In cautarea identitatii de sine

Nu stiu cand a fost prima data cand m-am intrebat cine sunt, cine as vrea sa devin, cine as putea deveni in viata. Sigur ca a fost foarte devreme cand s-a conturat un asemenea gand in mintea mea, chiar daca voarte vag si la nivelul mintii mele de atunci.
Cred ca am fost un copil... altfel. Altfel fata de cei de varsta mea, de atunci si de acum... Eram linistita, interiorizata. Nu eram prea amatoare de zbantuieli pe afara. Preferam sa citesc o carte undeva intr-un colt retras. Cred ca de la inceput am vrut sa devin un mare cititor: am inceput sa citesc foarte devreme, inainte de a merge la scoala. Nu aveam nici macar cinci ani. Curand nu-mi mai ajungeau cartile din casa si am inceput sa frecventez biblioteca orasului; la inceput gaseam usor cartile pe care le devoram, dar dupa 1-2 ani aproape ca "vanam" cu greu cartile noi aparute sub ochii mei si care m-ar fi tentat. In paralel eram teroarea familiei cand intram intr-o librarie sau anticariat, mai tarziu: ai mei dragi parinti nu scapau fara sa cumpere macar o carte pentru mine, fie ca le facea placere sau erau pusi in fata faptului implinit atunci cand ma vedeau punand mana pe vreo carte, caci simteau ca cu greu as fi putut renunta la ea. Cand am ajuns sa am bani la indemana ajungeam sa imi cumpar singura carti, asta pana cand dorintele mele erau depasite de posibilitatile mele reale.
Tot in copilarie am descoperit ca imi place enorm natura; probabil ca e si ceva ereditar, parintii fiind profesori de geografie si biologie. Pasiunea pentru lectura si cea pentru natura m-a ajutat sa devin ceea ce imi doream: medic. Asta in ciuda faptului ca nu eram o tocilara, asa cum se crease falsa impresie fata de potentialii candidati la profesia de medic, ci invatam doar ceea ce imi placea, ceea ce puteam invata logic, ceea ce puteam simti si vedea in spatiu si in continua miscare si transformare. Curand mi-am dat seama ca doar asa se putea patrunde in tainele structurii si functionari normale si defectuoase a organismului uman ca si a metodelor de investigare a "hibelor" si a remedierii lor.
Cert este ca asimilam cat se poate mai mult din viata si ma bucuram de viata asa cum simteam. Curand am descoperit si o alta latura a personalitatii mele: creativitatea. Mai intai am descoperit ca am putut sa prind foarte usor tainele broderiei. Si nu numai. Cred ca daca as fi avut rabdarea si timpul necesar, as fi putut scoate din mainile mele enorm de multe lucruri. Desi imi placeau enorm si muzica si filmele, nu cred ca as fi putut deveni niciodata cantareata sau actrita. Cu siguranta nu cantareata sau compozitoare, desi in ceea ce priveste actoria... cred ca s-ar mai fi putut discuta... Numai ca in timp a incoltit un alt gand in mintea mea: daca tot citesc atat de mult, cred ca la un moment dat as putea sa si scriu. Pana la conceperea, alcatuirea si editarea de carti in adevaratul sens al cuvantului, am fost nevoita sa descopar internetul, care m-a ajutat enorm in ceea ce priveste documentarea profesionala (si nu numai!) cat si comunicarea cu alte persoane, in limite rezonabile si de bun simt. Si odata cu internetul am descoperit si ceea ce s-ar numi blogging, in variatele sale forme. Si atunci mi-am spus ca daca altii pot scrie sub aceasta forma as putea si eu s-o fac. Si iata-ma blogger. Amator, deocamdata, caci nu ma indur sa las meseria de medic pentru cea de blogger profesionist decat, poate, doar ca si al doilea job part time.
Initial am scris pe blog(uri) ca dintr-o joaca. Aproape pueril, fara nici o noima. Treptat-treptat lucrurile au inceput sa se lege din ce in ce mai frumos, asa ca ma batea gandul ca as putea face blogging ca si cum as scrie carti; adicatelea fie ca bloggingul sa ma ajute sa ma formez in asa fel ca scriitor incat sa pot scrie si carti ce ar putea fi tiparite, fie sa fac eventual carti sub forma unui blog, cu alte cuvinte postarile de pe blog sa fie ca si niste capitole de carte ce apar rand pe rand in fata privitorilor/cititorilor.
Pana atunci mai este de lucru. Si a incoltit o alta idee: sa imbin placutul cu utilul in ceea ce priveste bloggingul. Adica de ce sa nu pun blogurile sa lucreze pentru mine? Asa cel putin unele postari daca nu blogul in sine sa aduca beneficii.
Aceasta oportunitate a aparut odata cu aparitia competitiilor de bloggind. E simplu: scrii advertoriale pentru anumiti sponsori, le dai o forma agreabila, scrrindu-le ca pe povesti mai scurte sau mai lungi pe o tema data, si la final, cei mai buni se aleg cu rasplata: premii in bani, obiecte sau servicii. Si de cativa ani m-am pus pe treaba. Am intrat in competitia SuperBlog, atat in editia de primavara, cat si in editia anuala, de toamna-iarna. La ultima editie, din finalul anului ce tocmai s-a incheiat, simt ca mi-am mai dat drumul la scris, asta si pentru ca au fost niste conditii ce stimulau ceva mai mult creativitatea.
Desi ritmul a fost, pe alocuri, aproape infernal, simt ca am facut fata, pe alocuri aproape cu brio. Daca lucrurile vor merge in ritmul acesta, poate ca acum va fi mai bine. Asa ca, prieteni, Pazea! M-am intors cu forte proaspete si cu ganduri mari. Mai ales ca primavara ce bate la usa s-ar putea sa imi fie prielnica si sa mi dea un tonus mai bun ca la editia ce tocmai s-a incheiat.