luni, 18 martie 2019

Peripeții (cool) pe 4 roți

Ne apropiem de vară. Vremea se încălzeşte pe zi ce trece,chiar dacă vremea rece, cu ploaie și vânt, mai are câte-o răbufnire de orgoliu. Cum mai toți dintre noi suntem obosiți, chiar extenuați după trecerea iernii, oricât de blândă sau de aspră ar fi fost ea, și după mai multe luni de activitate continuă la servici, ăncepem să visăm la vacanță și să ne facem planuri pentru ea.
Într-o zi ne strânsesem mai mulți colegi de serviciu în aceeași locație, pentru a discuta niscaiva probleme de serviciu legate de ultimele luni de activitate de dinaintea vacanței de vară. Eram mai toți stresați și nervoși, ca să nu mai vorbim de oboseala absolut firească dar și extraordinar de intensă. Cum eram de ceva ani buni în aceeași gașcă ce își petrecea vacanțele an de an de aiurea pe drumurile patriei, numai ca să evadăm din stresul cotidian, ne gândeam la vacanța care urma s-o petrecem împreună încă cu câteva luni înainte de a intra în concediu. Ne coordonam oarecum zilele libere luate de la servici doar ca să fim împreună departe de lumea dezlănțuită a orașului, chiar mic, șters și prăpădit cum e el.
- Ce ziceți, oameni buni? După ce terminăm cu toată nebunia asta evadăm din cotidian undeva afară din mediul acesta legat de obligațiile de serviciu? întrebai într-o doară.
- Da... Vacanță... Ar fi o idee... Nu mai este mult până ne putem lua concediu. Câteva luni. Trec repede.Apropo... Cum ne organizăm?
- Tot cu mașina. Transportul este asigurat, nu depindem de alții, nu suntem legați de o oră sau un traseu...
- Cazarea?
- Vă mai puneți problema asta? Cu un simplu cârlig de remorcare atașăm rulota. Nu avem în rulotă toate dotările necesare? Campăm undeva, lăsăm mașina și din locul de popas plecăm în diferite direcții.
- Pe jos? Ai înnebunit?
- Cum pe jos? Luăm și bicicletele cu noi. Montăm un suport pentru biciclete pe mașină și așa avem un al doilea mijloc de transport. O bicicletă bună merge și prin oraș, și pe drumuri de țară... Și pe un drum forestier sau o potecă prin pădure... Noi să fim bine antrenați, că bicicletele ne poartă peste tot.
- Ar fi bun de montat și un scut motor metalic. Să nu avem probleme dacă nimerim prin cine știe ce hârtoape. E mai bună și mai ieftină prevederea decât repararea mașinii după ce am nenorocit-o pe cine știe unde...
- Excelentă idee. Deci, în principiu, rămâne să evadăm pe coclauri în vara asta... Ar fi frumos într-o zonă de munte, de pădure. Eventual într-o zonă turistică, cu multe obiective spre care să putem merge rapid cu bicicletele sau chiar pe jos. Nu ne trebuie bagaje multe. Hrană ne putem procura la fața locului, nu ne încărcăm cu bagaje multe și inutile. Doar să avem echipament adecvat, materiale de prim ajutor atât pentru noi cât și pentru mașină. Pentru orice eventualitate... Cu asemenea odihnă activă ne încărcăm bateriile cu energie, plămânii cu oxigen, mintea cu informații utile. Plus că ne întoarcem acasă cu un bagaj mult mai mare... de experiență...
Planurile generale fuseseră făcute. Detaliile urmau să se stabilească pe parcurs. Deja eram plini de speranța că vom avea câteva zile de vacanță de vis..
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu