joi, 29 martie 2018

Joaca de-a copilaria

Sunt momente in viata noastra cand timpul parca se intoarce pe dos: maturul din noi incearca sa priveasca cat mai adanc in interiorul sau, cautandu-si pentru a nu stiu cata oara sufletul de copil pe care il considera pierdut, iar sufletul de copil incearca sa-si scoata privirile la lumina, tocmai pentru a vedea ce il opreste sa iasa la lumina macar pentru scurt timp. Si asta pentru ca, in valtoarea vietii si a stresului de zi cu zi si zi de zi, uitam sa ne relaxam, uitam sa ne desprindem de realitate si sa patrundem intr-o alta lume, intr-un alt univers in care si din care sa ne reincarcam bateriile cu energie.

"Batranul" joc PREPELIX PANO de la nostalgia timpurilor de altadata la modernitatea timpurilor actuale

Nostalgicii jocurilor de altadata isi amintesc cu siguranta de jocurile ce au facut la vremea lor istorie.
Pe data de 15 octombrie 1998 apare pentru prima data in Germania o prima versiune a jocului Prepelix.
Această versiune a jocului este creată pentru cunoscutul brand Johnny Walker sub numele de “Virtuelle Moorhuhnjagd”. Campania offline, desfășurată în baruri selecte prin promotori cu laptopuri, înregistrează un succes cu mult peste așteptări.
 Dezvoltarea unei versiuni radical îmbunătățite a jocului inițial devine sarcina echipei Phenomedia România. Noul produs este lansat în august 2000 pe piața europeană sub numele “Moorhuhn 2 – vânătoarea merge mai departe”.
În luna decembrie a aceluiași an, echipa Phenomedia România decide să lanseze și în țara noastră o versiune autohtonă a jocului, sub denumirea de Prepelix.Jocul este contractat de Connex în iunie 2001, drept vector de reclamă. În același an, versiunea internațională Moorhuhn rula, conform Mediafax, “pe circa 67% din calculatoare din Europa Centrală”. Mediafax mai titra și că “produsul intern brut al Germaniei scăzuse cu 1 miliard de mărci în anul 2000, din cauza utilizării jocului în firme”
 Prepelix nu a făcut excepție de la trend în România și în Republica Moldova devenind primul joc viral local.
Daca initial jocul era conceput doar pentru calculatoarele de birou si laptopuri, "varsta majoratului" pentru Prepelix surprinde jucatorii inveterati dar si potentialii jucatori mai tineri cu o noua versiune disponibila pentru telefonul mobil al fiecarui utilizator in varianta de joc PREPELIX PANO (360°) sau VR(folosind o pereche de ochelari cardboard). 
Este un joc pentru toate vârstele şi oricine poate deveni vânător de prepeliţe, atât timp cât are peste 5 ani, vârsta minimă recomandată. Are o dificultate mică spre medie, dar un grad de distracţie foarte ridicat. În afară de confruntarea directă cu prepeliţele, vânătorii trebuie să mai descopere şi alte obiecte sau acţiuni ce le vor aduce puncte în plus si îi vor ajuta să cucerească primul loc în tabela de scor globală, acolo unde concureaza cu toţi jucătorii de PREPELIX PANO şi PREPELIX VR

Relaxare prin joc

Fie ca este vorba de un joc pentru copii, fie ca este vorba de un joc pentru toate varstele, .orice joc poate contribui la relaxarea mintii si dezvoltarea unor anumite abilitati: viteza de reactie, atentia distributiva, simtul competitiei si dorinta de a depasi limitele. Daca un joc pentru calculator/laptop este accesibil doar pentru spatii restranse, variantele de joc mobil permit desfasurarea jocului in orice locatie si la orice ora. Uneori cateva minute de joc permit deconectarea organismului, relaxand creierul si permitandu-i astfel sa isi reia activitatea dupa o pauza de 10-15-20 de minute cu forte proaspete pentru inca cateva ore.
Atata vreme cat jocurile nu sunt practicate ca un veritabil "consum de droguri", nepermitand desprinderea de lumea virtuala, totul poate fi ok. Orice joc poate fi practicat ca si pauza de activitate scurte sau ca activitate pe durata scurta, pentru un timp prea scurt pentru a permite desfasurarea altor activitati ce necesita o durata de timp, in mod normal, ceva mai lunga. O partida scurta de joc se poate desfasura, de pilda, in cele cateva minute de asteptare pana iti vine milocul de transport in comun sau pentru o calatorie scurta de acasa spre locul de munca sau inapoi.
Jocul poate fi mai antrenant atunci cand sunt mai multi competitori implicati in aceeasi partida, fiecare luptand pentru un scor cat mai mare pentru a-si depasi adversarii

Pro sau contra jocuri

Daca m-ar intreba cineva daca sunt pro sau contra jocurilor pe calculator, as raspunde: PRO, dar cu masura. Doar atat cat sa "omori timpul" in scurtele pauze dintre diferitele activitati, pentru o scurta relaxare sau pentru o competitie oarecare dintre prieteni. Atat si nimic mai mult.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

miercuri, 28 martie 2018

Aventuri de la Mamaia la Constanta... si retur




Uneori imi place sa am un ritm de viata trepidant. Oarecum... In sensul ca imi mentin un tonus bun de viata, Si ma mentin in forma pe toate planurile. Pana cand mi se descarca bateriile. Si atunci trebuie sa ma repliez pe "modul vacanta".
Si unde poti sa iti incarci cel mai bine bateriile decat undeva ceva mai departe de casa si de mediul in care iti traiesti viata de zi cu zi... De multe ori in afara orasului unde lucrezi si unde iti petreci asa-zisul timp liber.
Teoretic vorbind, nu pot evada din cotidian decat atunci cand imi iau concediu in mod oficial. Si acela luat "pe bucati", adica doar cate maxim zece zile lucratoare odata.Si atunci ar trebui sa profit cat mai mult de ele.
Desi prefer sa imi petrec timpul liber mai degraba la munte, sau cel putin undeva in mijlocul naturii, mai recent am avut un chef nebun de a merge... la mare. In fond, nu strica ca, macar o data din cand in cand, sa schimb racoarea si parfumul padurii, al cetinei si rasinii si al pamantului reavan cu nisipul auriu, parfumul apei sarate plina de alge si cochilii si adierea diafana a brizei sub soarele torid al verii.
Am ales Mamaia. Perla litoralului. Am cautat un loc de cazare convenabil, si am mers oarecum pe instinct. Si instinctul m-a dus la...
  ... Hotel Aurora Mamaia. Si s-a dovedit alegerea perfecta pentru ce imi doream in acel moment si pentru planul care imi incoltise in minte. Hotelul este situat aproape atat de plaja cat si de orasul Constanta. In perioada cat stateam in zona hotelului, aveam parte atat de distractie la piscina cat si evadarea rapida pe tarmul marii si in apa brazdata de valuri. In plus, apropierea de Constanta imi permite vizitarea obiectivelor turistice din Constanta intr-un numar cat de mare posibil.
Fișier:Constanta STS112-E-6329 lrg.jpg Pentru cine vrea sa cunoasca cat mai mult din batrana cetate Tomis, actuala Constanta, trebuie sa aiba in minte contopirea pamantului cu marea involburata care il deschide lumii intregi.
  Orasul, intemeiat de pe vremea vechilor colonisti greci, navigatori prin excelenta, a fost cantat in poeziile lui Ovidiu, tristul exilat pe tarmurile mult prea neguroase ale Pontului Euxin.Statuia poetului strajuieste parca de dincolo de timp in fata muzeului de istorie al orasului.
Orasul este un adevarat mozaic de populatii diferite atat prin origini cat si prin cultura. Dar diferentele dintre etnii nu le separa, ci le uneste si le completeaza perfect, intr-un mod extraordinar in care culturile se intrepatrund. Acest lucru se poate vedea si in multitudinea de lacasuri de cult reprezentand o multitudine de religii.
 
 Biserica de lemn Sfântul Mina       Biserica „Sf. Anton din Padova” (catolică de rit latin)

  
Marea Geamie „Carol I”                       Vechea Sinagogă

Fie ca sunteti pasionati de istorie sau stiintele naturii, veti putea gasi nenumarate locatii care sa va satisfaca curiozitatea sii setea de cunoastere...
 Fișier:Farul Genovez, Constanta.jpg
Așa-numitul „far genovez” terminat în 1860, pe un soclu genovez din jurul anului 1300[20].
 
Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie cu statuia lui Ovidiu.
  Cazinoul                                                              Acvariul din Constanța

Sincer vorbind, m-a atras mult acvariul, ca si atractie turistica. Nu doar pentru ca imi plac vietuitoarele de orice fel, dar... o "gradina zoologica" acvatica nu vezi in orice oras. As fi in stare sa imi lipesc nasul, obrazul si privirile pe geamul fiecarei portiuni de bazin in care inoata nestingheriti o multime de pesti de diferite marimi, aspecte si culori. Si am impresia ca, in miscarea lor aproape ca in mediul lor natural, ma privesc cu aceeasi curiozitate cu care ii privesc si eu.
Aceeasi fascinatie am avut-o si fata de cazinou. Desi acum este cutremurator de pustiu si de lasat in paraginire, parca inca se mai aude din departarea timpului, din ce in ce mai stins, forfota multimii de odinioara ce fremata in nteriorul sau.
Nu as ocoli nici macar unul dintre muzeele orasului. As avea sentimentul ca as pierde secvente intregi din viata orasului, atat din prezent cat si de altadata. Constanța este cunoscută și datorită muzeelor sale numeroase: Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, compus din șase secțiuni: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervație și expoziție de păsări exotice și decor, Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanța și Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. (Sursa: Wikipedia)
Sunt absolut sigura ca actuala Constanta are ce arata oamenilor si lumii intregi. Putinele imagini pe care am incercat sa va prezint (sursa: Wikipedia) nu pot inlocui, cu nici un chip, o vizita adevarata, reala, prin orasul de acum si dintotdeauna numit Constanta.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

duminică, 25 martie 2018

Testamentul lui Andrei Gheorghe: „Vă blestem să muriţi stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită!”

Testamentul lui Andrei Gheorghe
Testamentul lui Andrei Gheorghe. Celebrul prezentator a fost găsit în seara de 19 martie, în propria casă, fără suflare. În urmă cu câteva luni de zile acesta şi-a alcătuit testamentul, unul social, şi l-a postat pe una dintre reţelele de socializare. Cuvintele lui sunt de-a dreptul impresionante.  
Andrei Gheorghe milita pentru dreptate, pentru o viaţă mai uşoară a tinerilor, pentru respectarea legilor. În emisiunile pe care le-a realiza de-a lungul timpului,  la TV sau la radio, acesta aborda, în maniera care l-a consacrat, teme sociale de actualitate, devenind astfel și unul dintre cei mai incomozi jurnaliști de la noi. Andrei Gheorghe își susţinea punctul de vedere şi în mediul online, acolo unde era foarte activ. De altfel, tocmai această virulență a mesajului său a făcut ca, luna trecută, contul lui de Facebook să fie suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.
Un astfel de mesaj acid, cu tema politică, dar cu rezonanță socială a fost postat de către Andrei Gheorghe în septembrie 2017.
Acesta scria că speranţele i-au fost năruite, îi blestema pe conducătorii României şi cu mâna lui i-ar fi băgat în puşcărie. Îi huleau să moară stând la coadă, să trăiască din salariu şi să aibă o pensie obişnuită. Evident, celebrul prezentator era nemulţumit de situaţia din ţara noastră. Lupta aşadar pentru dreptate, pentru un cadru social bun cătăţenilor.
„Sunt obosit. Am fost „generația de sacrificiu” și am crezut ca după un drum lung și greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”, este mesajul lui Andrei Gheorghe din septembrie 2017.

Cauza morţii lui Andrei Gheorghe

Celebrul prezentator de radio Andrei Gheorghe a murit.  Acesta avea 56 de ani și, potrivit primelor informații, ar fi fost găsit fără suflare, în seara de 19 martie, în jurul orei 22.00, în baia locuinței sale din Voluntari. Totul a fost anunțat printr-un apel la 112. Acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator. 
Foto: Facebook

Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate

Bun gasit, dragii mei prieteni. Sa ma prezint: sunt cel mai simpatic iepure din cati se gasesc pe pamant.Sunt Peter Rabbit / Peter Iepurașul si ca orice iepure de treaba imi duc viata si veacul la tara. Pana acum singurii mei prieteni au fost animalele din imprejurimi. Si inca sunt cu totii prietenii mei. Suntem cu totii o gasca foarte unita si, daca vreti sa ne cunoastem mai bine, va invit peste cateva zile, pe data de 30 martie 2018, la cinema pentru a ne vedea intr-un haios film de animatie, care este nu doar un film pentru copii, ci un film pentru intreaga familie, plin de actiune si comedie.
  Pana nu de mult, teritoriul nostru era o minunata gradina de legume. Ne era teren de joaca si ascunzatoare, dar si sursa de "rontaieli". Bineinteles ca nu o ingrijeam noi, ar fi insemnat sa vindem castraveti gradinarului, dar eram atat de haiosi in tot ce faceam incat nimeni nu era in stare sa ne alunge de acolo. Mai ales ca intotdeauna eram iuti de picior ori de cate ori simteam pericolul aproape.
Totul a fost bine pana cand a aparut ca de nicaieri un nou proprietar al gradinii de legume. Am simtit ca teritoriul ne era ocupat pe nedrept si se cerea recuserit, daca vroiam sa ne fie bine. Desi, daca era dupa noi, am fi putut sa ne ducem viata ca si pana acum, caci oricat de poznasi am fi fost, nu o faceam niciodata de oaie. Nu am fi facut niciodata stricaciuni pe proprietatea pe care o consideram a noastra. Dar cine se putea pune cu Thomas McGregor? Desi nu ii faceam nici un rau, ne ura din tot sufletul sau bicisnic si ne fugarea din gradina ori de cate ori ne gasea pe acolo.

  Nu stiu cum s-a facut intr-o zi ca m-am furisat prin gradina, in cautare de racoare si de ceva de rontait, ca foamea imi cam rodea stomacul. Nici macar nu am simtit pasi in vecinatatea mea, ca sa pot sa vad cine m-ar fi urmarit si sa fug. Doar ce m-am pomenit cu o ploaie de rosii si castraveti ce zburau prin aer in directia mea. Simtindu-ma lovit in cap atat de tare incat simteam cucuiele rasarind pe propria teasta ca ciupercile dupa ploaie, am luat-o la fuga atat de tare incat aproape ca nu stiam incotro ma indrept si pe unde merg. Nu vroiam decat sa scap. Asa ca am trecut ca vantul printre niste buruieni lipicioase si pline de scaieti, care mi s-au lipit de blana atat de tare incat, incercand sa scap, m-am smucit atat de tare ca sa mi se desprinda ciulinii din blana incat am smuls buruienile din pamant cu totul. Nici de ciulini nu am scapat, dar mai si taraiam dupa mine ditamai buruienile agatate strasnic in blana si care ma incurcau la alergat. Si cum nu era de ajuns, din fuga asta nebuna m-am pravalit cu totul intr-o baltoaca mare plina de apa si noroi in care am intrat aproape cu totul, cat pe ce sa ma inec. Cu ultimele puteri am reusit sa ies de acolo, plin de apa si noroi, cu buruienile si mai tare lipite si incleiate in blana. Norocul meu era ca gardul era la doi pasi si prin gard se zarea o gaura suficient de mare incat sa pot iesi din gradina si sa scap.
Am avut noroc ca odata iesit afara m-a vazut o vecina care incepuse sa ma indrageasca. Pesemne ca ma vedea ca pe un tovaras de joaca pentru toti copii de prin partile locului. M-a cules de pe jos aproape pe jumatate lesinat si murdar de nici macar eu nu m-as fi recunoscut. Cu chiu cu vai mi-a curatat blana si m-a pus pe picioare.
Mi-am adunat apoi prietenii si am facut un plan de bataie. Colac peste pupaza, in gradina aparuse si ditamai cainele, cel mai fioros cu putinta. Cum sa intri in gradina fara sa fii luat in coltii dulaului? Totul era sa ne adunam mai multi si sa pornim simultan la atac. Eram prea mici ca sa putem rani fiorosul animal, dar puteam sa facem sa se raneasca cumva singur. Doar asa puteam sa il punem oarecum la respect. Asa ca am intrat cu totii pe furis in gradina, ochind din start orice posibilitate de a iesi nevatamati, dar totodata sa il atragem pe dulaul fioros prin cele mai nebanuite capcane. Zis si facut. Intrati in gradina, am fost imediat vazuti de javra fioroasa. Am rupt-o la fuga cu totii in toate directiile, avand grija sa ii distragem atentia spre altii dintre noi ori de cate ori se apropia in mod periculos de cate unul dintre noi. Am gonit fiecare spre gardul ce imprejmuia gradina, cautand sa ne nimerim cat de aproape de orice deschizatura suficient de marisoara prin care sa putem iesi cu usurinta. Numai ca am si ochit din timp un maldar de fiare vechi aruncate ca din intamplare intr-un colt al gradinii. Daca l-am fi putut atrage pe dusmanul cel coltos prin zona, poate il "ispiteam" ca din greseala sa se incurce printre acele fiare suficient de tare incat sa nu mai poata iesi. Ne-am inteles din priviri: cu totii intelesesem ca aveam o sansa cat de mica sa scapam bagandu-l pe dusman in capcana. Asa ca am fugit prin toate directiile, facandu-l sa ne urmareasca peste tot prin gradina. Si intr-un tarziu l-am facut sa se apropie de zona cu pericol... pentru el.Si cand ne pierdusem aproape toata rabdarea, dupa cateva salturi si derapaje prin ograda, javra a facut un salt aproape razant cu pamantul si a nimerit tocmai printre sarme si tevi, unde s-a incurcat atat de tare incat cu tot zbuciumul si schelalaielile scoase din toti rarunchii nu a mai putut iesi. In secunda urmatoare iesisem cu totii din gradina prin toate crapaturile pe care le-am vazut suficient de mari incat sa ne permita iesirea fara probleme.
Daca am reusit in final sa ii invingem pe cei care ne ocupasera teritoriul si sa ne redobandim locul pe care il aveam inainte va las pe voi sa descoperiti. Cert este ca am ramas aceeasi gasca de jucausi amatori de pozne si ghidusii si ca am capatat un nou prieten: vecina cea draguta care acum ne iubeste enorm pe toti. Si care cu siguranta nu ne-ar lasa pe nici unul in coltii nici unui dusman.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

joi, 22 martie 2018

Gerovital Beauty – Mai mult decât culoare

Fiecare dintre noi ne dorim sa fim cat mai frumoase si totodata sa ne pastram un aspect cat mai natural si mai firesc posibil. Si cum, cu siguranta, foarte putine dintre noi au un aspect cat mai aproape de perfectiune, e logic ca, pentru a capata un aspect cat mai frumos si totodata adecvat contextului in care ne gasim la un moment dat, sa recurgem la tot felul de artificii si "imbunatatiri".
Desigur ca vestimentatia si accesoriile isi au rolul lor. Numai ca acestea ne "modeleaza" mai mult trupul decat chipul. Coafura are si ea rolul sau, dar cel mai bine ne modelam trasaturile cu ajutorul machiajului.
  Pentru a obtine din machiaj cele mai bune efecte si totodata sa avem o extrem de buna protectie a pielii este indicat sa avem la dispozitie o gama de produse de calitate. Si ce poate fi mai potrivit decat produsele "Farmec". Iata cum este prezentata noua gama de machiaj "Gerovital Beauty":
"Farmec a lansat Gerovital Beauty, o gama completă de produse pentru machiaj, prin care intra pe piața cosmeticelor decorative. În dezvoltarea produselor din aceasta gama, specialiștii Gerovital au folosit doar ingrediente active de ultimă generație, precum acidul hialuronic, pudra de diamant și Vitamina E. Acestea conferă pielii beneficii certificate: hidratare, protecție, rezistenţă îndelungată şi matifiere.
Reunite sub sloganul „Mai mult decât culoare”, primele 74 de produse din gamă conferă lejeritate tenului, păstrează aspectul său natural, fără a-l încărca. Acestea se regăsesc într-o varietate generoasă de nuanţe şi texturi şi au un ambalaj elegant, ergonomic şi modern.
Gama Gerovital Beauty acoperă toate necesitățile unui machiaj complet şi include produse pentru ten, ochi, sprâncene, buze și unghii:
  • Astfel, pentru buze, a fost creat Rujul cremos cu Acid Hialuronic, disponibil în 18 nuanţe, Rujul mat cu Acid Hialuronic (7 nuanţe), Rujul lichid cu rezistenţă îndelungată (5 nuanţe) şi Balsamul de buze. Toate au o textură bogată, hidratează intens şi conferă o culoare intensă.
  • Din categoria produselor de machiaj pentru ochi fac parte Mascara Supreme Lash, Mascara Devilash, Kit-ul pentru sprâncene ce conține două nuanțe, Creionul dermatograf disponibil în 4 nuanţe şi 3 palete de Farduri de pleoape (Nude, Rose şi Smokey).
  • De asemenea, sunt disponibile Pudra compactă şi Fardurile de obraz, ambele având câte 3 variante cromatice, un Iluminator care asigură luciul natural şi uniform, datorită pudrei de diamant din compoziţie şi un Anticearcăn ce conferă fermitate și tonicitate zonei din jurul ochilor.
  • Gama Gerovital Beauty oferă şi o varietate generoasă de lacuri de unghii Magic Gel Effect, cu 20 de nuanțe de culoare, care pentru rezistenţă îndelungată, pot fi combinate cu Gelurile UV Top coat şi Matt Top Coat.
Produsele Gerovital Beauty se pot achiziționa doar din reteaua proprie de magazine de brand Gerovital şi Farmec şi in magazinul online www.farmec.ro. De asemenea, gama este destinată şi serviciilor profesionale, fiind utilizată în cabinetele cosmetice şi şcolile de machiaj."
Uneori ma intreb: de ce m-as machia? Nu am facut-o aproape niciodata pana acum. Si totusi, uitandu-ma in oglinda, observ ca varsta incepe sa isi spuna cuvantul. Trasaturile se aspresc, pielea se usuca, iar micile imperfectiuni, altadata aproape neobservabile, incep sa se vada.
  Un aspect ceva mai deosebit al infatisarii se poate obtine cu ajutorul produselor de machiaj. Cu ajutorul unei pudre bine alese si bine aplicate se pot masca micile imperfectiuni ale pielii si totodata se poate oferi un grad mai mare de luminozitate tenului. Iar rujul potrivit ca si culoare si sclipire poate contura buzele si le poate accentua volumul astfel incat sa sporeasca impresia de senzualitate.
 Nu sunt adepta machierii exagerate si stridente. Dar atunci cand situatia o cere, fie ca trebuie sa distragem atentia de la micile noastre imperfectiuni, acoperindu-le discret, si totodata accentuand anumite trasaturi care ne pot avantaja, pledez pentru machiajul facut, daca nu ultraprofesionist, macar frumos si cu foarte mult bun gust.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

marți, 20 martie 2018

Munca in strainatate - intre moft si necesitate


Uneori imi spun ca viata este mult prea scurta pentru a fi irosita. Si totusi la aceasta concluzie am ajuns putin cam tarziu, asa ca incerc sa recuperez "ramanerea in urma" cat de rapid posibil si sa merg in paralel si in continuare cat de mult "pe repede inainte"...


Dar niciodata nu am avut in minte ideea ca voi avea nevoie de ajutorul unei firme precum  e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România, specializata in traduceri si activand online. Si totusi am luat in considerare ideea de a apela la ei intr-o zi. Iata care a fost contextul...

De mica am visat sa devin medic. Si am dat examen de admitere la facultate de cateva ori pana cand am reusit sa intru. Dupa sase ani de studiu destul de dificili m-am vazut  cu diploma de medic in mana. Apoi am mai lucrat inca un an in spital pana cand am reusit sa imi iau, in urma unui alt examen, autorizatia de libera practica.
Dintr-o data m-am vazut singura in bataia vantului... Si a vremurilor. Incotro o iau? Ce vreau sa fac? Unde lucrez? Pe moment aveam dreptul sa lucrez in medicina primara. Ca medic de familie sau pe orice alt post in care nu se cerea calificare de specialist. Sau puteam sa trag tare cu invatatul, sa intru la o specializare si apoi eventual sa imi caut un loc de munca conform specializarii.
Pentru inceput am intrat in somaj. Temporar, dar cu gandul sa imi gasesc cat de repede un loc de munca. Sau macar sa incerc. Oricat ar fi parut de modest, orice loc de munca ce imi aducea un venit
Si dupa 2 luni m-am angajat. Ca medic scolar. Un post despre care nu stiam mare lucru, dar aveam sa invat din mers.
Sa nu credeti ca m-am lasat de gandul de a intra la o specializare. Am mai incercat de cateva ori, dar fara succes. Apoi am renuntat, zicandu-mi ca e mai bine sa raman unde sunt si sa incerc sa devin cat mai buna in domeniul in care lucrez.
Dupa cativa ani de munca, am inceput sa merg la cursuri si simpozioane. In primii ani mai mult din obligatie, ca sa fie ceva la dosarul meu profesional. Insa rapid am descoperit cursurile online. Se dadea si acolo punctaj ca si ore de studiu facute. A inceput sa imi placa, si in cativa ani aproape ca m-am rezumat doar la astfel de cursuri. In ultimii 1-2 ani cred ca am facut intr-un an cat pentru 2-3 ani, ca si punctaj. Si am inceput sa imi dau seama ca pe langa diplome si certificate ma aleg si cu multe informatii si noutati in domeniu.
Acum sunt singura in oras in domeniul in care lucrez. Nu ca nu ar mai trebui inca 4-5 colegi sa acoperim tot orasul in domeniul medicinei scolare, dar... aici nu prea se ingramadesc sa vina noi medici. Practic nu am concurenta deocamdata, asa ca nu ar trebui sa demonstrez ca sunt mai tare in domeniu decat ceilalti colegi... care nu exista deocamdata. Dat trebuie sa demonstrez asta in primul rand mie si, mai mult decat atat, sefilor care cred ca suntem prea slabi pentru a ne da dreptul de a protesta cand ceva nu ne convine.
Asa ca mi-a incoltit in minte o idee: lucrul in strainatate pe o durata limitata de timp, ca un fel de stagiu de pregatire profesionala, in care sa capat mai multa experienta pe care sa o folosesc la intoarcerea la locul meu de munca.
Zis si facut. Am depus CV-uri din ce in ce mai complete, pe masura ce adunam certificate si diplome de studiu de pe unde apucam, atat in domeniul medical cat si ca studiu al diverselor limbi straine. Fara prea mari sperante de reusita. Cine eram eu atat de indreptatita sa am o astfel de sansa?
Si totusi sansa a sosit intr-o zi. Eram oarecum pregatita pentru orice eventualitate si nu prea. Adunasem si pusesem deoparte toate actele pe care le considerasem necesare: certificat de naștere, diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a facultății, foaie matricolă, diverse diplome si certificate de studii.O adeverinta medicala si un cazier le puteam obtine pe loc... in cateva ore. Intr-o zi, cercetand casuta de e-mail, am avut o surpriza: fusesem acceptata pentru un post in strainatate. Aveam sa aleg intre Austria si Germania. Mi se parea aproape perfect: cunosteam destul de bine si engleza si germana. In cateva luni de aprofundare, fara prea mare efort, puteam sa ajung sa vorbesc germana aproape la fel de bine ca si limba mea materna, adica romana.
In timp ce citeam raspunsul primit pe e-mail, ceva mi-a atras atentia. Toate documentele necesare, pe care deja le aveam puse deoparte, trebuiau traduse in germana si trimise in maximum trei zile la adresa pe care mi-o comunicasera.
Cu trimiterea rapida a actelor nu era nici o problema. Existau si firme de tip curierat rapid, cu care puteam trimite extrem de repede documentele. Problema era sa gasesc rapid o firma de traduceri autorizata care sa imi faca traducerea actelor la fel de rapid. Aici era problema. Orice firma de traducere autorizata din oras as fi gasit, erau cateva riscuri si dezavantaje:
  • nu eram sigura ca firma putea sa imi traduca actele in germana. Ma gandeam ca majoritatea solicitantilor ajung sa lucreze in Marea Britanie, Italia, Franta, Spania... Mai putin Austria sau Germania.
  • chiar daca, ipotetic vorbind, gaseam o firma care sa faca traduceri de documente personale sau traduceri de acte de studiu in limba germana, probabil ca as fi riscat sa obtin traducerile in timp cu mult mai lung decat 1-2 zile. Ceea ce mi-ar fi zadarnicit din start toate planurile...
Aici un avantaj foarte mare iti poate oferi un magazin online de traduceri autorizate. Aici se fac o gama larga de traduceri: traduceri medicale, traduceri tehnice, traduceri acte auto, traduceri documente personale, traduceri tehnice, traduceri juridice, traduceri financiar-bancare, traduceri juridice, traduceri marketing & PR, traduceri acte studii. Orice nevoie ai avea sa iti fie tradus un act, de orice fel ar fi acesta, obtii ajutorul scontat. Plus ca traducerea se poate face intr-un numar mult mai mare de limbi.
Comanda oricari traduceri pe o astfel de platforma se poate face extrem de rapid doar cu telefonul mobil, in doar cateva minute, iar plata comenzii se poate face tot de pe telefon. Trimiterea actelor se poate face in format electronic, la fel si primirea acestora, dupa care actele primite se pot imprima rapid, la nevoie, pe suport de hartie. Simplu si usor, fara drumuri inutile si fara sta la cozi infernale, problema se poate rezolva cu mult mai rapid decat iti poti face griji in aceasta problema.
Traim in secolul vitezei si orice zi in plus sau in minus in care ne putem rezolva o problema poate face diferenta intre reusita si esec. De aceea un ajutor pe care il poti cere online si care ti se ofera tot online este extrem de util si de binevenit.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

