marți, 23 iunie 2020

De la prieteni

Doamne nu lasa sufletul meu in deriva, nu il lasa framantarii acestei lumi, fara sa imi arati durerea lui. Că in nesimtire zace fiinta mea, si toate ale Tale departe imi sint acum mie.  Arata-mi Doamne de unde vine strambătatea mea. Arată-mi piedicile paşilor mei. Doamne nu de luptă fug eu, si nici de munca lucrurilor Tale,  ci de orbirea in care zace fiinta si sufletul meu. Doamne, nu stiu ce am, nu stiu de ce sufar, nu stiu de ce tanjesc, nu stiu de ce inebunesc, nu stiu de ce urasc, nu stiu de ce gresesc. Tu, ca un Atoatestiutor, arata-mi toate, ridica vălul ochilor mei, si lumineaza calea mea. Doamne da-mi puterea Ta, cum eu iti dau Tie dragostea mea. Caci nu pentru Rai Te iubesc eu Doamne, nici pentru bunatatile promise oricui Te asculta si Te iubeste, ci Te iubesc pentru frumusetea Ta fara margini, pentru Minunea care Esti in viata mea, Te iubesc Doamne pentru tot ce Esti si eu nu sint, Te iubesc pentru grija care mi-o porti zi de zi, Te iubesc pentru lumina ochilor mei, Te iubesc Doamne pentru fiecare dimineata in care ma trezesc la viata, dupa ce in fiecare noapte am ajuns sa mor, in viata fiind. Doamne,  cum oare nu Te-ar iubi cineva ca mine? Cine oare nu isi iubeste binefacatorul lui, si sursa vietii sale? In fiecare noapte alungi demonii si viclenii fararnici ce imi vor viata. In fiecare dimineata ma trezesti la o noua zi. In fiecare zi imi pazesti fiinta de nesimtirea in care zac dupa atatea lupte. Si in fiecare seara ma invalui cu dragostea Ta pentru a-mi da curaj a-mi odihni sufletul greu muncit, si trupul. Cu ce putere as renunta la mine inainte de a inchide ochii, spre somn, de nu ar fi mainile Tale in care sa imi inchin sufletul? Cu ce putere  m-as ridica din pat in fiecare dimineata, daca nu as sti ca la orice pas Esti langa mine? Cine oare nu ar iubi asa ceva? 
Doamne Tu esti Unic. Si nimeni niciodata nu iti va lua locul in viata mea. Oamenii trec, vin si pleaca din viata mea, dar Tu Unic Dumnezeul inimii mele esti vesnic, nimic nu clinteste Fiinta Ta. De nu ar fi nesimtirea in care zac sa zadarniceasca vederea sufletului meu, m-ai indulci in fiecare clipa. Dar greu apasa pe fiinta mea noaptea si intunericul sufletului si a mintii. M-ai lasat in lumina, si m-am pierdut in intuneric. M-ai nascut in cunoastere si m-am pierdut in prostie. Incotro voi ajunge Doamne fara sa simt iubirea Ta? Si ce se va alege de viata mea traind in nesimtirea unei vieti ce nu imi apartine? 
Intoarce-Te Doamne la mine. Curateste-ma de mizeriile lumii in care am intrat. Scoate-ma din troaca porcilor. Si aseaza-ma iar in lumea Noastra. Caci nu Tu Doamne m-ai abandonat. Ci eu am plecat de langa Tine. Mă iarta, ca un Bun ce Esti. Si leaga-ma in lanturi de Tine, ca vesnic sa nu Te pierd. Ca m-am stricat ca om Doamne. Nu lasa sa ma strica ca suflet. M-am stricat ca minte. Nu lasa sa ma stric ca viata. 
Doamne nu ma lasa Tu pe mine sa pier in mainile prostiei mele. Ca de nu ma vei salva Tu, nimeni nu o va face, caci nimeni nu poate ce poti Tu, si nimeni nu trece de voia si de puterea Ta. Caci nu de Tine ma vei salva Doamne, ci de prostia si de nesimtirea mea. Dusman mi-am ajuns eu mie. Venin imi sint zi de zi. Si moarte imi caut in ascuns. 
Oare cine sint eu sa ma ispiteasca Dumnezeul vietii mele? Numai ca eu insami mi-am gresit mie, si am ales gresit calea vietii mele. Deci mila Ta Doamne coboar-o peste mine. Indura-te  de greselile mele. Si nu ma lasa, nu ma da pierzarii. 
Crescut-am in ochii Tai Doamne. Putere si intelepciune luat-am de la Tine. Cu ele mi-am cladit viata si fiinta. Cu ele m-am intarit. Dar am cazut din preainaltul mandriei mele. Iar orbirea mandriei nu m-a lasat sa imi vad greseala la timp. Ce nevoie ai fi avut Tu de ispitirea mea, cand Tu mi-ai fost alaturi mereu? Cand nimeni mai bine decat Tine nu stie inima mea? Cand Tu esti Unicul caruia nu trebuie sa ii demonstrez nimic, caci toate le stii dinainte, de mine salveaza-ma Doamne, de mine. 
Amin.

miercuri, 17 iunie 2020

De la prieteni

Nu știu cui aparține, dar ador această poezie!

Punctul de vedere al maimutelor asupra teoriei evolutioniste - din folclorul contemporan

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,

A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !

Tot circulă o vorbă , deloc adevărată

Că omul ar descinde din buna noastră rasă .

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !

Şi , zău , savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?

Am inventat , noi , cipuri şi alte drăcării ?

Însemne sataniste , otrăvuri , şmecherii ?

văzut-aţi pe vreunul , retras în jungla deasă ,

Ca să scornească arma distrugerii în masă ?

Tot ce lăsăm în urmă , când mai sărbătorim ,

E biodegradabil . Natura o-ngrijim .

Iar omul otrăveşte , în fiecare zi ,

Păduri , câmpii şi ape , şi zările-azurii . . .

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,

Şi , orişice s-ar zice , nu suntem troglodiţi !

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,

Drogaţi , lacomi de sânge sau homosexuali ,

Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,

Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasă . . .

Cât am bătut eu jungla , scuzaţi , n-am observat

În obştea maimuţească vreun cocotier privat .

Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .

În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,

Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,

Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană ,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .

Pe când , priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,

Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,

Nebuni după putere şi după bunăstare !

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,

Contează doar averea şi înmulţirea ei .

Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .

La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ură

Sunt legi de referinţă , a doua lui natură .

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :

La noi nu se întâmplă război religios ,

Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,

Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED, GUNOI ,

ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI !