Cine dintre noi nu a trecut macar o data prin spaima de a fi pacienti? Fie la medicul de familie, fie la medicul specialist, fie, mai ales, la stomatolog... Mereu a fost vorba de teama, nu atat de omul in sine, cat mai ales de teama de durere sau de suferinta in general. De la usa ne speria mirosul de medicamente si dezinfectanti, acel miros intepator si patrunzator "de spital" (acelasi miros care mi-a intrat si mie in haine si in piele cat timp am lucrat in spital ca medic stagiar), mai apoi speriati de zgomotele puternic-metalice ale instrumentarului metalic parca aruncat in ciuda prin diverse colturi sau speriati de tinuta infofolita in carpe albe a tuturor celor din personalul spitalului sau al cabinetelor medicale.
Daca la momentul respectiv ne ziceam: "Asta-i situatia, trebuie s-o acceptam ca atare!", marturisesc ca eu una mi-as fi dorit ca lucrurile sa fi fost putin altfel. Nu o data i-am cunoscut pe medici si pe asistente "dezbracate" de echipamentul de spital si va jur ca erau cu totul alti oameni: cu mult mai normali, mai "de-ai nostri", mai apropiati de noi, muritorii de rand. Nu mai pareau aceiasi monstri infofoliti in albul halatelor, parca si se miscau altfel, vorbeau altfel, erau... altfel. Desi tot ce insemna halate medicale si accesorii (bonete, sorturi, papuci) erau nu doar o uniforma ci si un echipament de protectie, totul parea aproape sinistru daca priveai lucrurile intr-un fel anume, chiar daca oamenii respectivi nu aveau nici o vina ca aratau asa in ochii celor din afara sistemului sau, cel putin, de partea cealalta a baricadei. Poate ca intr-un fel simpla prezenta a albului aceluia monoton si rece, adeseori ingalbenit sau cenusiu-prafuit din cauza spalatului repetat in substante dezinfectante si a sterilizarii la etuva,dadeau acel aspect sinistru, cumplit de stresant, caci nu doar imbracamintea era monoton de alba si rece, ci si peretii si tot ce se aflau in spatiile delimitate de acei pereti.
Totul a fost asa pana cand cineva a avut ideea absolut geniala de a colora catusi de putin macar imbracamintea personalului. Acelasi material moale si usor de spalat, comod si lejer, dar croit dupa un tipar cochet si colorat in nuante pastelate si deschise, tot acest colorit inveselind putin privirea bietilor pacienti.
Cand aceasta imbracaminte pastelata a fost completata fericit de o gama larga de bluze medicale cu imprimeuri vii colorate, din aceleasi materiale usoare si usor de curatat si in culori la fel de deschise si de pastelate, totul a fost aproape perfect. Departe de a transforma institutia medicala intr-un paradis al modei in ultimele trenduri, totul parea mai vesel, mai linistitor, mai putin stresant, mai familiar.Acum pana si hainele zambesc, fara a lasa deoparte respectul pentru profesiunea medicala.
In atare conditii, nimic nu este lasat la voia intamplarii. Imbracamintea personalului medical conceputa intr-o asemenea maniera poate fi usor procurata dintr-un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru. Astfel totul poate fi procurat dintr-un singur loc, profitand de toate avantajele oferite de un asemenea furnizor: o gama unitara de modele pentru intreaga unitate sanitara, preturi avantajoase, furnizare rapida.
In plus, cum sa nu iti zambeasca inima si chipul odata cu hainele, atat ca medic cat si pacient, si cum sa nu transmiti aceeasi stare de bine tuturor celor din jurul tau atunci cand porti o asemenea vestimentatie? In primul rand nu se renunta la statutul de imbracaminte de protectie, curata, sterilizata, bine intretinuta. In al doilea rand exista avantajul materialului textil de foarte buna calitate, usor de purtat, usor de spalat si dezinfectant, rezistent si totusi de o finete si moliciune ce respira prin toti porii. Plus ca modelul si coloritul sunt cu mult mai "omenesti", mai luminoase si mai sic, transmitand frumusete, zambet si veselie, dar mai ales incredere in persoana imbracata astfel.
Coloritul difert al vestimentatiei poate face diferenta intre diferitele categorii de personal: culori diferite pentru medici, asistente sau infirmiere; culori diferite pentru diferite specialitati medicale; eventual si culori diferite pentru personalul masculin si cel feminin. Astfel pana si culoarea hainelor poate face diferenta, vizual vorbind, intre diferitele categorii de personal, care poate fi mai usor de recunoscut de catre pacienti.
Sincer vorbind, as accepta oricand sa port o asemenea vestimentatie in timpul serviciului. Imbracamintea nu mmi s-ar parea atat de mult o uniforma rece si impersonala, ci ceva comod, frumos si cochet. Si as fi convinsa ca imbracamintea zambeste odata cu mine.
Articol scris pentru SuperBlog 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu