miercuri, 17 mai 2017

Incep sa prind viata!...

Candva am clacat: fizic si psihic. Se mai intampla: oricui, oricand, oriunde in lume. Mi s-a intamplat mie cum se intampla si la case mai mari. Stresul era mare la servici si in viata personala. Cum imi place ceea ce fac, am trecut cu vederea unele exagerari, iar cand imi era mai greu cautam refugiul in munca. Vroiam, pesemne, sa nu imi intre in cap tot felul de ganduri mai putin ortodoxe, asa ca cautam sa nu ma gandesc la cele mai rele lucruri ocupandu-mi mintea si timpul cu tot felul de activitati care imi faceau placere. Si uitam adesea sa ridic piciorul de pe pedala de acceleratie. Viata se scurgea intr-un ritm infernal; parca prin corp nu imi curgea sange ci adrenalina pura.
La un moment dat, printr-o intamplare fericita, am descoperit ca am o carenta destul de mare de fier. Practic, datorita acestei anemii, organismul meu nu era suficient de bine oxigenat. Cel mai mult aveau de suferit organele "nobile": creierul, inima... Cum anemia se instalase destul de lent, se pare, organismul se cam obisnuise cu ea, asa ca nu reactiona prea mult prin simptome si semne care mi-ar fi dat de gandit, asa ca afectiunea a fost descoperita mai mult sau mai putin intamplator. Tot de aceea am tratat-o din pacate cu neglijenta, neluand un tratament specific: suplimente cu fier si vitamine, asa ca problema a evoluat in sens negativ, spre inrautatire. Oboseala s-a ontensificat, au aparut ameteli din ce in ce mai puternice, culminand, la un moment dat, cu un puternic atac de panica care a "virat" incet, dar sigur, spre anxietate si fobie de spatii largi. Practic ma blocam pur si simplu in momentul in care simteam ca ma indepartez de orice potential punct de sprijin. Lipsa de miscare a dus la aparitia de kilograme in plus, la sentimentul de handicap; posibil sa fi trecut razant si pe langa o depresie.
Ajunsesem deja aproape de pragul colapsului, caci nu stiam care ar fi putut fi nivelul de anemie. Eram din ce in ce mai palida, aproape ca un cadavru viu. Oboseam la cel mai mic efort. Intamplator am repetat acea analiza de sange prin care aflasem de anemie: eram la jumatate din valoarea minima a normalului. M-am speriat, asa ca am inceput sa iau suplimente; fier, apoi si alte supllimente de minerale si vitamine. Treptat-treptat am simtit efectul pozitiv: incepeam sa nu mai obosesc asa usor, arat putin mai normal ca altadata.
E primavara iar. Si incep sa descopar ca tonusul psihic incepe sa semene cu cel din vremurile bune. Mintea imi merge brici la rebus. Incep sa redescopar placerea lecturii; presimt ca voi citi multa vreme "in draci" atat literatura beletristica cat si literatura de specialitate, tocmai ca sa recuperez anii pierduti (caci au fost ANI pierduti!!!) si sa capat un avans considerabil. Ascult muzica ore intregi pe zi. Si prefer sa cred ca as putea sa scriu carti intregi la randul meu.
Glumesc, desigur. Dar... Sincer vorbind... Chiar as vrea sa raspund la cat mai multe provocari de la viata. Dar cu o conditie: sa stiu sa iau, macar din cand in cand, piciorul de pe pedala de acceleratie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu