Să călătorești înseamnă să îți depășești granițele și limitele de orice
fel. Prin călătorii îți hrănești acea scânteie interioară de curiozitate
firească, ce ne împinge să explorăm lumea de mici. Ne împinge să căutăm
mereu moduri noi, prin care să privim lumea din unghiuri diferite în
fiecare zi. Să descoperim locuri noi. Oameni. Chipuri. Gesturi. O
întreagă lume.
Cea mai draga imagine din calatorii este cea a punctului de plecare in
departari. Acelasi punct care reprezinta si intoarcerea mea ACASA. Nu e
vorba de propria locuinta, in strictul sens al cuvantului, ci de ACASA
intr-un sens mai larg, tocmai acel sens al cuvantului ACASA ce sugereaza
locurile extrem de familiare in care traiesc de obicei. Pentru mine
ACASA inseamna nu numai locuinta proprie ci, in sens mai larg, orasul in
care traiesc.
De cele mai multe ori, limita dintre ACASA si calatorie o reprezenta
poarta orasului. Ua din multele porti ale orasului: gara CFR. De cand am
inceput sa calatoresc in afara orasului, de mic copil, si pana la
deplina maturitate, gara a fost punctul de plecare de acasa si de sosire
acasa. Daca la inceput, copil fiind, eram speriata de zarva de pe peron
si de pe sine, matura fiind adoram zgomotele garii: difuzorul ce anunta
plecarea sau sosirea trenurilor, suieratul locomotivei, "glasul"
sacadat al rotilor de tren, ce cutremurau parca si peronul de greutatea
vagoanelor in miscare.
Gara era intotdeauna punctul limita dintre acasa si dincolo, dpre
departari. Trenurile incepusera sa faca parte din fiinta mea, erau acei
prieteni care imi cantau mereu ca un refren: "Te duc... Te-aduc... Te
duc... Te-aduc...". Calatoria cu trenul imi oferea mereu libertatea de a
vedea peisaje noi in toata varietatea si profunzimea lor. Calatoria cu
trenul imi oferea mereu posibilitatea de a studia chipurile si reactiile
oamenilor care ma inconjurau pentru cateva minute sau ore. Calatoria cu
trenul imi oferea posibilitatea de a citi o carte la fel ca si in
intimitatea propriei locuinte. Nu conta ca stateam comod pe un scaun sau
pe o bancheta sau ca incalecam la propriu bagajul pe care il aveam cu
mine, citeam mereu cu acelasi spor pagini intregi.
Gara era intotdeauna punctul de unde plecam sau unde ma intorceam
impreuna cu parintii din calatoriile petrecute impreuna. Gara era
punctul de despartire temporara de ai mei si locul de reintalnire cu ei.
Totul facea parte din farmecul calatoriei: zgomote, mirosuri,
forfoteala, oameni si bagaje intr-o miscare continua de colo - colo...
Prefer sa cred ca gara oricarui oras nu inseamna doar trecut, istorie,
amintiri, nostalgie... Prefer sa cred ca o gara inseamna atat trecut cat
si viitor cat si acea punte (ne)vazuta si mereu prezenta ce leaga
trecutul de vitor prin intermediului eternului prezent. E locul unde se
leaga prietenii, se tes vise si se contureaza dorinta de a descoperi
peisaje, locuri si oameni noi. Intr-un cuvant de a descoperi lumi noi
plecand si sosind in aceeasi lume complexa in propria-i viata, lume ce
se numeste, pur si simplu, GARA.
Sa nu uitam nicicand sa (re)descoperim o gara. Este un loc ce se viziteaza si se savureaza in tihna. In ritmul tau. Fara disperare, fara harta, fara patos. Este un loc ce trebuie sa faca parte din viata noastra. Asa... Pur si simplu...
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu