vineri, 24 aprilie 2020

Izolare

Până nu de mult, în timpul când încă eram în activitate, am trecut printr-o perioadă destul de tracasantă. Ajunsesem într-o stare de epuizare fizică și, mai ales, psihică care și-a lăsat puternic amprenta asupra organismului meu, în special asupra creierului. Îmi doream intens o perioadă lungă de pauză, dar fără a fi desprinsă totuși de tumultul vieții și activității cuprinsă în rutina vieții de zi cu zi. Odihnă activă, dar odihnă să fie... Ideea era să îmi las organismul să se odihnească, să acumuleze rezervele de energie absolut necesare, dar și printr-o activitate bine condusă să permit forțarea creierului să își (re)capete atât funcțiile oarecum moleșite, dacă nu pierdute aproape pe de-a-ntregul, dar și funcții noi sau funcții aproape pierdute sau „adormite” de mulți ani sau chiar decenii.
Și știți cum se spune... Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Când aproape că nu mai aveam ce pierde, în afară de, ipotetic vorbind și de Doamne ferește!, locul de muncă sau bruma de sănătate ce îmi mai rămăsese si cea pe care o recâștigasem cu chiu cu vai, a ajuns informația că undeva, departe, se declanșase o epidemie virală destul de puternică și cu răspândire destul de rapidă. „Oare va ajunge și pe la noi?”, ne întrebam. „Cine știe? Vom trăi și vom vedea....”. Și a venit. Mai pe ocolite, mai direct, dar a venit. Nu singură, ci adusă tot de noi, de oameni. Boala se răspăndea extrem de rapid, fugărită și de panica produsă de gravitatea la care putea ajunge. Virusul nou instalat în organismul uman ne prinsese absolut nepregătiți. Sistemul imunitar, complet nepregătit să reacționeze în favoarea apărării organismului, lăsase garda jos și lăsase totodată drum liber virusului să penetreze organismul uman și să producă daune. Nimeni nu știa precis care sunt mecanismele de producere ale distrugerilor, ceea ce implica necunoașterea modului prin care se putea contracara atacuul și de a ajuta vindecarea. Deși se aplică un tratament, acesta este destul de agresiv, fie și pentru că împlică administrarea mai multor medicamente, cu efecte adverse proprii fiecăruia. Se caută în același timp și alte variante de tratament, alte medicamente active pe alte afecțiuni, mai mult prin experimentare, prin tatonare. Se încearcă, prin eforturi intense, să se găsească și metode de prevenire a viitoarelor îmbolnăviri, sub forma unor procese de imunizare pasivă, prin izolarea anticorpilor deja produși de organismul celor care învinseseră deja boala, si de imunizare activă, prin producerea de vaccinuri. Procedeul este destul de anevoios, un vaccin producându-se „ca la carte” până la variante suficient de sigure într-un timp destul de lung, mergând chiar până la 1-2 ani. Trebuie să se lucreze sub presiunea timpului. Molima se poate extinde cu o repeziciune fantastică, boala este aproape învalidantă și poate ucide cu ușurință, mai ales dacă organismul este deja tarat de vârsta înaintată prin uzura inevitabilă a organismului expus bolii, dar și de bolile deja instalate în organism anterior infectării.
Singura soluție de a frâna cât de puțin extinderea răspândirii bolii și de a câștiga timp cât de puțin pentru a căuta și a găsi soluții ar fi izolarea fiecăruia dintre noi, fizic vorbind, departe de ceilalți semeni, tocmai pentru a nu da și primi virusul de la unul la celălalt.
Pentru unii dintre noi, mulți sau puțini, izolarea poate fi greu de suportat. Este greu să stai departe de prieteni, de cei dragi, singurul motiv care te poate ține în casă ar fi dorința de autoprotecție. În plus, apare acea teamă de incertitudine legată de revenirea la locul de muncă și la posibilitatea câștigurilor materiale, financiare. Dar cu cât respectăm mai bine regulile care duc la ținerea sub control a pericolului, cu atât revenim mai repede la normalitate, chiar dacă această normalitate nu va mai fi aceeași ca înainte,
Aceste temeri m-au încercat și pe mine în anumite momente. Dar, ca să pot rezista mai ușor și să sper că voi reveni mai repede și mai în forță la activitatea cât de cât normală, încerc să îmi caut de lucru, punându-mi creierul să luucreze. In primul rând citind, dar și ascultând muzică, urmărind filme, documentare, ocupându-mă cu jocuri logice. Alternez activitâțile tocmai ca să fiu cât mai mult activă fără să obosesc și să mă plictisesc. În acest fel mi se pare că timpul trece mai repede și îmi mențin tonusul general al organismului la un nivel acceptabil.
Nu spun că nu am avut și poticneli. Că nu am avut temeri. Că nu am fost dezorientată sau că nu au fost reacții și decizii complet aiurea din partea șefilor, în urma câărora am avut de suferit. În fond, n-ar fi nici prima și nici ultima oară. Este absolut firesc, atâta vreme cât nu avem informații certe și minți destul de destupate pentru a gândi logic și bine.
Pauza aceasta de la munca cea de zi cu zi și de toate zilele mi-a prins bine. Mi-aș fi dorit ca pauza să fi fost ceva mai lungă, dar prelungirea ei poate duce la dezavantaje. Mult mai bine ar fi fost să profit de ea încă de la început, dar bulversarea de la început nu ne-a prins bine. Important este însă să pornesc cât mai sigur pe un drum bun și corect pentru a mă menține pe acest drum în continuuare. Pauza mi-a prins bine pentru că am început să rezolv anumite probleme rămase mult în urmă cu rezolvarea: citit, studiu, odihnă, hobby-uri. Anchilozarea organismului în anumite privințe începe să dispară. Încep să mă (re)descopăr ca om, ca posibilități de acțiune și ca limite. Și acesta este și trebuie să fie un bun câștigat.

marți, 7 aprilie 2020

Martie 2020, o criză fără precedent sau o oportunitate fără precedent?

Martie 2020, o criză fără precedent sau o oportunitate fără precedent?
În limba chineză ideograma cuvântului criză este compusă din două subideograme: una simbolizează pericolul și cealaltă reprezintă oportunitatea. O alăturare interesantă care ne îndeamnă la introspecție. Dacă ar fi să ne raportăm fiecare dintre noi la măcar 2 situații de criză pe care le-am traversat până acum în viață am putea identifica cu siguranță oportunitățile din spatele acelor situații pe care le-am descifrat abia mai târziu sau poate doar acum când ne întoarcem în timp. Odată cu traversarea lor ne-am maturizat, ne-am transformat comportamentele, modul de a gândi și atitudinile, am făcut pași importanți în dezvoltarea inteligenței emoționale, ne-am amplificat capacitatea de a ierta și de a iubi, toleranța și acceptarea.
Situația de criză pe care o traversăm de aproximativ 3 săptămâni, zguduie din temelii domeniul sănătății, planul financiar, domeniul relațional și social, planul emoțional și mental și identitatea fiecăruia dintre noi având totodată și o profundă dimensiune spirituală. În mod cert, este o criză fără precedent. De aceea putem spune că învățăm pas cu pas cum să o abordăm, pe măsură ce ea se derulează. Se vor face probabil și greșeli. Nimeni nu are experiență, toată lumea o dobândește văzând și făcând. Este singura abordare eficientă pe care este necesar să o îmbrățișăm. Acceptarea și nu negarea situației în sine, toleranța maximă față de noi înșine și față de cei din jurul nostru, să facem maximul din ceea ce putem fiecare acolo unde suntem reprezintă primul ajutor pe care-l putem oferi noi acum.
Celor care lucrează în domeniul medical, medicilor și asistentelor în principal, fiind prima linie de intervenție, le revine cea mai mare parte a responsabilității deoarece ei înțeleg cu ce ne confruntăm în mod real odată cu apariția acestui virus. Responsabilitatea revine mai mult ca oricând și fiecărui om din această țară (și din întreaga lume!) doar că, din păcate, la foarte mulți cetățeni nivelul de înțelegere a gravității situației lasă mult de dorit.
Să acordăm o atenție sporită nevoilor de bază
Pentru o gestionare eficientă a acestei situații este necesar să ne amintim că, înainte de toate, suntem oameni. De aceea, pentru a ne desfășura activitatea cu succes, împlinirea nevoilor de bază este la fel de importantă ca toate celelalte aspecte. În ce privește hrana, consumul necesar de apă și administrarea de produse profilactice care ne asigură atât protecție cât și o amplificare a energiei vitale (vitamina C, acerola, polen, propolis, miere de albine etc.) nu vom insista, având convingerea că fiecare știe ce să facă.
În ce privește somnul care trebuie să fie profund, odihnitor și regenerant se necesită o mențiune. Știm cu toții proverbul: Noaptea este un sfetnic bun. Situațiile cu care ne întâlnim peste zi, sunt care mai de care mai stresante și pot face ca activitatea mentală să fie foarte intensă atunci când dorim să ne odihnim. Este necesar să ne amintim că noaptea este un sfetnic foarte bun în primul rând dacă dormim suficient și în al doilea rând dacă dormim profund și regenerant pentru că atunci avem acces la subconștientul nostru care deține soluțiile la toate situațiile problematice întâlnite. De asemenea, atunci accesăm dimensiunea spirituală a ființei noastre sau altfel spus nivelurile mai profunde, mai înalte ale conștiinței care ne conferă pe lângă o stare de regenerare completă și o înțelegere mult mai cuprinzătoare a situațiilor prin care trecem.
Dacă ne este dificil să adormim putem realiza câteva minute respirația lentă și profundă: inspirăm lent și profund și expirăm de asemenea lent și complet, fără a forța.
De asemenea, putem asculta muzică pentru echilibrarea emisferelor cerebrale (brain sync) sau putem realiza o relaxare gradată, de sus în jos, a întregului trup (relaxarea Jacobson).
Acest tipar de respirație anxiolitic este foarte recomandat să-l aplicăm cât mai des și în timpul zilei. Poate părea simplu, poate chiar banal dar are o eficiență foarte mare deoarece produce imediat, după doar 7-10 respirații realizate în maniera descrisă mai sus, activarea sistemului nervos vegetativ parasimpatic și apariția unei stări de echilibru și de calm în cele mai stresante momente. Datorită eficienței sale, este prima intervenție recomandată de către psihoterapeuți în cazul pacienților care se confruntă cu atacuri de panică. Iar acum, într-o măsură mai mică sau mai mare, în felul nostru propriu, cam toți suntem panicați.
Inteligența emoțională, un atu în vreme de criză
Un studiu amplu efectuat în anul 2015, în Marea Britanie, la care au participat 3000 de persoane a reliefat faptul că în situațiile de criză greu de gestionat sunt în primul rând trăirile pe care le avem și apoi problemele practice în sine. Altfel spus, nevoia noastră principală în situațiile dificile este să fim inteligenți emoțional. Modul propriu în care gândim și ne raportăm la o situație de viață determină mare parte din emoțiile pe care le experimentăm atunci. Acum, mai mult ca oricând este necesar să rămânem în concret, conștienți și permanent conectați cu ceea ce se petrece și să fim vigilenți pentru a stopa imediat posibilele scenarii catastrofice care ne inhibă resursele de care dispunem pentru depăși cu succes situațiile dificile apărute.
ABC-ul inteligenței emoționale presupune să ne acceptăm emoțiile, să le identificăm și să știm ce să facem cu ele. Să luăm exemplul concret al fricii, fie că ne confruntăm cu frica de a nu greși, cu frica de a nu ne infesta, cu frica de a nu ne pierde jobul, cu frica de a rămâne singuri etc. Ori de câte ori simțim frică este necesar să devenim conștienți de ea, să acceptăm că ne confruntăm cu ea și să rămânem prezenți în timp ce o lăsăm să ne traverseze ființa.
Orice emoție este o energie care poate avea o intensitate mai mare sau mai mică. De obicei ne speriem de propriile emoții, de „simptomatologia” (am pute-o numi) pe care o determină în trupul nostru (ne înroșim, ne tremură sau „ni se taie” picioarele, simțim furnicături în trup, ni se pune un nod în gât, avem senzația „unui ghem” în stomac etc.) și de cele mai multe ori le reprimăm, comutându-ne atenția pe altceva: fie începem să vorbim cu cineva, fie mâncăm repede ceva gustos sau dulciuri, fie ne apucăm să rezolvăm un alt task, fie ne uităm la un film etc. Prin toate acestea noi fugim efectiv de propriile trăiri, nu vrem să luăm contact cu ele. Pe
moment problema pare rezolvată însă în timp toate aceste emoții de care am fugit se acumulează și începem să fim foarte obosiți, confuzi, triști, irascibili sau furioși fără motiv.
Este necesar să precizăm aici diferența netă care există între a fi conștienți câteva momente de emoția apărută în noi, ea dispărând datorită conștientizării noastre în maxim 5-6 min și a rămâne într-o anumită stare, amplificând-o continuu prin gândurile referitoare la situația pe care o trăim. Practic, odată cu apariția emoției în noi există un moment în care noi alegem: rămânem perfect prezenți și conștienți de emoția respectivă până când ea dispare pur și simplu – aceasta fiind alegerea optimă care ne ajută să nu mai stocăm emoții „nedigerate” sau începem un dialog mental (sau exterior) despre situația respectivă, despre persoanele implicate etc. și ne refugiem în una dintre strategiile de „fugă emoțională” menționate mai sus – aceasta fiind abordarea ineficientă a celor mai mulți dintre noi care duce la acea stare pecare o numim încărcare sau împovărare emoțională.
Inteligența emoțională se învață pur și simplu practicând. Suntem ajutați de contextul prin care trecem să o deprindem chiar în câmpul muncii zi de zi și nu în cadrul seminariilor și workshopurilor tematice. Dacă la sfârșitul unei zile grele de muncă ne simțim totuși încărcați emoțional este foarte necesar să realizăm așa numita golire emoțională adică să rostim cu glas tare sau măcar șoptit toate emoțiile pe care le-am trăit și nu am reușit să le gestionăm în acea zi. Sau le putem scrie. Frazele, rostite sau scrise, vor fi de genul: „M-am simțim copleșit atunci când...”; „Am simțit o foarte mare furie atunci când....” ; „Am simțit o mare neputință atunci când mi-am dat seama că va deceda.” etc. Imediat după această golire urmărim să-i iertăm pe cei implicați în acele situații, inclusiv pe noi înșine. Este esențial să nu mergem la culcare fără a realiza această minimă igienă emoțională!
Avem o oportunitate fără precedent
Cuvântul criză derivă din grecescul krisis care înseamnă decizie sau punct de cotitură. Situația cu care ne confruntăm acum o putem privi ca pe o oportunitate fără precedent pentru că avem șansa:
 să ne comportăm ca ființe înzestrate cu conștiință și nu doar cu un instinct de supraviețuire foarte pronunțat;
 să învățăm în mod accelerat (elemente legate de profesia noastră, de gestionarea emoțiilor etc.);
 să eliminăm pentru totdeauna amânarea din viața noastră;
 să ne depășim limitele fizice, emoționale, psihomentale și spirituale realizând astfel că suntem cu mult mai mult decât am crezut până acum că suntem. Doar atunci când ieșim din zona noastră de confort ne dăm seama că putem mai mult.
 să experimentăm adevărul faptului că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. Primul pas, esențial de altfel, este să ne echilibrăm emoțional. Strategiile cele mai eficiente de rezolvare a problemelor ne vor apare neîntârziat.
 să ne manifestăm clipă de clipă omenia, acel cumul de calități superioare specifice românilor care include: iubirea, toleranța, compasiunea, răbdarea, curajul, întrajutorarea, echilibrul, empatia, credința în Dumnezeu.
Să ne asumăm participarea activă la construirea noii realități
Oricât de prinși suntem de transformările prin care trecem în plan personal, la serviciu, în familie, în plan financiar și în societate realizăm cu toții că trăim, pe zi ce trece, într-o realitate pur și simplu complet nouă care abia începe să se concretizeze. De aceea, este necesar să înaintăm cu pași mici cum se spune, fără planuri pe termen lung, pentru că mâine s-ar putea să fie necesar să le modificăm. Avem un singur plan pe termen lung: lucrul cu noi înșine chiar în mijlocul evenimentelor pe care le traversăm. Chiar dacă la prima vedere observăm doar ceea ce se petrece la nivel social și economic, trecem cu toții printr-o transformare de natură profund spirituală. Acum ni se oferă oportunitatea ca trăirea în momentul prezent să devină realitatea vieții noastre de zi cu zi și nu o caracteristică specifică doar celor înțelepți.
A accepta transformarea (interioară și exterioară) și a participa în mod conștient la ea va duce la dispariția sentimentului de neîncredere în propriile forțe că vom putea depăși obstacolul apărut pe care-l experimentăm majoritatea dintre noi la începutul oricărei crize din viață. Crearea și dezvoltarea de noi strategii de coping duc la dobândirea unei noi stări de echilibru.
Relaxarea, prin orice metodă pe care o cunoaștem -ascultăm muzică clasică sau ambientală elevată; practicăm yoga; realizăm tehnici de mindfulness; petrecem timp de calitate cu soțul/soția, iubitul/iubita, familia; practicăm art-terapia; citim bancuri bune, vizionăm comedii sau stand up comedy etc. - este punctul de plecare pentru o abordare înțeleaptă în această situație de criză. Poate suna utopic însă este necesar doar să experimentăm ca să ne convingem. În termeni științifici, este necesar să urmărim să devenim cât mai des parasimpatici pentru că atunci când suntem aproape tot timpul simpatici consumăm o cantitate imensă din resursele energetice care se refac mai dificil în condițiile pe care le traversăm. A ne manifesta parasimpatic nu înseamnă nici pe departe să fim inerți, pasivi și fără inițiativă. Odată ce suntem calmi și relaxați putem fi mult mai conștienți de tot ceea ce se petrece și de alegerile pe care este necesar să le facem în fiecare moment, acționând înțelept și la momentul oportun.
Izolați dar totuși împreună
Este necesar să fim izolați din punct de vedere fizic dar este mai necesar ca niciodată să fim împreună în suflet și în spirit și în abordarea plină de responsabilitate față de noi înșine și față de ceilalți a fiecărei situații. Rugăciunea simplă și sinceră către Dumnezeu realizată la aceeași oră zilnic fie individual, fie colectiv are o putere pe care merită să o cunoaștem prin experiență directă.
(va urma)
Psiholog Aniela Sîrcu