duminică, 18 martie 2018

Maitreyi - pe urmele lui Mircea Eliade

Imi este inca dor de zilele cand citeam enorm timp de cel putin cateva ore pe zi doar pentru propria-mi placere. Nu ca acum nu as citi la fel de mult, ba chiar cu mult mai mult, dar am trecut cam de mult de faza unei vieti aproape lipsita de griji, cand singura mea grija era sa invat, sa imi fac temele constiincios... Si cam atat. Nu era afluxul acesta extrem de abundent, innebunitor chiar, de informatii si tentatii, cand iti este din ce in ce mai greu sa iti stabilesti prioritatile.
Atunci credeam uneori ca, daca citesc atat de mult, voi ajunge sa fiu la curent cu aproape totul. La acel nivel, intr-adevar citeam aproape tot ce era prin biblioteci si librarii. Bineinteles aproape ce era la nivelul meu de intelegere de la acel moment. Si nu imi dadeam seama pe moment ca lumea informatiilor, la nivel global, nu era nici pe departe aceea pe care o percepeam atunci la nivelul meu de intelegere, nici pe departe ca volum de informatii si posibilitati de acces.
Imi trebuia totusi un dus rece sa ma trezeasca la realitate. Si nu doar un singur dus rece. Si acel dus rece a venit prin clasa a 11-a sau a 12-a de liceu, cand profesorul de limba romana a anuntat sec: "A murit Mircea Eliade!". A urmat un moment mai prelung de tacere. Apoi ora a continuat ca de obicei.
Nu stiu ce era in mintea colegilor mei. Nimeni nu avea curajul (sau probabil tupeul!!!) sa spuna ceva. Dar stiu exact (si tin minte si acum de parca as retrai momentul!) ce era in mintea mea. Ma simteam debusolata pe moment si ma gandeam: "Cine o fi fost acest Mircea Eliade?"... Evident ca nu aveam de unde sa stiu prea multe. Genialul scriitor plecase de decenii din tara, stabilit fiind in ultimii ani de viata in Statele Unite, la Chicago, unde primise oportunitatea de a-si desfasura o cariera universitara bogata. Si nu numai... Desi scria si publica enorm, desi isi impartasea cunostintele vaste spre generatii intregi de studenti si nu numai, in Romania era un imens necunoscut.
In cativa ani am inceput sa am acces la informatii despre el. Primul lucru care mi-a atras atentia a fost o carte pe care o citea tata: Maitreyi. La maxim 4-5 ani dupa acel episod penibil din timpul liceului am inceput sa citesc si eu o parte mica din cartile sale. Incepusera sa fie publicate si apareau prin librarii. Cum inca imi permiteam sa cumpar carti, desi in limite extrem de restranse, tot am reusit sa citesc cateva din cartile sale si sa incep sa imi formez o idee. Si totodata sa capat dorinta de a afla din ce in ce mai mult.
Printre cartile pe care am apucat sa le citesc a fost si romanul Maitreyi. Era inspirat de intamplari reale din viata Lui Eliade care, pornit intr-o calatorie de studii in India, traieste o frumoasa poveste de dragoste cu fiica profesorului sau. Facand o paranteza absolut necesara pentru ceea ce as vrea sa va povestesc pornind de aici, repet ceea ce v-am povestit si in alte dati. Intotdeauna cand citesc o carte, sau aproape intotdeauna, nu parcurg cartea ca pe ceva scris, ci ca pe un film. Sau, mai precis spus, ca pe ceva care se desfasoara in jurul meu, ceva ce nu doar privesc, ci si traiesc, de parca as fi in mijlocul actiunii si implicata in actiune, de parca m-as contopi si identifica cu unul sau cu altul dintre personaje, traind nu numai actiunea ci si trairile si sentimentele personajului. E ca un fel de viziune cinematografica,a sa cum mi-a spus ulterior cineva.
De ce va povestesc asta? Poate pentru ca, asemenea lui Eliade, as vrea sa cunosc si eu candva India. Si nu doar din carti sau filme documentare, ci real, mergand intr-acolo.
Acum ar fi relativ simplu sa imi fac un plan de calatorie si de cunoastere a "supercontinentului India". Cu siguranta ca un partener de nadejde intr-ale turismului cum ar fi CND Vacante Speciale primul pas din plan ar fi deja posibil de realizat. Cu siguranta ca as putea accesa una din numeroasele destinatii speciale pentru vacante speciale sau una dintre numeroasele destinatii exotice pentru vacante speciale... Si una sau mai multe dintre aceste destinatii m-ar putea conduce spre India.
Nu cred ca m-as duce in India fara sa ma informez dinainte despre obiectivele turistice pe care le-as putea vizita, despre cultura, oamenii si peisajele de acolo. Ar fi absurd sa ma duc "in orb" spre o destinatie care mi-ar fi, din start, necunoscuta. Deja cred ca stiu cate ceva despre India si cu siguranta as gasi multiple surse de documentare prealabila. Dar cred ca as imbina studiul despre India cu o frumoasa poveste de dragoste pentru acest tinut indepartat si exotic, asa cum a facut-o si Eliade. Cu siguranta as descoperi oarecum altceva decat India pe care o cunosc deja, desi infinit prea putin, dar acesta este si scopul: sa cunosc aceeasi Indie si totusi alta decat ceea ce se poate sti de aici, de departe.
Poate ca as descoperi o tara a contrastelor. O tara in care saracia si stralucirea aproape opulenta se imbina in mod paradoxal. O tara in care traditia se imbina cu modernismul. O tara in care accesul la o viata mai buna si mai decenta este inca limitat pentru unele comunitati, in timp ce de aici, din India, se ridica si se afirma multe minti si talente parca facute din briliante dure si pline de stralucire. O tara care a dat prin Bollywood o sursa aproape inepuizabila de povesti pline de lumina si stralucire, dar care totusi in realitate este destul de ... altfel, mult diferit.
As vrea sa cunosc cat de mult posibil despre tara in sine, despre oamenii sai si despre natura si cultura acesteia. As vrea sa relationez cu oamenii si sa le cunosc traditiile si modul de gandire. As vrea sa cunosc atat istoria si cultura traditionala cat si dorinta de dezvoltare si de autodepasire, atat pe plan individual, personal, cat si ca societate in sine.Si ma voi stradui sa reusesc sa imi indeplinesc cat de mult dorintele.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

***

 Bărbatul - Adrian Păunescu Am dat un telefon la mine acasă, Am spus "Alo!" și-apoi am așteptat Și mi-a răspuns o voce-aproape gro...