sâmbătă, 2 martie 2019

Din nou la SuperBlog

SuperBlog Am absolvit încă un an de elevă/studentă SuperBloggeriță. Un an, adică ambele semestre. Nu am fost premiantă, dar măcar nu am rămas corigentă sau restanțieră la vreo probă, adică am fost integralistă... Pardon... finalistă. Dar microbul a pătruns adânc in mine, așa că mă înscriu într-un nou an. Momentan în primul semestru, pe care sper să îl parcurg fără nici o ezitare/restanță.
Deocamdată mi-am anunțat intenția de participare. În momentul în care mă primiți la start, am și pornit.
Deci... Să incepem povestea Spring SuperBlog 2019...

luni, 25 februarie 2019

Un deceniu de SuperBlog. Începe al doilea

Un deceniu de SuperBlog. Începe al doilea

Bine v-am regăsit! Finalul ediției aniversare de 10 ani a însemnat, pentru noi, nu “doar” o Gală și o emoționantă întâlnire cu superblogerii finaliști și partenerii competiției, ci și un prilej de bilanț. Iar după ce v-am citit impresiile așternute pe bloguri, ne-a cuprins nostalgia, așa că am pus la cale o retrospectivă despre toate edițiile de până acum 🙂
Parcă mai ieri lansam proiectul și iată că s-a scurs deja un deceniu… Un deceniu bogat în experiențe, în realizări și lecții; un deceniu în care am demonstrat împreună că orice blogger talentat se poate afirma în mediul online, prin muncă și perseverență, și că mediul de afaceri are tot mai multe motive să dezvolte parteneriate cu bloggerii. Ne-am descoperit online și ne-am distrat împreună offline, am învățat unii de la alții, ne-am ascultat la radio, am legat prietenii. Dincolo de concursul propriu-zis, am construit împreună o comunitate și… chiar mai mult de atât.
SuperBlog 2008 – 2018
La ediția-pilot, în 2008, am spart gheața cu probe predominant din domeniul IT, iar sponsorii au oferit numeroase gadgeturi și electronice, precum și cel mai mare premiu oferit vreodată la o campanie de blogging în România (după știința noastră): 10.000 USD, cash, premiu câștigat de blogul colectiv ArenaIT.net, actualmente partener al competiției. Prima Gală SuperBlog a fost găzduită de Biblioteca Metropolitană București, care s-a dovedit aproape neîncăpătoare pentru numărul mare de bloggeri, sponsori și parteneri prezenți la eveniment.
În 2009, SuperBlog a revenit în forță, atrăgând sponsori noi, dar și mai mulți participanți, cu un număr record de probe: 56. Câștigătorul Bogdan Mihalașcu, autorul blogului moneywatch.ro, a sedus juriul cu imaginație și umor, dovedind că un finanțist poate excela și la condei.
2010 – proiectul avansează, creativitatea superbloggerilor rezistă, ba chiar prinde noi puteri. Lider de clasament, după 44 de probe, a fost brașoveanul Manuel Cheța, care ne-a rămas alături în calitate de blogger partener și sponsor.
2011 – 33 de probe l-au declarat învingător la puncte pe Robin Molnar, autorul blogului robintel.ro. NH Hotel ne-a oferit o Gală de poveste, precum și (în premieră) găzduire pentru oaspeții sosiți din provincie – pretextul perfect pentru o super-distracție până târziu la Spice Club.
2012 – Pentru Christi Hertzug alias ‘mnealui, strategia de a scrie în versuri s-a dovedit a fi câștigătoare. Ne-am bucurat să avem alături invitați din diverse colțuri ale țării. După evenimentul de premiere găzduit de NH Hotel, superbloggerii au participat la spectacolul de teatru “Miss Daisy și șoferul ei”, la Teatrul Evreiesc de Stat, după care au dat startul petrecerii în Spice Club.
2013 – La cererea publicului (bloggeri și sponsori, deopotrivă), organizăm prima ediție de primăvară, Spring SuperBlog. Trofeul i-a revenit Soranei Bordas alias Irealia, iar Gala a adus distracția la Cafeneaua Bloggerilor / RSS Pub.
Gala SuperBlog 2013 ne-a purtat la Straja, în județul Hunedoara, unde petrecerea oferită de Vila Alpin s-a întins până spre zori. Ne-a fost alături și câștigătoarea trofeului – Dana Lalici, autoarea blogului SexulSlab.ro
La Spring SuperBlog 2014, distracția a precedat Gala, cu un workshop la Doctor Deco și party în Spice Club, iar de Florii ne-am reunit la NH Hotel din București, unde câștigătoarea Bianca Alexandra Bîzîiac, autoarea blogului Tulips & Sparkles, și-a primit trofeul.
SuperBlog 2014 – am revenit în număr mare la Straja, pentru o nouă aventură printre nămeți. Vila Alpin a fost însă arhiplină, iar distracția, cu atât mai strașnică! Trofeul a fost înmânat câștigătoarei Cristina Lincu, noul lider în clasamentul competiției.
Spring SuperBlog 2015, cea mai scurtă ediție din istoria competiției (10 probe), l-a avut drept câștigător pe Daniel Botea, actual blogger partener. Gala de premiere a avut loc la Complexul Turistic 3 Stejari din Timișul de Jos, județul Brașov.
Finalul SuperBlog 2015 a desemnat-o câștigătoare pe Cornelia Crina Popa, iar Gala ne-a reunit la hotelul Golden Tulip Times din București. Seara s-a încheiat cu o petrecere la Beraria H, unde concertul lui Max ne-a asigurat o distracție memorabilă.
În Spring SuperBlog 2016, Alina Gheorghe a câștigat nu doar trofeul, ci și admirația tuturor. După Gala de la hotelul Golden Tulip Times, ne-am delectat cu preparate chinezești la un restaurant Wu Xing, pentru a continua apoi distracția la o nouă super-petrecere în Berăria H.
Hotelul Arc de Triomphe (Residence Hotels) din București a găzduit Gala de premiere SuperBlog 2016, unde pezevenchiul Eugen Zăvoianu și-a primit trofeul. Cu acest prilej ne-am răsfățat papilele gustative cu o degustare “Brânzeturi cum se cuVin”, oferită de Delaco și cramele Vinarte, Avincis și Corcova (detalii, aici), iar PartySnap ne-a dăruit amintiri foto.
Spring SuperBlog 2017 ne-a adus, datorită Hotelului Aurora din Mamaia, prima Gală de pe litoral și, totodată, primul eveniment SuperBlog care a durat două zile și două nopți – prilej să descoperim și Constanța la pas, alături de ghidul nostru inimos, Diana Slav. Bucuroși să-i înmânăm trofeul câștigătoarei Raluca Ilie.
SuperBlog 2017Royal Boutique Hotel din Poiana Brasov a găzduit cea de-a 15-a Gală SuperBlog, unde i-a fost acordat trofeul bloggeriței Dana Afrăsinei. Bloggerii sosiți din aproape toată țara au profitat de ocazie pentru a socializa și a dansa pe diverse ritmuri, de la horele din Gorj până la cele machedonești.
La Spring SuperBlog 2018 am revenit cu drag la Hotel Aurora, unde i-am acordat trofeul câștigătoarei Cătălina Bianca Cucu, autoarea unui Blog de zâmbit. Ionuț Făcăleț, somelier cu peste 15 ani experiență, certificat de Court of Master Sommeliers, ne-a oferit o degustare de vinuri bogată în informații interesante și în premii. De asemenea, ghidul Diana Slav ne-a însoțit într-o nouă incursiune prin vechiul Tomis, dar și în portul orașului, cu sprijinul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, care ne-a pus la dispoziție un autobuz descoperit, rezervat exclusiv superbloggerilor.
Ediția aniversară de 10 ani ne-a prilejuit cea mai emoționantă Gală de până acum, tot la Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov, iar impresiile citite pe bloguri ne confirmă această percepție (vedeți linkurile de la finalul articolului).
Georgiana Mihăilă alias O Pisică Neagră ne-a povestit cum și-a organizat programul pe durata competiției pentru a se menține în fruntea clasamentului. Îi puteți urmări discursul (ca și pe al celorlalți finaliști și sponsori prezenți) în înregistrarea video a Galei
Zeci de superbloggeri ne-au făcut o surpriză extraordinară, la inițiativa bloggeriței Dana Afrăsinei și cu sprijinul lui Marius Mandache, care a realizat montajul. Vă mulțumim tuturor! Ne-ați încărcat cu entuziasm și energie cât să ne mai ajungă pentru încă 10 ani.
La rândul nostru, la sugestia unui sponsor deghizat în Moș Crăciun, am pregătit o mică surpriză pentru superbloggerul Radu Țuglea. Mai multe vă invităm să citiți chiar pe blogul lui. Nu degeaba zic mulți că SuperBlog nu este doar o competiție, ci o adevărată familie, pe care suntem mândri și norocoși să o avem alături.
DJ Cezar a întreținut de minune atmosfera, drept dovadă ca ringul a fost ocupat până târziu (sau era deja dimineața devreme?)
A trecut un deceniu, deci. Ce urmează? Al doilea, desigur 🙂 Foarte curând, vom deschide înscrierile în noua ediție Spring SuperBlog 2019. Așadar, rămâneți aproape!
UPDATE: Despre Gala SuperBlog și/sau experiența participării la ediția aniversară de 10 ani s-au scris și următoarele articole:
  1. https://opisicaneagra.ro/superblog-2018-cine-ce-cand-unde-si-de-ce/
  2. https://opisicaneagra.ro/cateva-idei-despre-superblog-2018-fara-imagini-doar-cuvinte-si-emotii/
  3. https://ocartenescrisa.wordpress.com/2018/12/18/am-d-e-s-c-o-p-e-r-i-t-superblog/
  4. https://www.travelholyc.com/superblog-2018/experienta-superblog-2018-premiul-iii-pentru-blogul-travelholyc/
  5. https://bibelou.wordpress.com/2019/01/25/superblog-mai-mult-decat-un-concurs/
  6. https://bibelou.wordpress.com/2018/12/23/premiile-superblog-2018-si-putin-shopping-prin-brasov/
  7. https://alegerilesandei.wordpress.com/2018/12/09/un-sfarsit-e-un-nou-inceput/
  8. https://www.dincolo-de-nori.ro/2018/12/gala-superblog-2018.html
  9. https://www.dincolo-de-nori.ro/2018/12/amintire-draga-de-la-gala-superblog-2018.html
  10. https://cristinadinmoinesti.wordpress.com/2018/12/22/amintiri-de-la-aniversarea-a-10-ani-de-superblog/
  11. https://cughilimele.ro/impresii-despre-superblog/
  12. https://www.uniquebymm.ro/2018/12/12/la-final-de-superblog-2018-editie-aniversara/ 
  13. https://www.uniquebymm.ro/2019/01/07/10-ani-3-editii-2-gale-ce-urmeaza/
  14. http://www.blog.copilarim.ro/2019/01/superblog-2018-postfata.html
  15. https://drumulvietii.com/superblog-o-experienta-care-merita-traita/
  16. https://cafeneauaconsumatorului.online/2018/12/11/superblog-2018-ce-articole-mi-au-placut-pebune/
  17. https://andreiulnostru.blogspot.com/2018/11/care-i-faza-cu-superblog.html
  18. https://randurileevei.wordpress.com/2018/12/12/ganduri-la-final-de-superblog-2018/ 
  19. https://oanahrp.com/2018/12/09/ce-am-castigat-la-superblog-2018/
  20. https://igivan.ro/2018/12/13/decembrie-cu-iz-de-cadouri/
  21. http://florinacordos.ro/2018/12/11/finalist-la-superblog-2018/
  22. https://cluc24comicehaioase.blogspot.com/2018/12/a-fost-si-probabil-va-mai-fi.html
  23. https://ladybutterflydreams.ro/gala-superblog-2018/
  24. http://vmarius.org/2018/12/za-end-ba-s-o-gatat/
  25. https://calatordepoveste.ro/despre-calatorii-superblog-2018-si-rezolutii-la-final-de-an/
  26. https://jurnaluliubirii.com/2018/12/26/colaborari-frumoase-si-lucruri-de-suflet-care-m-au-bucurat-in-2018/
  27. https://jurnaluliubirii.com/2019/01/08/jurnal-de-mamica-67/
  28. https://randomprinviata.wordpress.com/2018/12/17/brasov-gala-superblog/
  29. https://randomprinviata.wordpress.com/2018/12/13/despre-superblog-ambitii-si-nereusite/
  30. https://magia-cuvintelor.ro/2019/01/04/balanta-anului-2018-cel-mai-ciudat-an-de-viata-mea/
  31. https://danamierlut.blogspot.com/2018/12/maratonul-s-terminat-pentru-moment.html
  32. https://sacalatorimblog.wordpress.com/2018/12/15/testimonial-superblog/
  33. https://berbececristian.wordpress.com/2018/12/23/gata-cu-superblog-pe-2018/
  34. https://laportileatlantidei.com/2018/12/15/superblog-sa-nu-te-opresti-niciodata-si-sa-ne-citim-mereu-cu-bine/
  35. https://almanahe.wordpress.com/2019/01/10/cai-cai-trasuri-camile/
  36. https://o-cale.ro/2019/01/08/energia-locului-si-atitudinea-o-cale-si-ocale
  37. https://www.almonacalatoreste.ro/royal-boutique-un-hotel-de-3-stele-plus/
  38. https://www.almonacalatoreste.ro/superblog-10-ani/
  39. http://www.comunicatedepresa.ro/swissplan-biz/10-ani-de-creativitate-premiata-in-blogosfera-sarbatoriti-la-gala-superblog-2018
  40. https://www.prwave.ro/10-ani-de-creativitate-premiata-in-blogosfera-sarbatoriti-la-gala-superblog-2018/
  41. https://www.fashion8.ro/noutati/14090-10-ani-de-creativitate-premiata-in-blogosfera-sarbatoriti-la-gala-superblog-2018
  42. http://www.tvr.ro/10-ani-de-creativitate-premiata-in-blogosfera-sarbatori-i-la-gala-superblog-2018_23563.html

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

13 semne că ești dependent de citit


13 semne care arată că ești dependent de citit

Ești un cititor de cursă lungă sau vezi cititul ca pe o pasiune trecătoare? Citești ca să trăiești sau doar pentru a-ți umple timpul? Dacă te regăsești în articolul următor, situația e clară! Ești un bookaholic adevărat, iar cititul este cheia fericirii tale.

Ești dependent de citit dacă:

 1. Te atașezi emoțional de personajele din cărți

dependent de cititVorbești despre ele zilnic, ba chiar le și incluzi în conversație. Păi de ce nu? Doar personajele din cărți au plâns și au râs cu tine și știi că nu te vor dezamăgi niciodată. Mă rog, mai puțin atunci când autorul decide să le ucidă. Dar chiar și atunci, le plângi moartea zile întrgi și suferi după ele (asta, firește, după ce îți revii din criza de nervi provocată de autor. În numele tuturor fanilor, mulțumim J.K Rowling, George R.R. Martin și prietenilor lor. Ne-ați spulberat visurile.).

2. Preferi să citești în loc să socializezi

De ce nu? Socializezi cu personajele și cu tine însuți, nu e de ajuns? Prietenii tăi sunt cărțile și îți place asta. Nu te contrazic niciodată și dau cele mai bune sfaturi, fără a aștepta nimic în schimb. În plus, o carte n-o să te abandoneze niciodată. O să-ți fie alături în cele mai friguroase nopți și în cele mai grele zile.

3. Petreci ore în șir prin librării

Dacă ai putea, te-ai muta acolo. Și librarul s-a cam săturat de tine, dar tu nu te dai bătut. Răsfoiești toate cărțile de vreo cinci ori, apoi citești ceva despre fiecare. Promiți că doar te uiți, că nu mai cumperi nimic. Realizezi că te minți singur atunci când ieși din librărie cu un braț de cărți.

4. Pe Facebook ești în cel puțin două grupuri despre cărți

Poate singurul motiv pentru care intri pe Facebook. Grupurile de cărți sunt ca o familie adoptivă; petreci acolo ore în șir, citind recomandări și păreri, despre cărți, evident!

5. Dimineața ești extrem de obosit pentru că ai stat treaz toată noaptea citind

Cu toții știm vechea poveste cu „încă un capitol”. Te minți așa până când realizezi că mai ai doar 100 de pagini. Nu te poți opri acum, e vorba de 100 de pagini. Le termini și spui că te culci după, căci mâine ai o zi grea. Dar apoi privești cu jind la raftul de cărți și îți dai seama că mai ai câteva cărți pe care n-ai apucat să le citești. Și renunți la somn. Somnul e bun, dar cărțile sunt de zece ori mai bune.

6. Îți înnebunești familia și prietenii cu detalii despre cărți

Le citești pasaje, citate și dialoguri, iar apoi începi să spui o părere personală. Și cu toții știm cum se termină asta, nu? Îi obligi să citească și ei acea carte. Nu îi rogi, nu îi întrebi. Îi obligi.

7. Citești în mijloace de transport în comun

La prima vedere, cititul în mijloace de transport în comun nu e o problemă. E minunat să citești în metrou sau în tren. Timpul trece așa repede, încât nu realizezi decât atunci când îți dai seama că trebuia să cobori acum trei stații.

8. Alegi mereu cartea

Cartea e întotdeauna mai bună. Nu contează câte Oscar-uri are filmul, câte premii Emmy sau cât de cunoscuți sunt actorii, un cititor adevărat susține vehement că romanul e mai bun. Ceea ce e perfect adevărat, nu?

9. Nu poți să te apuci încă de o nouă carte

Citești o carte care îți place peste măsură. Dar la zi ajunge și cea mai lungă noapte, așa că și cartea are un final. Fie el happy-end, dramatic-end sau unexpected-end, nu contează, fiindcă ești încă prins în mrejele cărții. Asta e ce un cititor numește „mahmureală literară”. Nu poți să începi o nouă carte pentru că ești încă blocat în ultimul roman citit.

10. Iubești cărțile voluminoase

De ce? Răspunsul e mai simplu decât orice altceva: pentru că îți ia mai mult timp să le citești. E ca și cum ai fi blocat într-o lume perfectă, fără griji și probleme, pentru mai mult timp. Și o citești cât se poate de încet; astfel, visul tău pare fără final.

11. Petreci ore în șir alături de cărțile tale

Nu, nu mă refer la faptul că le citești și recitești de zeci de mii de ori. Adori să le miroși paginile, să le admiri coperta și apoi să le așezi frumos pe raft. Petreci ore în șir aranjându-ți biblioteca, după criterii doar de tine știute; după culori, după dimensiuni și chiar după anul apariției.

12. Ai mereu o carte cu tine

Lumea se plânge că nu socializezi prea mult, așa că mergi la o petrecere. Unde îți aduci vreo două cărți pe care le citești cât toți ceilalți spun că se distrează. Nu știu ei ce-i aia distracție, îți zici în gând, în timp ce savurezi cu lăcomie fiecare cuvințel.

13. Ești un bookaholic adevărat dacă ai dureri de spate

Și nu, nu de la flotări sau genoflexiuni. Numai un cititor adevărat știe cât de dureros este să stai ore în șir în pat, pe canapea sau în fotoliu. Îți amorțește tot corpul și nu-ți mai simți brațele, iar spatele te omoară. Dar merită, nu? Cultura cere sacrificii.
Așadar, dacă te-ai regăsit în majoritatea celor de mai sus, e clar că ai o problemă. Ești dependent de citit! Bucură-te, cititul este un medicament pentru trup și suflet, cu un singur efect secundar: îți poate schimba viața.

13 semne că ești dependent de citit

luni, 31 decembrie 2018

Urare de Anul Nou

A fost Anul Centenar,
Care ne-a adus în dar 
Tot soiul de evenimente
Și nu doar din cele selecte.
Ce-am avut, ce-am realizat,
La Centenar ne-am raportat!
Iar acum stăm frumușel,
Ca să-l așteptăm pe el.
Despre Anul cel Nou zic,
Doar vine peste-un pic.
Și sperăm c-o să ne-aducă
Tot ce-am scris pe-o listă scurtă:
Sănătate... cine n-ar vrea?
Că doar nu e de colea.
Credință... măcar cât un bob,
Să mutăm munții din loc,
Și bani... cât mai mulți,
Căci pentru oameni sunt făcuți.

Voie bună, veselie,
În orice drum, o făclie.
Pe toate astea le dorim, 
Ține de noi să îndeplinim.
S-avem noroc, să se împlinească,
La noi, și la dumneavoastră!

Un An Nou fericit!
Oana cu toți ai casei
Multumesc, Oana! La multi ani tuturor!

marți, 25 decembrie 2018

Scrisoarea Reginei Maria către fiul său cel care avea să devină regele Carol al II-lea al României


*Sinaia*
*25 decembrie 1925*
*Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu? Ce poate să-i spună o mamă fiului
său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară? Aveai totul: o țară
care avea nevoie de tine, o muncă măreață înaintea ta, un viitor mare, un
cămin fermecator, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți
care te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți care
merg spre bătrânețe, care și-au dat viața pentru o misiune pe care tu
trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le
zvârli deoparte ca pe niște lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te
înșeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au
încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți
recunosc străduințele. Știi că ai avut mai mult decât ți se cuvenea din
lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât partea ta de
dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și, dacă n-ai avut încă
destul, este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai preferat pe lăudatorii goi și
lipitori în locul celor care, dorindu-ți binele, s-au ridicat în fața
primejdiei ca să strige: “Ia seamă!”, pentru că te iubeau mult, pentru că
aveau încredere în viitorul tău, fiindcă voiau să facă din tine un om.*
*Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să
urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai
scumpe dorințe? A iubi adânc nu înseamnă a merge orbește după ceea ce omul
poate să dorească într-un moment de înnebunire. A iubi înseamnă să încerci
să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l
ajuți să trăiască așa cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor,
să încerci să-l încurajezi să accepte partea sa de durere, ca și partea de
muncă și de plăcere. *
*Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceea ce
nu pot întelege la tine este concepția ta de viață. Care este concepția ta
asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o
îngăduință către tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de
instincte împinse până la disprețul satisfacerii și uitării imediate. Nu
este în codul tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al
datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei,
nici un drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici
un ideal, nici un vis al viitorului? Numai să te lași pradă pasiunilor care
plutesc în jurul tău? Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne
putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești
demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care
are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l
iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru
popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație,
atunci, într-adevar ești nedemn să porți făclia. *
*Erai aici folositor la toate și tuturor: erai născut pentru o moștenire
glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce? Și
pentru cine? *
*Erai odată un drag copilaș cu părul de aur, băiatul nostru, băiețelul
țării “cel dintâi născut român”, primul lor copil. Erai nădejdea noastră,
comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu
bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai. *
*Către soția ta, către mama ta, nu spui nici un cuvânt. Pentru el nu
trimeti o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și, odată cu
el, pe dulcea ta tovarășă pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și
să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un
cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un
cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de
aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice
pe care i le-ai dat laș, în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un
cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate. Numai
imputări: că n-ai fost înțeles și că n-ai fost ținut în seamă. *
*Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să nu
îți poți da seama niciodată cât de hidos este actul pe care l-ai săvârșit
și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este
mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te
duci printre ei. Întoarce-ți privirea, spre cine și cu cine?! Nici eu, mama
ta, nu o știu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată,
chiar dacă pe noi ne părăsești, chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii?*
*Am încercat odată să te opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr
de aur trăia încă în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de
astăzi și care ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească
această țară pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost
încă fiul meu. Atunci m-am ridicat că o tigroaică, apărându-și puiul
îndârjită și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine,
Carol, pentru că mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le
găsesc goale, goale de orice credință. Dacă socotești că viață îți
datorează totul și că tu nu-i datorezi nimic în schimb, atunci, Carol,
băiatul meu, faci mai bine să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe
care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni.
Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu. *
*Și acum, la despărțire, nu-ți spun decât atât: Carol, oricât de nesfârșită
ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și, chiar sfâșiată în
bucăți, zdrențuită într-atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei
găsi, încă bătând pentru tine, până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie
de ea, adu-ți aminte de aceasta, Carol, și, pentru băiatul cu șuvițele de
aur, care a fost altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară și pe
frunte îti dau, Carol, ultimul sărut de mamă. *
*Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă eu, Regina,
trebuie să te zvârl din mine, inima mea te va aștepta totuși la capătul
fiecăruia dintre aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol, cred că va veni
într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur, părăsit de toți, așa cum
tu i-ai părăsit pe toți. *
Primit de AMPRESS de la Prof. Ioan Bocioacă, Vălenii de Munte

joi, 13 decembrie 2018

Clasament final SuperBlog 2018

Salut, superbloggeri! Iată-ne la sfârșitul ediței aniversare de 10 ani a competiției noastre! Cum s-a încheiat jurizarea tuturor probelor, inclusiv contestațiile, vă prezentăm mai jos clasamentul final SuperBlog 2018 (cu bold sunt marcați finaliștii competiției).
Felicitări și mulțumiri tuturor pentru implicarea voastră! Cele peste 2500 de articole înregistrate în competiție ne arată că v-au plăcut provocările propuse de sponsori și sperăm că antrenamentul dobândit scriind în SuperBlog să vă ajute să vă atingeți cele mai îndrăznețe obiective de blogging.
Mulți ne-au întrebat deja despre următoarea ediție. Ei bine, la 1 martie dăm startul pentru Spring SuperBlog 2019. Vă recomandăm să vă abonați la newsletter pentru a afla când încep înscrierile!
Deocamdată însă, premiile încep să plece spre voi și avem de petrecut în week-end, la Gala și party SuperBlog 2018, găzduite de Royal Boutique Hotel Poiana Brașov. Sărbatori fericite și să ne regăsim cu bine! 🙂
# Concurent Blog Punctaj
1 Georgiana Mihăilă O pisică neagră 2502
2 Simona – Oxana Rusinescu O carte nescrisă 2487
3 Oana-Andreea Răcaru Travelholyc 2473
4 Alexandra Leorinț The 24th avenue 2471
5 Dana-Maria Jugăurs Bibelou 2468
6 Mirela-Carmen Stancu Shanti-spirit 2468
7 Cristina Albu Plecată hai-hui 2468
8 Alina Georgescu Alegerile Sandei 2465
9 Daniela Vereș Esență de… blog 2464
10 Cătălina Coman Porția de citit 2464
11 Radu Țuglea Dincolo de nori 2462
12 Cristina Chifu Cristina din Moinesti 2457
13 Carmen-Roxana Canceu Veni Vidi Amo! 2452
14 Otilia Dima Cu ghilimele 2450
15 Codruța Romanţa Blog de codru 2450
16 Mirela Marin UniqueByMM 2446
17 Ruxandra Țețiu Copilărim 2445
18 Loredana Răduică Blog Culore 2443
19 Claudia Vasilache Drumul vietii 2443
20 Luiza Simonescu Outline beauty 2442
21 Elena Irofte Sienweb retete, pasiuni si alte minuni 2440
22 Ioana Sipatchin Cafeneaua consumatorului 2439
23 Violeta Giol Povesti_de_neadormit 2438
24 Theodora Istrati Theodora Istrati 2437
25 Constantin Sebastian Târnoveanu Unaaltacucostica.wordpress.com 2435
26 Voichița Ioana Bondor Ichmeisme 2433
27 Eva Ancuța Hamza Rândurile Evei 2432
28 Camelia – Maria Cîmpean Toamna mea 2430
29 Ionela Mihaela Popescu Notițele Ionelei 2429
30 Oana Pană HR passion 2427
31 Lăcrimioara Cîciu Arome în bucătărie 2426
32 Alexandra Petronela Enache Just me 2424
33 Georgiana Țonef – Filip Ordine sau dezordine 2420
34 Corina Podocea Aproape de prieteni 2417
35 Florina Krisch Florina Krisch 2410
36 Emil Călinescu Blogger cu greutate 2407
37 Florina Dumșe Popa Colț de suflet 2406
38 Givan Iusein La Gigel 2404
39 Florina Eugenia Cordos Florina Cordos 2398
40 Cristian Lucian Hatschner Cluc 2397
41 Alin-Nicolae Boncea Jurnalul de iubire 2397
42 Valerica Oprișanu Vavaly 2397
43 Mihaela Dobre My mind 2396
44 Daniel Duță Glam News Magazine 2393
45 Raluca Mărgean Atelier Marbelle 2390
46 Silvia Puiu Rayuela 2389
47 Georgiana Albu Lady butterfly dreams 2387
48 Maria Luisa Matei Un blog perfect! 2384
49 Marius Ionel Voinea Marius blog 2383
50 Oana Silviana Crăciun Călător de poveste 2382
51 Diana Ion Dianaantesofi 2379
52 Rodica Mihaela Pasere Jurnalul iubirii 2362
53 Beatrix Cozma Pasiune veche în straie noi 2358
54 Ramona Badea Random prin viata 2356
55 Luminița Tudosă Magia cuvintelor 2352
56 Dana – Teodora Mierluț Be special, be you 2352
57 Patricia Andreea Berbec Macasoi Ganduri 2330
58 Roxana Raicu Magic and books 2328
59 Larisa Maria Mustață Să călătorim 2323
60 Adriana Popa A capriccio 2316
61 Elena Diana Lupu Viata in culori 2312
62 Oana Cătălina Rădoi A blogg 2310
63 Alexandra Ciucanu Alexandra Ciucanu – my thirties story 2296
64 Cristian Berbece Cris B – Povesti, valuri si marketing 2293
65 Adrian Găinaru Ai heart you 2208
66 Cristina Scacun Jurnalul Cristinei 2203
67 Ioana Razk Comentatoramator 2155
68 Diana Niță Today escapes 2116
69 Marius Mandache www.mandachisme.com 2019
70 Istvan Bertalan Medias news 2006
71 Corina Lazăr Artificii 1969
72 Alina Lerca Madmoiselle Sarcastique 1952
73 Adriana Olga Rajala Fii pe fază! Fii informat! 1867
74 Olimpia Săpunaru Alma nahe(r) 1838
75 Nicolae Dobrescu Clepsidra timpului 1804
76 Iulia Mihai Iulia Kelt – serial shooter photographer 1786
77 Dana Codori DanaCodori 1759
78 Amalia Marinescu Amalia Marinescu blog 1749
79 Teodora-Alexandra Popescu Kara sevda 1731
80 Teodor Cosmin Petre Cosmin Petre – blog cu subiecte diverse 1664
81 Daniela Havarneanu Spicuiri 1589
82 Corina Savu Savu Corina 1503
83 Lelia Iancu La portile Atlantidei 1497
84 Bogdan Gheorghe Exercitii de explorare a lumii 1469
85 Oana – Diana Stanciu Pentru suflet, minte, corp 1462
86 Georgiana Cimpu Fericirea începe cu un zambet 1460
87 Diana Moraru Beliveinangel 1449
88 Nicoleta Cristea Hoinariprinviață.ro 1407
89 Maria Sîrbu Myth 1406
90 Ana Tugearu Teenerete 1402
91 Dana Toader Transmiteri 1391
92 Cerasela – Ivana Horeanu Amely’s mum 1348
93 Ștefan Trepăduș Un poet pierdut 1330
94 Mădălina Cărbunaru Jurnalul unei calatoare 1265
95 Larisa Militaru Larisa M 1212
96 Gabriela Adelina Pană Gabriela Adelina 1188
97 Denisa Grigoraș Atitudine slabă 1167
98 Lucia Blendea Terapii online 1045
99 Gabriela Rizea Jurnal de mama 1012
100 Elena – Georgeta Vasile Elenisme 1004
101 Tincuța Elena Coman Savoareinbucatarie.wordpress.com 898
102 Alin Bordeianu Aproapemasini 805
103 Adina Mihaela Pană Adda Mihaela P 764
104 Andrei Mihai Cenuşă Andrei Cenuşă blog 739
105 Ella Popescu Miss Bunica 739
106 Georgiana Mihuț Born to travel 734
107 Bianca Alexe The universe painted in thoughts 727
108 Florentina Coman O lacrimă de cerneală 646
109 Andreea Homoranu Andreea Homoranu 626
110 Georgiana Ecovescu Iar plec 581
111 Elena-Raluca Belu Femeia25+ 568
112 Andreea Ceauș Maioni.ro 565
113 Camelia Covaci My pure style 562
114 Almona Oana Țilea Almona calatoreste 550
115 Alina Donosă Munay life 547
116 Ioana Mărgineanu Bugetdefamilie.ro 547
117 Cătălina Pancoș Soul online 474
118 Ciprian Stoian Stoianciprian.blog – seo si inbound marketing 471
119 Ioana Vasiliev Moldoveanca descurcăreață 457
120 Andreea Simona Zlatan Asz-help 450
121 Ioana Miroiu Fingerprints 372
122 Ramona Anastasiu Romania SEO 370
123 Violina Pălălău Violina 369
124 Mădălina Marincas Mădălina Pintea 368
125 Robert Enache Robert Iulian Enache 355
126 Veronica Glodeanu Pe muchie de cutit 340
127 Ramona Morar à pois 327
128 Alina – Florentina Gheorghe Alina-Gheorghe.ro 274
129 Loredana Nan www.jurnalulfericirii.ro 271
130 Izabella Miklos Be free be zen 268
131 Cătălina Lungu Jurnal de vărsător 267
132 Irina Calistru Esti ceea ce mananci 263
133 Mădălina Gheorghe Mami la puterea doi 255
134 Elena Gabriela David DJ Lady Kassandra 253
135 Adelina Poenar Blogul Zeiței Mătură 207
136 Andreea Nastac Andrela.ro 193
137 Adelina – Ionela Matei Adde’s thoughts 190
138 Cristian Cezar Han Cristian Cezar travels 187
139 Cătălina Bianca Cucu Blog de zâmbit 186
140 Rahela Petrescu Rahela Petrescu 186
141 Cristina Dragomir Ieftinici 184
142 Monica Bulgaru Monica scrie 181
143 Angela Tudose Angela călătorește 178
144 Ionela Alina Moldovanu Ialina222.wordpress.com 161
145 Bogdan Mihalașcu Moneywatch.ro 97
146 Adriana Iulia Gherghiceanu Adrillia 96
147 Adelina Anca Fundătureanu Furtuna de emoții 95
148 Natalia Constantin Natalia C. 95
149 Luiza Potecă Luiza Potecă 95
150 Angelica Diana Băcanu 5atalk.ro 95
151 Maria Alexandra Ioana Make-up swan 94
152 Andreea Elena Eftimie Andreea Eftimie 94
153 Dan Dinică Blogger de lene 94
154 Tudor-Șerban Buțiu Tudor reviews and others 93
155 Ramona Chivereanu Rawmona 91
156 Ancuța Evelina Mîntescu Evelina Mîntescu 81
157 Roxana Elena Trandafir Jurnal de mamica de rege mic 0
158 Ruxandra – Lidia Ciupitu Ariciu Ruxandra with wild wings 0
159 Roxana Vasilescu Mihaela Roxana 0
160 Raluca Filimon Ralu story 0
161 Olga Hosu Www.capturi-urbane.com 0
162 Mariana Cătălina Argatu Blogul Cătălinei (Katherine’s blog) 0
163 Radu – Alin Balaj BalajRaduAlin 0
164 Cornelia Crina Popa Despre nimicuri si alte fantezii 0
165 Eva Dumitrescu Really watching 0
166 Răzvan – Andrei Munteanu Munteanu Răzvan – Andrei 0
167 Georgiana Lazăr Georgiana Lazăr 0
168 Elena-Cristina Alexandroaia District real passion 0
169 Cristina Antal Erase rewind 0
170 Alina Gheorghiescu Familia Hai Hui 0
171 Maria Alexandra Boeru Mariaboeru 0
172 Ana Ulmanu Ana Ulmanu blog 0
173 Gabriela Grădinariu Gabbella 0
174 Lilia Toma Mama in fiecare zi 0
175 Cristina Șuteu Cristina Șuteu 0

marți, 4 decembrie 2018

Vine, vine Mos Craciun!

  E vreme de iarna, acea vreme cand toate povestile copilariei stau ingropate sub zapada, asteptand sa fie dezvelite de sub stratul de omat si sa fie aduse in casa, unde, la caldura focului din camin, invaluite de aburii unei cani de ceai sau de cafea fierbinte, sa fie depanate cu glas domol de un povestitor de ocazie.
Este acea vreme magica a sarbatorilor cand toti redevenim copii. Este acea vreme a sarbatorilor cand patrundem in lumea magica a povestilor, in caldura caminului si familiei, cand ne dorim sa primim bucuria unui cadou mult dorit de ceva timp.
Este vremea magica cand fiecare ascultam colindele suspinand in surdina si vestind nasterea unui nou inceput, al iubirii, bunatatii si iertarii. Este vremea magica cand fiecare primim cate ceva nou in viata noastra.
  Este iarna din nou. Ca si in alti ani se simte apropiindu-se parfumul magic al sarbatorilor, cand toti redevenim copii. Si ce ne putem dori mai mult decat magia povestilor, a colindelor, a darurilor si a jocului?
Atata vreme cat ramanem copii, in fiecare lucru, in fiecare poveste, in fiecare personaj plasmuit de imaginatia noastra si in care vom dori sa ne intrupam, vom gasi cate un joc pe care il vom juca cu enorm de multa placere impreuna cu prietenii. Si astfel vom redeveni copii macar pentru o clipa pe care o vom prelungi atata vreme cat ne dorim magia copilariei.
Ca dintr-o cutie magica, din magazinul cutia.ro vom scoate, rand pe rand, unul cate unul, mai multe jocuri de societate/board games. Fiecare dintre ele poate fi transpus intr-o poveste fascinanta, pe care o vom povesti jucand chiar noi rolurile fiecarui erou in parte.
Carcassonne... Sa ne regasim cu totii in mijlocul unui peisaj medieval, cu orase fortificate, manastiri si campuri intinse. Aici avem puterea de a ne construi singuri peisajele in care vom voi sa ne desfasuram actiunea. Cu ajutorul unor cartonase simple, dar frumos colorate, vom plasmui singuri o ontreaga retea de strazi, orase, pajisti si manastiri. Totul depinde de inventivitatea fiecaruia dintre noi, nu doar in construirea cadrului general cat si in plasarea strategica a pieselor de joc. Nimeni nu stie de la inceput firul povestii, ci isi tese singur, dar si impreuna cu ceilalti jucatori, intreaga retea a intrigii povestii, totul depinzand de strategia construita de fiecare jucatori.
Stone Age... Sa patrundem mai adanc in negurile istoriei umanitatii: in perioada cand societatea era organizata in triburi, cand resursele pe care tribul le putea folosi ajutat de cunostintele reduse din acele vremuri, erau destul de limitate, fiecare jucator, membru al unui trib, se va lupta sa stranga cat mai repede resurse de lemn, piatra, caramida si aur, pentru a obtine un nivel cat mai inalt de dezvoltare si pentru a construi cladiri. Scopul fiecaruia dintre jucatori este progresul civilizatiei din tribul lor. Deoarece resursele sunt totusi destul de limitate, fiecare jucator se va folosi atat de sansa cat si de abilitatile sale strategice de a valorifica orice picatura de noroc ce le apare in cale.
Lansat in Romania chiar anul acesta, AXIO este un joc ingenios pentru toata familia, creat de Dr. Reiner Knizia. Jocul ii pune pe participanti in fata provocarii de a combina piesele cu simboluri de pe tabla de joc, avand scopul de a acumula cat mai multe puncte pentru fiecare simbol în parte. Cu cat seria de simboluri identice e mai lunga, cu atat se obtin mai multe puncte. Dar asta nu este tot! Pentru ca jocul sa fie si mai palpitant, la finalul partidei, numai simbolul cu cel mai mic scor de pe tabla va fi cel care conteaza.
Orice joc de societate reprezinta o provocare: aceea de a folosi propria imaginatie pentru a construi strategii demne de a te conduce spre victorie. Si cum fiecare isi doreste sa devina invincibil, se va antrena mereu pentru a-si dezvolta abilitatile necesare.
Articol scris pentru proba Cutia.ro lansată la SuperBlog

***

  Librarul de 72 de ani (1948) Mohamed Aziz, situat în Rabat, Maroc, petrece între 6 și 8 ore pe zi citind cărți. După ce am citit peste 5.0...