magNETismul unei zile cu aromă de cafea

Mărturisesc că, fiind medic ce lucrează de aproape două decenii în cabinetele medicale din şcoli, am de-a face cu copii și adolescenți de toate vârstele, de la 3 la 18 ani și ușor peste... Și cel puțin de ceva ani încoace am avut mereu tendința de a mă compara pe mine, la același nivel de vârstă, cu copiii de care am grijă cât timp sunt la școală... teoretic vorbind...
Dincolo de poznele pe care le făceam și eu și le fac și ei, care până la un punct sunt cam aceleași, atâta vreme cât nu intervine accentuarea violenței... Dincolo de obiceiurile alimentare care, cel puțin în ultimul timp, tind să devină din ce în ce mai diferite, constat că încep să apară tendințele de apetit din ce în ce mai mare pentru ceea ce poate fi încadrat, mai mult sau mai puțin, în categoria drogurilor.
Nu încerc să mă refer acum la drogurile de mare risc, deși fenomenul consumului acestora, deși nu foarte mare prin toate colțurile țării, poate fi totuși mult mai mare în zona „gri”, „subterană”, mai mult sau mai puțin vizibilă, voit sau nu. Ci la „drogurile habituale”, „legale” (cafeaua, alcoolul și tutunul), aparent mai puțin periculoase, dar care pot face prăpăd, mai ales tutunul și alcoolul dacă sunt consumate excesiv.
Recunosc, au fost si printre adolescenții din generația mea unii care s-au apucat de fumat încă din liceu. Și se mai întâmpla ca unii dintre noi să mai tragă câte o beție când se scăpau nițeluș (mai mult!) frâiele din mână. Dar fumatul era cam cu fereală, pitiți pe la capătul holului, departe de ochii profesorilor, iar din eventualele excese de alcool se auzeau doar din poveștile de a doua zi și din starea de mai mare sau mai mică de neplăcută mahmureală. Iar cafeaua... ce-i drept că nu se prea găsea decât în amestec cu năut, ceea ce o făcea mai puțin periculoasă, dar și de mai slabă calitate pentru cei cu gusturi mai fine. Acum, din păcate sau din fericire, depinde spre care parte a paharului vrei să privești, găsești orice îți dorește inima pe piașa mai mult sau mai puțin liberă, doar să ai posibilități financiare.
În ceea ce mă privește, fumatul nu s-a prins de mine, deși cred că dacă mi-aș fi dorit nu ar fi fost mari șanse să mă oprească cineva cu forța. În ceea ce privește relația mea cu alcoolul, este o relație rece și de la distanță; cu alte cuvinte, mai rar și mai cu măsură. Dar cafeaua... Mărturisesc că aici am o slăbiciune ceva mai mare, fără să întrec cumva măsura.
Spre deosebire de adolescenții de azi, pe care-i vezi cu cafeaua (și cu țigara!) în față încă de pe la 15-16 ani și poate chiar și mai devreme, eu m-am apucat relativ târziu de consumat „drogul” numit cafea. Întâi am început să beau ceai: negru, apoi verde. Puțin câte puțin, începând de pe la 19-20 de ani. Și sincer mi-a plăcut. Așa încât în timpul studiilor universitare consumam ceai zilnic, preparându-l acasă, tocmai pentru efectul său revigorant, care mă ajuta oarecum să fac față programului prelungit de activitate. Chiar și acum, după 20 de ani de la terminarea facultății și aproape tot atâția ani de activitate în câmpul muncii, tot consumul de ceai este adesea de bază pentru efectul său revigorant.
Numai că satisfacerea plăcerii (și necesității!) de a bea ceai din belșug se petrecea doar acasă. Dacă eram prin oraș, in timpul programului de cursuri, găseam extrem de rar un loc unde puteam face rost de băutura miraculoasă gata pregătită, fierbinte și gata de băut. Așa că. de voie de nevoie, am trecut pe consumul de cafea. Modul de preparare era de tip espresso, fiind cel mai accesibil mod de preparare rapid și în cantități relativ mari. Cafeaua preparată era destul de bogată în cofeină, de tare și fierbinte, 2-3 porții de cafea pe zi ținându-mă tare pe picioare pentru a rezista unui program aglomerat.
Obiceiul de a bea cafea îl am și acum, deși adesea tot la ceai recurg pentru a mă menține tare și în forță. Dar recunosc că o cafea tare are un efect mai rapid și mai puternic pe moment. La început preparam cafeaua, acasă, la ibric. E o metodă destul de greoaie dacă te grabești sau nu ai timpul și răbdarea suficientă. Așa că nu a durat mult și am cumpărat prima cafetieră (la filtru) la care puteam prepara cafeaua și puteam să o mențin caldă, dacă era vorba de o cantitate ceva mai mare, fără să fiu nevoită să supraveghez procesul de preparare. Din păcate, e.ra un aparat relativ ieftin și m-a ținut exact de câți bani am dat pe ea. Așa că am luat o a doua cafetieră, tot la filtru, cumva mai rezistentă la solicitări.
Numai că pe măsură ce înaintam în vărstă timpul parcă trecea din ce în ce mai repede, parcă prea repede pentru a-mi permite prea mult timp liber necesar relaxării. Nu numai din cauză că, probabil, lucrez cu un randament din ce in ce mai redus pe măsură ce îmbătrânesc, dar și pentru că obligațiile profesionale devin din ce în ce mai solicitante, mai stresante și mai mari consumatoare de timp. Așa că m-am gândit că ar fi mai bine, oarecum, să îmi achiziționez un espressor de cafea. La acesta aș putea prepara cafeaua dorită mult mai repede, mult mai tare și mult mai... multă.
Gândindu-mă de unde aș putea cumpăra un espressor de cafea, am intrat pe site-ul magazinului online magNET.ro, urmărind promoțiile de espressoare și gândindu-mă care ar fi cel mai potrivit aparat pentru mine.
Primul care mi-a atras atenția a fost un espressor automat Philips HD8650/. Aparent suficient de robust, dar și elegant, poate prepara două porții de cafea în același timp, așa că îmi pot bea cafeaua împreună cu cel mai bun prieten. Pare a fi ideal pentru viața de cuplu și viața de familie, dar și pentru un birou în care lucrează doi sau mai mulți angajați.
Parcă văd măcar unul din cabinetele în care lucrez dotat cu un astfel de espressor. Abia intrată pe ușă, pot deja să mă pregătesc să fac o cafea tare și fierbinte, care să mă încălzească pe timp de iarnă și să mă revigoreze în sezonul cald. O cafea pentru mine și una pentru colega mea. La fel de fierbinți, de negre, de consentrate și de tari. Băute împreună pot fi un prilej de a intra în atmosfera de lucru, dar și un mod de relaxare.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019