multe colecții de poezie și mai multe volume de corespondență în care invocă imagini bântuite care se concentrează pe dificultatea comuniunii cu inefabilul într-o epocă a neîncrederii, singurătății și anxietății profunde.

Rilke a publicat cele trei cicluri complete de poezii care constituie Cartea orelor în aprilie 1905. Aceste poezii explorează căutarea creștină a lui Dumnezeu și natura rugăciunii, folosind simbolismul observării creștinismului ortodox de către Sfântul Francisc și Rilke în timpul călătoriilor sale în Rusia în primii ani ai secolului al XX-lea.

Între octombrie 1911 și mai 1912, Rilke a stat la Castelul Duino, lângă Trieste. Acolo, în 1912, a început ciclul de poezie numit Elegiile Duino, care avea să rămână neterminat timp de un deceniu din cauza unei crize de creativitate de lungă durată.

Pe 11 iunie 1919, Rilke a călătorit din Munchen în Elveția. Motivul exterior a fost o invitație la prelegere la Zurich, dar adevăratul motiv a fost dorința de a scăpa de haosul postbelic și de a-și relua munca la Duino Elegies. Într-o perioadă creativă intensă, Rilke a finalizat Duino Elegies în câteva săptămâni în februarie 1922.

Elegiile Duino sunt poezii intens religioase, mistice care cântăresc frumusețea și suferința existențială. Poeziile folosesc o bogată simbolistică a îngerilor și a mântuirii, dar nu în conformitate cu interpretările tipice creștine.

Rilke începe prima elegie într-o invocare a disperării filosofice, întrebând: „Cine, dacă aș striga, m-ar auzi printre ierarhiile îngerilor? și mai târziu declară că „fiecare înger este înfricoșător”. În timp ce etichetarea acestor poezii drept „elegii” ar implica, de obicei, melancolie și lamentare, multe pasaje sunt marcate de energia lor pozitivă și de „entuziasmul neînstrâns”.

Înainte și după, Rilke a scris rapid ambele părți ale ciclului de poezie Sonete către Orfeu, care conțin 55 de sonete întregi.

În 1929, scriitorul Franz Xaver Kappus, a publicat o colecție de zece scrisori pe care Rilke i le-a scris când era un ofițer cadet de 19 ani.

Tânărul Kappus i-a scris lui Rilke, care fusese și el la academie, între 1902 și 1908 când nu era sigur de viitoarea sa carieră de ofițer militar sau de poet. Inițial, el a cerut sfatul lui Rilke cu privire la calitatea poeziei sale și dacă ar trebui să urmeze scrisul ca carieră.

În timp ce a refuzat să comenteze scrierile lui Kappus, Rilke l-a sfătuit pe Kappus despre cum ar trebui să se simtă un poet, să iubească și să caute adevărul în încercarea de a înțelege și experimenta lumea din jurul său și de a se implica

Cu puțin timp înainte de moartea sa, Rilke a fost diagnosticat cu leucemie. Cu ochii deschiși, a murit în brațele medicului său pe 29 decembrie 1926, în Sanatoriul Valmont din Elveția. A fost înmormântat pe 2 ianuarie 1927, în cimitirul Raron din vestul Visp.

______________________________________________ 

Citate și poezii de Rainer Maria Rilke

"De ce vrei să îndepărtezi din viața ta orice neliniște, orice mizerie, orice depresie, de vreme ce până la urmă nu știi ce muncă fac aceste condiții în tine? De ce vrei să te persecuți cu întrebarea de unde vin toate acestea și încotro se îndreaptă?

De vreme ce știi, până la urmă, că ești în mijlocul tranzițiilor și nu ți-ai dorit nimic, decât să te schimbi. Dacă există ceva nesănătos în reacțiile tale, doar ține cont că boala este mijlocul prin care un organism se eliberează de ceea ce este străin; așa că trebuie pur și simplu să îl ajuți să fie bolnav, să aibă toată boala și să izbucnească cu ea, deoarece asta este modul în care devine mai bine. ”

― Rainer Maria Rilke, Scrisori către un tânăr poet

______________________

"Îmi trăiesc viața în cercuri lărgite care se întind în întreaga lume. ”

― Rainer Maria Rilke, Cartea orelor lui Rilke: Poezii de dragoste către Dumnezeu

_______________________

"Nici o altă dată (decât toamna) nu se lasă pământul inhalat într-un singur miros, pământul copt; într-un miros care nu este nicidecum inferior mirosului mării, amar unde se mărginiște cu gust, și mai dulce de miere acolo unde simți că atinge prima Sunete. Conținând adâncime în sine, întuneric, ceva aproape de mormânt. ”

― Rainer Maria Rilke, Scrisori despre Cézanne

________________________

Pantera

Viziunea lui, de la barele care trec constant,

a devenit atât de obosit încât nu mai poate ține nimic altceva.

I se pare că sunt o mie de baruri;

și în spatele gratiilor, nicio lume.

În timp ce se învârte în cercuri înghesuite, iar şi iar,

Mișcarea pașilor săi moi puternici

este ca un dans ritual în jurul unui centru

în care o voință puternică stă paralizată.

Doar uneori, cortina pupilelor se ridică, în liniște--.

Intra o imagine,

se grăbește în jos prin mușchii tensionați, arestați,

plonjează în inimă și dispare.

--Rainer Maria Rilke

[tradus de Stephen Mitchell]

______________________

O plimbare

Ochii mei deja ating dealul însorit.

Mergând cu mult înainte de drumul pe care l-am început.

Deci suntem cuprinși de ceea ce nu putem înțelege;

are lumină interioară, chiar și de la distanță-

și ne încarcă, chiar dacă nu ajungem la ea,

în altceva, pe care, cu greu îl simt,

suntem deja; un gest ne face cu mâna

răspunzând propriului nostru val...

dar ceea ce simțim este vântul în fața noastră.

--Rainer Maria Rilke

[Tradus de Robert Bly]

 _________________________

Cântec de dragoste

Cum să-mi păstrez sufletul în mine, ca să-mi păstrez sufletul,

nu-ți atinge sufletul? Cum pot ridica

E destul de sus, pe lângă tine, la alte lucruri?

Aș vrea să-l adăpostesc, printre distanță

obiecte pierdute, într-un loc întunecat și tăcut

asta nu rezonează când îți răsună adâncimea.

Tot ce ne atinge, eu și cu tine,

ne ia împreună ca un arc de vioară,

ceea ce atrage *o* voce din două corzi separate.

Pe ce instrument suntem noi doi întinși?

Si ce muzician ne tine in mana lui?

Oh, cel mai dulce cântec.

--Rainer Maria Rilke

______________________

Tu care nu ai ajuns niciodată

Tu care nu ai ajuns niciodată

în brațele mele, Iubitule, care s-au pierdut

de la început,

Nici măcar nu știu ce melodii

te-ar încânta. Am renunțat să mai încerc

să te recunosc în valul în creştere al

în clipa următoare. Tot imensul

imagini din mine -- îndepărtarea, profund simțită

peisaje, orașe, turnuri și poduri și

viraje nebănuite în cale,

și acele tărâmuri puternice care au fost odată

Pulsând cu viața zeilor...

toate se ridică în mine să însemne

tu, care mă eviți pentru totdeauna.

Tu, iubitule, care ești toți

grădinile la care m-am uitat vreodată,

dor. O fereastră deschisă

într-o casă de la ţară... şi aproape că tu

a ieșit, gânditor, să mă întâlnească.

Străzi pe care le-am avut în întâmplare...

Tocmai ai coborât pe ei şi ai dispărut.

Și uneori, într-un magazin, oglinzile

eram încă amețiți de prezența ta și,

surprins, mi-am redat imaginea prea bruscă.

Cine stie? Poate la fel.

pasărea a răsunat prin amândoi.

ieri, separat, seara...

--Rainer Maria Rilke

[tradus de Stephen Mitchell]

_______________________

Simțul a ceva ce vine

Sunt ca un steag în centrul spațiului deschis.

Simt înainte vântul care vine și trebuie să trăiască

Prin intermediul.

în timp ce lucrurile lumii încă nu se mișcă:

ușile încă se închid încet, iar hornurile sunt pline de liniște,

ferestrele încă nu zornăie, iar praful încă se așterne.

Știu deja furtuna, și sunt tulburat ca marea.

Sar afară și cad înapoi,

și mă arunc afară, și sunt absolut singur

în marea furtună.

--Rainer Maria Rilke [Traducere de Robert Bly]

______________________

Crin de apă

Toată viața mea este a mea dar cine spune așa

mă va priva, pentru că este infinit.

Unda apei, umbra cerului

sunt ale mele; este la fel, viața mea.

Nicio dorință nu mă deschide: sunt plin,

Nu mă închid niciodată cu refuz...

în ritmul sufletului meu zilnic

Eu nu doresc - sunt mișcat;

fiind mutat îmi exercit imperiul,

transformând visele nopții în realitate:

în corpul meu, în partea de jos a apei

Atrag dincolo de oglinzi...

--Rainer Maria Rilke

[Tradus de A. Poulin

_____________________

Prima elegie [fragment]

Cine dacă strig, m-ar auzi printre Îngeri”

Ordine? și chiar dacă unul dintre ei m-ar apăsa

dintr-o dată în inima lui: aș fi consumat

în ființa lui mai puternică. Pentru că frumusețea nu înseamnă nimic

ci începutul terorii, pe care abia o putem îndura,

și în timp ce noi stăm în mirare el disprețuiește rece

să ne distrugă. Fiecare înger este înfricoșător.

Și așa mă apuc și sufoc acea notă de apel

de suspine întunecate. Ah, la cine putem apela

în nevoia noastră? Nu îngeri, nu oameni,

și animalele viclene văd imediat

ce mici suntem acasă

în lumea interpretată. Asta ne lasă

un copac pe o pantă, la care ni s-au întors ochii

zi după zi; ne lasă strada de ieri

și loialitatea răsfățată a unui vechi obicei

care i-a plăcut aici, a zăbovit și nu a plecat niciodată.

O și noaptea, noaptea, când vântul plin de spațiu mondial

ne roade fețele, pentru cine nu va fi noaptea acolo,

dorită, ușor dezamăgitoare, setarea sarcinilor grele

pentru o inimă singură. Este mai ușor pentru îndrăgostiți?

Ah, ei se folosesc doar pentru a-și masca soarta.

Tot nu vezi? Arunc golul în brațele tale

în spațiile pe care le respirăm; poate păsările

va simți creșterea aerului cu un zbor mai pasional.

--Rainer Maria Rilke

-- „Prima elegie” din Poezia lui Rilke: Ediție bilingvă de Rainer Maria Rilke, tradusă și editată de Edward Snow.

_____________________ 

Tot conţinutul acestei postări este doar în scop educaţional.

______________________

Vizitează https://www.wwhitmanbooks.com pentru a afla despre librăria noastră.

Programul  librăriei săptămâna aceasta

Luni

13:00 până la 17:00

Miercuri și joi

12 de la prânz la 16:30

Vineri

Între 12 și 20:30

[În conjuncție cu Middleburgh Miracle pe Main Street Fair]

Sâmbătă

Între 12 și 17:00 PM