#StaiAcasă și comandă mâncarea preferată pe LOKOFOOD!

De voie, de nevoie, sunt nevoită să stau acasă. Este adevărat că îmi doream un moment de respiro, de vacanță, de timp liber, dar... Parcă este totuși prea devreme. Si este ceva mai mult timp liber decât de obicei. În plus, dacă în condiții normale puteam să circul pe afară nestingherită, cel puțin prin orașul în care locuiesc, acum, chiar dacă aș vrea, nu am unde. Și nici nu mi se permite. Dar asta este, mă conformez și respect regulile, chiar dacă pe undeva este o fărâmă de disconfort, în speranța că va fi cândva mai bine, în sensul că viața va reveni la normal, deși nu va mai fi niciodată ca înainte.
Este adevărat. este lejer, pot face ce vreau, dar doar prin casă. Deocamdată nu mă plictisesc, căci îmi găsesc mereu ceva de făcut. Și am ce face, căci am cam rămas în urmă cu lectura cărților din bibliotecă. Pot asculta ceva mai multă muzică decăt până nu de mult. Pot urmări filme până la saturație, pot studia orice vreau, pot scrie... Ceea ce mă poate stingheri este faptul că nu pot face planuri pe termen prea îndelungat, așa că încerc să trăiesc clipa.
Ceea ce mi-ar lipsi acum sunt întîlnirile cu prietenii, cu cunoștințele, cu colegii de școală și de muncă. Vremea a început să se încălzească suficient de mult (doar suntem deja în plină primăvară!), așa că tare mi-aș fi dorit o întâlnire la o terasă, la o cofetărie sau, eventual la un restaurant, cu prietenii. Să stăm de vorbă la o cafea, o prăjitură, o băutură răcoritoare și să admirăm priveliștea străzii. În sensul acesta chiar mă gândisem acum câteva luni la o întâlnire cu o proaspătă cunoștință, cu care sper să leg o prietenie trainică pe viitor, o întâlnire la terasa unei cofetării din centrul civic al orașului. Din păcate, trebuie să amânăm oarecum planurile pentru mai târziu. Din fericire, sper ca atunci când ne vom întâlni să avem cu mult mai mult de povestit: planuri aduse la îndeplinire sau foarte aproape de îndeplinire, noi planuri de viitor, eventual colaborări la diverse proiecte comune.
Acum s-a zis cu ieșirea la terasă, la restaurant, la cofetărie. Pe de o parte, nu ar fi o problemă de nedepășit pentru cei obișnuiți să gătească în familie. Si nici pentru ceilalți, care se vor deprinde mai devreme sau mai târziu cu arta culinară. Problema mai mare ar fi pentru afacerile HoReCa, care trebuie să se readapteze la noua situație. Și aici îi putem ajuta indirect și noi. Și iată cum...
Firește, cu toții gătim în casă, mai mult sau mai puțin. Dar sunt momente când avem ceva mai mult de lucru. implicându-ne în tot felul de proiecte, care, odată începute, trebuie continuate în ritm ceva mai intens până la finalizarea lor. Și atunci gătitul trece pe un plan secundar sau chiar este abandonat pentru o scurtă vreme până terminăm ceea ce avem momentan de făcut. Și atunci ori ne rezumăm la a mânca ceea ce avem mometan prin casă, fie gătim ceva extrem de rapid, fie comandăm ceva la domiciliu.
Multe dintre restaurante s-au adaptat noilor condiții, livrând comenzi la domiciliu pentru persoane care preferă o mâncare caldă gătită la restaurant. Si uneori aceste feluri de mâncare gătite în bucătăriile restaurantelor sunt mai reușite ca gust decât cele gătite acasă. Motive ar fi mai multe. Unul este faptul că un bucătar profesionist are uneori mai multă experiență la gătit decât mulți dintre noi. Alt motiv este că, gătite în cantități mai mari, alimentele fierb mai bine și mai pe îndelete, ceea ce poate face ca gusturile diferitelor ingrediente puse în oală sau ceaun să se întrepătrundă mai bine. Iar dacă rulajul mărfii este mai mare și mai rapid, putem spera că preparatele sunt făcute din produse proaspete.
În comunitățile mici, de regulă restaurantele deja își au propria clientelă pentru care fac livrări la domiciliu. Acest lucru este valabil și pentru comunitățile mai mari. Dar se poate da o mână de ajutor unităților de alimentație publică pentru a putea livra mai ușor produsele. Această soluție de ajutorare pentru afacerile HoReCa este un concept numit LOKOFOOD.ro.

Ce este LOKOFOOD.ro?

 LOKOFOOD.ro este o platformă de intermediere între restaurantele partenere și clienții care doresc să comande online mâncare - inițiativă 100% românească, lansată într-un moment de cumpănă al domeniului HoReCa, pentru a sprijini deopotrivă afacerile afectate de criză și comunitatea locală căreia îi aparținem.

Ce obiective are LOKOFOOD.ro?

  • Să sprijine legătura restaurantelor cu clienții lor;
  • Să sprijine deservirea comunității din proximitatea restaurantelor;
  • Să susțină economia locală și dezvoltarea unităților HoReCa;
  • Împreună livrează mâncare delicioasă clienților fideli.

Ce oferă LOKOFOOD.ro?

  • O echipă de specialiști entuziaști în soluții software-hardware pentru HoReCa;
  • Comandă rapidă/modalitate simplă și rapidă de a comanda;
  • Preparate preferate pentru tine, familia ta și prietenii tăi de la cele mai implicate restaurante din comunitatea ta;
  • Mai mult timp pentru tine și cei dragi ție.

Cum funcționează platforma pentru clienți

  1. Caută restaurantele din apropiere - introdu în câmpul search adresa ta pentru a vedea toate restaurantele care livrează în zonă;
  2. Alege restaurantul, deschide meniul și selectează ceea ce îți dorești;
  3. Alege modalitatea de plată - poți achita online sau cash.
Măncarea poate fi livrată la domiciliu de către restaurant sau poate fi ridicată de către client.
Ideea este perfectă atât în condiții obișnuite cât și, mai ales, în condișii de criză. În condițiile obișnuite poate fi o modalitate simplă, comodă și rapidă de a comanda mâncarea preferată de către persoanele extrem de ocupate la locul de muncă și acasă, pentru a fi livrată la locul dorit. În condiții de criză poate fi soluția optimă atât pentru cei mai puțin dispuși să iasă din casă pentru a-și procura mâncarea de zi cu zi cât și pentru restaurante, care pot avea astfel o legătură mai strânsă cu potențialii clienți. Și astfel LOKOFOOD poate spune oricând #staiacasă suntem #AlăturiDe Tine, căci cu ajutorul acestei platforme poți comanda mâncarea preferată de la restaurantele din proximitate pentru livrare la domiciliu. Și ajutându-ne pe fiecare dintre noi ca și potențial client, susșine industria HoReCa.
Dacă tot #StămAcasă, putem comanda extrem de ușor și rapid mâncarea preferată pe LOKOFOOD! Poftă bună!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

duminică, 5 aprilie 2020

La datorie... în cea mai mare viteză, siguranţă şi promptitudine


 Să facem cunoștință: suntem echipa Autonom. Suntem cea mai extinsă rețea de mobilitate din România și suntem prezenți în toată țara, mai exact în 33 de orașe.
Suntem conștienți că trecem cu toții printr-o perioadă dificilă. Chiar în aceste momente, multe ONG-uri și fundații specializate contribuie activ la combaterea Coronavirus-ului și la sprijinirea celor afectați, în orice fel posibil. Organizații din toată țara au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor.
În echipa noastră am decis să oferim tot ceea ce avem mai bun pentru cei din jurul nostru și pentru binele comun. Suntem conștienți că în aceste momente orice secundă poate conta enorm, așa că viteza de deplasare contează poate cel mai mult. De aceea ne dorim să punem la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor.
Pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru, iată datele noastre de contact:
Deținem o flotă variată: de la autoturisme și SUV-uri, la van-uri pentru transport marfă și pick-upuri. Deci putem să vă fim de ajutor într-o gamă extrem de variată de misiuni.
Suntem conștienți că pentru a fi extrem de eficienți în misiunile dumneavoastră vă gândiți cu precădere și la propria siguranță. De aceea, atât pentru siguranța fiecăruia dintre colegii noștri, cât și a clienților noștri, am luat următoarele măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom:
  • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului;
  • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată următorului client;
  • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 de ore de la predare;
  • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client;
  • Șoferii noștri au primit numeroase înformări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri);
  • Colegii din agenții vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții
Vă așteptăm cu drag solicitările și vă asigurăm că vă vom sprijini cu cea mai mare promptitudine și în condiții de siguranță. Suntem deciși să punem și noi umărul la tot ceea ce este nevoie de făcut pentru a depăși cu bine această perioadă dificilă. Și vă așteptăm, de asemenea, atunci când totul va fi bine, să ne îmbrățișăm cu încredere, biruitori în lupta cu inamicul nevăzut, cu infecția și boala, precum și cu toate temerile noastre absolut firești în condițiile de acum.
Sa fim sănătoși cu toții și să avem încredere că totul va fi bine!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

vineri, 3 aprilie 2020

De la prieteni

În Israel, nici o moarte de la covid19! *

Un leac pentru virusul COVID19 sau o modalitate de a-l elimina a fost găsit.
 Informația vine din Israel, unde virusul nu a provocat moartea.

Rețeta e simplă.
  1.  Lămâie  🍈
  2. 🥛 bicarbonat
  Se amestecă și bea ca ceai fierbinte 🍵 în fiecare zi, acțiunea de lamaie cu bicarbonat de sodiu fierbinte ♨ ucide imediat virusul 🦠 complet îl elimină din organism.  Aceste două componente alcalinifică sistemul imunitar, deoarece atunci când noaptea alkalinitatia cade, corpul omului devine acid și nivelul de protecție scade.
 Acesta este  felul de protacție pentru oamenii din Israel 
 de acest virus.  Toată lumea în Israel bea o cană de apă caldă pe timp de noapte cu lămâie și un pic de bicarbonat de sodiu (se poate adăuga și un pic de miere de albine naturală pentru un gust mai bun să interirea sistemului imun), așa este dovedit a ucide virusul.

Sa  Împarți acest lucru cu toată  familia ta și prietenii, astfel încât nici unul dintre noi nu sa va infecta cu virusul.

Vă rog să-l dați mai departe imediat.

Acest lucru ar trebui să ne informeze pe toți că pH-ul pentru virusul corona variază de la 5,5 la 8,5.

EXPLOREAZĂ: JOURNAL OF VIROLOGY, APRILIE 1991, PAGINA 1916

Tot ce trebuie să facem pentru a învinge virusul corona, trebuie să luăm mai multe produse alcaline care sunt deasupra nivelului pH-ului virusului.

Dintre care unele:
 Lămâie - 9.9pH
 Mar - 8.2pH
 Avocado - 15.6 ph
 Usturoi - 13.2pH
 Mango - 8.7pH
 Mandarină - 8,5pH
 Ananas - 12,7 ph
 Păpădie - 22.7 ph
 Portocala - 9.2pH

De unde știi că ai un coronavirus?
 1. Mâncărime în gât,
 2. Gât uscat,
 3. Tuse uscată.
 Deci, în cazul în care observați aceste trei lucruri, ia repede apă caldă și bea.
 Sănătatea ta e prioritara!!!🌞

Nu stoca aceste informații doar pentru tine.  Transmite-le familiei și prietenilor tăi.  Fii binecuvântat.

joi, 2 aprilie 2020

De la prieteni

Cum să faci față Coronavirusului - Opinia Medicului Adrian Crăciun

"Am decis să scriu aceste rânduri în contextul epidemiei de coronavirus pentru că am simțit nevoia de a face anumite precizări. De a aduce un echilibru în multitudinea de informații care de care mai alarmante și mai generatoare de frică și depresie. O fac din perspectiva medicului care lucrează în terapia intensiva pediatrică, dar și ca pediatru, ca medic cu preocupari de medicină naturistă și reflexoterapeut.

Tot ceea ce scriu în continuare este doar opinia mea și reprezintă rezultatul a peste 20 de ani de activitate medicală în care am încercat să înțeleg și sa tratez copilul și, nu de puține ori, familia acestuia.

În primul rând aș vrea să înțelegeți că OMUL a fost creat să facă față unor astfel de situații. Organismul nostru reprezintă o mașinărie incredibil de complexă și inteligentă, capabilă să facă față unor agresiuni extreme venite din exterior. Dacă nu ar fi așa, rasa umană ar fi dispărut de mult de pe planetă, încă din timpurile în care antibioticele și antiviralele nu au fost sintetizate. Și am rezistat atunci. Și vom rezista și astazi când, din păcate, medicina se vede în situația în care nu are la dispoziție medicamente eficiente de combatere a coronavirusului.

Rămâne așadar ca singura alternativă viabila maximalizarea capacității organismului nostru  de a scăpa de virus.

Starea actuală ar trebui sa reprezinte un moment de reflexie, în care noi medicii să ne deschidem perspectiva terapeutică, să fim receptivi la ceea ce natura însăși prin medicina tradițională oferă ca resurse terapeutice. (n.m.)Iar  suplimentele alimentare sunt o alternativă fiabilă în acest context.

Vă prezint mai jos recomandările mele privind ceea ce putem face în situația actuală:

⚜ Să Renunțăm La Frică.

Frica răspândită în zilele acestea reprezintă principalul inamic al nostru. Statistici alarmante, convoaie cu cadavre, previziuni sumbre, nu fac decât sa inducă o stare de stress continuu iar în organism declanseaza acel mecanism de “Luptă Sau Fugi ” (mai mult fugi decât luptă….) care are ca efect, în primul rând, BLOCAREA Imunității ORGANISMULUI. Într-o astfel de stare corpul nu este capabil să se mai apere de inamici microscopici pentru că un pericol mult mai mare îi stă în față. Epuizarea glandelor suprarenale care apare într-o astfel de situație (de stress prelungit) face ca și controlul inflamației să fie deficitar. Se produce astfel o escaladare a reacției inflamatorie care nu mai poate fi temperată de cortizolul produs de glandele suprarenale. Aceasta agravează suferința pulmonară care apare în infecția cu Coronavirus.

⚜ Să Ne Programăm La Viață Și Nu La Moarte .

Se cunoaște foarte bine impactul pe care emoțiile și gândurile noastre îl au asupra stării de sănătate. Ele, în organism, se traduc în neurotransmițători, reacții hormonale, eliberarea de molecule pro- sau anti-inflamatoare. Dacă (sub influența știrilor difuzate în media) ne programăm ca în cazul contactării unei infecții cu Coronavirus vom muri, asta se va întâmpla. La aflarea știrii că suntem infectați, corpul nostru va declanșa o furtună internă cu molecule de inflamație care ne vor termina.

Programați-vă la viață! Nu este o perspectivă anacronică mai ales că dacă privim cu atenție, majoritatea cazurilor sunt totuși forme ușoare și medii de boală, iar decesele apar mai ales la persoane în vârstă care suferă și de multe alte probleme de sănătate.

⚜Echilibrați-Vă Răspunsul Imun

Aici este necesară o precizare. Trebuie din start să facem diferența dintre un raspuns imun puternic (eficient) și unul hiperactiv. În zilele noatre datorită stilului de viață și alimentației (deficitara in nutrienți de calitate și bogata în ingrediente pro-inflamatorii) în corpul majorității oamenilor există o stare de inflamație persistenta, o aciditate a mediului intern care predispune la boli cardiovasculare, boli inflamatorii cronice, astm bronșic, diabet, boli autoimmune și multe altele. Aceasta inflamație latentă reprezintă un butoi de pulbere care în conditiile unei infecții virale agresive poate exploda. Rezultatul este o reacție inflamatorie generalizată și agresivă care prin intensitatea ei poate să omoare. Murim așadar din cauza răspunsului imun prea agresiv și nu datorită infecției în sine. Cum putem contracara această stare de fapt? Scăzând inflamația persistentă care există în organism. Practic, suplimentarea cu antioxidanții care neutralizează rezidurile acide din organism, scăzând astfel inflamația. Suplimentarea cu Vitaminele A,C,D,E, minerale și oligoelemente realizează asta. De aceea suplimentele alimentare nu ar trebui să fie un moft sau un lux.

Eu recomand:
⚠ Suplimentarea preventiva cu Vitamina C la care să adăugăm vitaminele A, D și E. Avem astfel tot lanțul antioxidant. Ar fi utilă și suplimentarea cu Coenzima Q10. Acizii grași esentiali omega3 sunt acizi grași care asigură o stabilitate a membranei celulelor (deci și rezistența la infecție și inflamație) și reprezintă un modulator al raspunsului imun, prevenind exact acea escaladare periculoasa a inflamației în corp.
⚠ Consumul de fructe și legume cu potențial alcalinizant și antioxidant ca atare sau sub formă de sucuri prospete preparate în casa. Mere, pere, fructe de padure (chiar si congelate), lămâi, ananas, ghimbir, morcovi, țelină și frunze de țelină, sfeclă roșie etc.
⚠ Consumul de plante cu efecte benefice antioxidante și antiinflamatorii. Multe dintre ele sunt și antibiotice naturale extrem de eficiente: curcuma, oregano, ceapa roșie, usturoi, busuioc, lavandă, cimbru, cimbrișor, patrunjel și multe altele.
⚠ Evitarea sau limitarea consumului alimentelor cu potențial inflamator: lactate de vacă, zahărul, carnea de porc, produse din faină alba rafinată sau cu adaos de gluten. Știu ca e dificil, dar măcar nu dați produse lactate copiilor bolnavi. Acestea blochează circulația limfatică la nivelul plămânilor, gâtului și capului și nu permit drenajul acesteia. Folosiți mierea naturală în locul zahărului.

⚜ Nu Vă Blocați Căile Naturale De Luptă Cu Virusul.

Atunci când nu avem un medicament antibiotic sau antiviral eficient, întreaga luptă se bazează pe propriul sistem imun. Este important de aceea să nu blocăm căile naturale prin care organismul nostru este proiectat sa ducă această luptă.

⚠Nu luați antiinflamatoare cum ar fi ibuporfenul în primele zile de boală. Acestea reduc inițial simptomatologia prin blocarea inflamației, adică a luptei organismului cu virusul, dar pot favorize multiplicarea virală și pătrunderea virusului în organism.
⚠Nu reduceti febra pentru că ea este o reacție fiziologică normală, de apărare, atunci când organismal se confruntă cu o infecție. Ea are ca efect distrugerea virușilor și mobilizarea sistemului imun. Administrarea de antitermice trebuie făcută doar la valori mari ale temperaturii, peste 39,5-40 grade C, și doar folosind antitermice fără efect antiinflamator (paracetamol, algocalmin). Nu luați antitermice preventiv, ci doar atunci când febra este foarte mare. Tinctura de coada șoricelului stimulează transpirația și prin aceasta reducerea febrei în mod natural. Dacă ai febra mare are frisoane și extremități reci învelește-te intr-o plapumă sau pătură și bea un ceai fierbinte cu ghimbir. Vei începe să transpiri și febra scade de la sine. Dacă febra este fără frisoane puteți folosi apă călduță (la temperature camerei) cu putin spirt, oțet sau soluții de frecție pe baza de mentol si eucalipt. Răciți capul, gâtul, pieptul, abdomenul, spatele. Nu puneți șosete cu apă rece pe mâini sau pe picioare. Acestea sunt deja reci și e inutil să le răcim suplimentar.
⚠Este normal la febra 39-40 să fiți mai somnolent și să pierdeți din energia obișnuită și pofta de mâncare. Respectați starea de boală. Organismul își mobilizează toate resursele pentru apărare. Digestia nu este în acest moment o prioritate. Există resurse suficiente în organism pentru 2-3 zile fără hrană. De aceea nu insistați cu mâncarea. Veți recupera în faza de refacere.
⚠Asigurați o bună hidratare. În condiții de boală și febra mare se pierde o mare cantitate de apă. De aceea este important să vă asigurați că hidratarea este asigurata. Ideal sub formă de ceai, compot sau simplu, cu apă. Adăugați în compot cuișoare și scorțișoară, mirodenii cu dovedit efect antiviral și antibacterian. Apa este necesară proceselor de ardere din organism, eliminării de toxine prin urină și transpirație, transportului de oxigen și nutrienți către toate celulele.

⚜ Folosiți Ceea Ce Ne Oferă Natura În Lupta Cu Infecția.

 La primele semne de infecție puteți administra:
⚠Biosept sirop/tinctura/capsule. Este un complex fitoterapeutic ce efecte benefice antivirale, antiinflamatoare, antifebrile, expectorante. Se poate administra de la primele simptome. Eu il recomand la majoritatea cazurilor cu viroze și își face de fiecare dată treaba.
⚠Astha-15 sirop/capsule. Este de asemenea un complex fitoterapeutic cu efecte benefice pe afecțiunile bronșice și pulmonare. Având în vedere tropismul Coronavirus, pentru plămâni cred ca ar fi util de administrat de la primele semne de boală, chiar dacă în acea faza nu există încă o suferință a plămânului. Se pot administra aerosoli cu Ventolin suplimentar.
⚠Uleiurile esențiale. Există o serie de uleiuri esențiale cu efecte dovedite antivirale si antibacteriene. Astfel Biomicinul forte 2-5 picaturi într-o linguriță de miere luat de 3-4 ori pe zi (ideal de a se ține cât mai mult timp în gura). Pentru cei care nu pot suporta administrarea lor pe gură se poate prepara un ulei de masaj cu 50 ml ulei de măsline în care să punem uleiurile esențiale de cuișoare, cimbru, eucalipt (2-3 picături din fiecare). Cu acest ulei se masează pieptul, spatele, gâtul , palmele și talpile. Totodată în lampile de aromaterapie se pot pune uleiuri esențiale de tea-tree, cuișoare, cimbru și eucalipt. Dezinfectează aerul din casa și prin inhalare dezinfectează și desfundă căile respiratorii și se reduce inflamația locală.
⚠Ceai Plantusin sau un alt ceai cu acțiune pe căile respiratorii.
⚠Nu administrați aerosoli dacă nu este necesar. Aerosolii pot fi necesari la bronșiolită sau astm. Dacă nasul este înfundat puneți picături. Aerosolii nu au efect.
⚠ Evitati picăturile cu cortizon (în diverse feluri). Ele scad reacția de apărare locală și favorizează răspândirea virusului în organism. Evitați totodată irigarea frecventă a nasului cu ser fiziologic sau apă de mare. Mucoasa nazală este protejată de un mucus care conține anticorpi. Spălarea lui duce la scaderea imunității locale.

⚜Produsele GEMOTERAPICE Sau Puterea Mugurilor.

Aceste produse sunt ușor de administrat și sunt totodată extrem de eficiente. Eu aș recomanda o combinație de Coacăz negru (dimineața) + Merișor (la prânz ) + Carpen (seara). Doza este de o picătură pe kg de greutate/doză. Din prima zi de boală. Este o combinatie cu efect antiinflamator și depurativ cu tropism pe plămâni, intestine și rinichi. Reduce inflamația și stimulează eliminarea de toxine.

⚜Remedii Homeopate Pe Care Le-am Încercat.

Influcid (mai ales la cei cu frisoane sau lipsa de energie) sau Oscilococcinum. Nu sunt homeopat dar am constatat ca dau rezultate foarte bune dacă se începe administrarea la primele semne de boală. Nu vă feriți să le administrați cât de frecvent. Echilibrează energetic organismul fără a da reacții adverse. Se pot administra la orice vârstă.

⚜Puneți Sângele În Mișcare Și Activați Drenajul Limfatic.

O persoană bolnavă are tendința naturală de a sta imobilizat. Astfel circulația sanguină se reduce, iar vasele limfatice nu mai curăță organismul de toxine. Este important să te mobilizezi periodic. Să îți schimbi poziția. Sa  primești masaj pentru a favoriza drenajul limfei. Masați de asememena spatele și pieptul chiar cu un ușor tapotaj pentru a mobiliza secrețiile care se adună în plămâni.

⚜ Bolnavul Are Nevoie De Igienă.

Pielea este considerată
al treilea rinichi pentru că la nivelul ei se elimină o multitudine de toxine. Baia regulata este de aceea extrem de importantă în special la persoanele bolnave. Faceti dușuri scurte zilnic și chiar mai des în perioadele de febră sau transpirație abundentă.

În Final Vă Rog Gândiți-vă Așa: avem un organism Incredibil De Sofisticat Și De Eficient În A Se Proteja Și A Supraviețui În Mijlocul A Trilioane DE Bacterii Și Viruși, cu O Micuță Structură ARN.

CINE AR TREBUI SA CASTIGE?

Respectați Măsurile De Izolare! 
Acționați Responsabil Față De Dumneavoastră , Familia Dumneavoastră Și Față De Societate!

Nu Uitați Că Întotdeauna Este Mai Ușor Să Previi Decât Să Tratezi!

MULT SUCCES!

Grija pentru cei care au grijă

Când iubeşti necondiţionat, te simţi responsabil pentru tot ceea ce iubeşti, fie că este vorba de o persoană umană, de o vietate oarecare, de întreaga comunitate și de întreaga planetă care ne este casă tuturor. Și atunci când te simți responsabil, descoperi că responsabilitatea pentru tot ceea ce iubești se transformă in grijă ce se imprimă în propria ființă pe de-a-ntregul.
Cu o tradiție de peste 130 de ani, Farmec are misiunea de a oferi produuse pentru îngrijire personală și servicii pentru frumusețe la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, din ingrediente atent selecționate. Ghidându-se după valori cum ar fi grija pentru frumos și sănătate, respectul față de tradiție și mediul înconjurător. completate de cercetarea continuă, inovația și atenția la cerințele clienților, Farmec a devenit cel mai mare producător de produse cosmetice cu capital 100% românesc, impresionând o lume întreagă cu un portofoliu multibrand ce conține produse moderne, concepute în laboratoare performante.
Această recunoaștere a venit odată cu asumarea unui comportament responsabil față de angajați, consumatori, comunitate și mediu - grija pentru frumusețe și sănătatea pielii prin produse de calitate și eficiente, grija pentru comunitate și grija pentru mediu prin pograme de responsabilitate socială. Farmec oferă produse pentru femeile care au grijă de ele însele,dar și de familia lor, produse pentru bărbați care știu să aibă grijă de ei și de căminul lor, produse dedicate dermatologilor, care caută soluții eficiente pentru pielea cu probleme specifice, produse pentru toți cei care știu să aibă grijă de bunădispoziția celor dragi cu produse inspirate. 
Grija pentru comunitate se manifestă prin grija pentru toți membrii acelei comunități, grija pentru nevoile specifice fiecăruia dintre ei. Pentru o femeie cu probleme ale tenului, părului și mâinilor, așa cum sunt eu, de pildă, sunt esențiale produsele specifice, destinate remedierii tuturor acestor probleme.
Cremă intensiv hidratantăŞampon SebocorectorSincer vorbind, am un ten seboreic, dar și foarte uscat. De aceea este binevenită o cremă intensiv hidratantă care, aplicată pe piele, să îi redea catifelarea specifică unui ten normal, frumos și sănătos. Iar pentru a remedia excesul de sebum de la nivelul părului, este binevenit un șampon sebocorector. Asta ca să dau doar două exemple de produse de calitate ale firmei Farmec.
Grija pentru cei care au grijă de ei înșiși este literă de lege pentru Farmec. Și asta ar trebui să fie literă de lege pentru fiecare dintre noi.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

***

  Librarul de 72 de ani (1948) Mohamed Aziz, situat în Rabat, Maroc, petrece între 6 și 8 ore pe zi citind cărți. După ce am citit peste 5.0...