&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1594: În această zi, a murit Petru Șchiopul, domn al Moldovei. strănepotul domnitorului Vlad Tepeş. Petru Şchiopul a fost domnitor al Moldovei de trei ori: iunie 1574 - 23 noiembrie 1577, 1 ianuarie 1578 - 21 noiembrie 1579, şi 17 octombrie 1583 - 29 august 1591. S-a născut la 1537 şi este fiul lui Mircea şi nepot al lui Mihnea cel Rău al Munteniei.

A fost primul Basarab din familia Basarabilor domnitoare în Muntenia, care a urcat pe tronul moldovenesc al Muşatinilor. Domnia lui a fost tulburată de o mulţime de pretendenţi: Ioan Potcoavă, apoi de fraţii acestuia, Alexandru Sarpega, Petru şi Constantin.Ioan şi Alexandru, fraţi după mamă cu Ioan Vodă cel Viteaz, i-au întrerupt chiar domnia. Petru reuşeşte să-i alunge pe toţi mai ales cu ajutorul turcilor. Însuşi polonezul Laski se gândea la tronul Moldovei în acea perioadă.Totuşi, Petru nu pierde domnia până când Iancu Sasul nu a oferit daruri mai mari decât el, turcilor.Atunci a fost exilat la Alep, în 1579. 

După uciderea lui Iancu Sasul, la Liov, câștigă din nou domnia şi ajunge să aibă mare influenţă asupra lui, un aventurier albanez, Bartolomeo Brutti, care născocea tot felul de planuri. Acţiona pentru convertirea Moldovei la catolicism, ţinea corespondenţa cu Papa şi câştigase pentru cauza sa o parte dintre boieri.Şi iezuiţii au trimis o misiune cu scopul nemărturisit de a converti poporul. Şi ei au mizat pe influenţa lui Brutti, dar după ani de prospectare, în 1588, raportul primei misiuni iezuite în Moldova era însa dezamăgitor pentru mai marii ordinului: „Şi totuşi nu pătrunzi în sufletul poporului, mai mult şiret decât simplu". 

Tot Brutti se pare că i-a dat ideea lui Petru de a se gândi la tronul Poloniei şi tot la îndemnul lui a cerut în 1589 domnia pentru fiul lui minor Ştefan. Fiind bolnav şi expus mazilirii, a părăsit tronul, a plecat în Polonia de unde a trecut în Austria şi se stabileste la Tirol, unde şi moare în vara lui 1594. Este înmormântat în oraşul Bolzano (Bozen) din Tirol, lângă biserica franciscanilor. În exilul său autoimpus, alături de portretul său şi al fiului său, a luat şi portretul strămoşului său Vlad Ţepeş (tabloul a ajuns ulterior la muzeul castelului Ambras din Tirol). La porunca şi îndemnul său, călugărul Azarie a continuat opera lui Macarie, de redactare a cronicii ţării, (în slavonă). Dar Petru a fost şi un promotor al limbii române, el fiind primul domnitor de la care ne-au rămas documente în limba româna. Mănăstirea Galata din Iaşi este ctitoria lui (1583).

Petru a luat măsuri de stimulare a agriculturii şi comerţului, prin atragerea în ţară a cât mai multor negustori străini. Din păcate, în 1585, ţara a trebuit să suporte şi o secetă cumplită. La 27 august 1588, le este acordat negustorilor englezi, un privilegiu comercial prin care aceştia plăteau 3%, faţă de 12% cât plăteau ceilalţi negustori. Înţelegerea a fost semnată cu William Harborne, fostul ambasador englez la Constantinopol. Pentru a stăvili într-un fel haosul financiar, Petru a dispus întocmirea unui catastif privind categoriile de contribuabili. Terminat la 20 februarie 1591, acest catastif este cel mai vechi izvor statistic, demografic şi fiscal cunoscut până azi despre Moldova.

Prin nunta de la Tecuci, 10 iunie 1587, dintre nepotul său Vlad cu Velica, nepoata lui Mircea Ciobanul al Munteniei, la care a participat şi nepotul său Mihnea al II-lea Turcitul care era atunci pe tronul Munteniei, Petru a reuşit să facă pace între „Mihneştii" şi „Mirceştii" din dinastia Basarabilor a Munteniei. Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Şchiopul: „Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească ... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri. Îi plăcea mult de cântăreţi şi avea un preot cu meşteşug, îndemânatec (adică bun muzician)"..Domnitorul Petru Şchiopul (Pietro lo Zoppo) este singurul Domnitor român îngropat în Italia (în Capela Franciscanilor din Bolzano).

Surse:

Gheorghe David, Petru Șchiopul: (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591), Editura Militară, 1984

Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/816-petru-schiopul

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/319628/Petru_Schiopul

https://ziarullumina.ro/documentar/credinta-i-intarit-pe-domnitori-pribegii

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c8/Nicolae_Iorga_-_Ştiri_nouă_privitoare_la_familia_lui_Petru_Şchiopul_-_Şedinta_dela_12_Februarie_1932.pdf

https://www.puterea.ro/special/mari-romani-din-diaspora-singurul-voievod-al-moldovei-demisionar-petru-schiopu l-105350.html

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1866, 1/13: La această dată, a fost promulgată prima Constituţie a României (în vigoare - cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 - până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari), redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan European. Constituţia din 1866 reprezintă unul din actele fundamentale de edificare a României moderne. Noua lege fundamentală a României (în Constituţie ţara era numită pentru prima dată astfel în mod oficial), prefigura prin prevederile sale independenţa absolută a statului. Constituţia proclama o serie de principii esenţiale: principiul suveranităţii naţionale, principiul separării puterilor în stat, principiul responsabilităţii ministeriale, libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului, guvernare reprezentativă.

Primul act fundamental al ţării noastre intrat în vigoare, care însă nu a purtat numele de Constituţie, a fost Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, cunoscut în istorie drept „Statutul lui Cuza”, act cu caracter constituțional adoptat în anul 1864 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.Unii specialişti în drept constituţional se raportează la această reglementare ca fiind prima Constituţie a României. Aprobarea acestui act s-a realizat pintr-un plebiscit organizat între 10/22 și 14/26 mai 1864, în cadrul căruia 682.621 de persoane au fost de acord, 1.307 împotrivă, iar 70.220 s-au abținut.

La 1 iulie 1866 a fost promulgată, de către Carol I, prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul actului fundamental al Belgiei din anul 1831, aceasta fiind cea mai longevivă Constituție din istoria ţării noastre – fiind în vigoare timp de 67 de ani. Printre cele mai importante prevederi ale acestui act, putem menţiona:

– este un act normativ de factură liberală care proclama suveranitatea națională

– se menţiona pentru prima dată principiul separării puterilor în stat, guvernarea fiind reprezentativă și responsabilă iar forma de guvernământ era monarhia, titlu care se transmite ereditar, pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți în religia ortodoxă. De asemenea, puterea executivă era împărţită între Guvern – condus de un prim-ministru – şi monarh

– introducea un nou sistem electoral, precum şi votul cenzitar

– Parlamentul reprezenta puterea legislativă, fiind format din Senat și Camera (Adunarea) Deputaților structura ce fusese introdusă pentru prima oară în „Statutul lui Cuza”

Constituţia de la 1866 a fost amendată de trei ori. În anul 1879 s-a modificat art.7 ce condiționa acordarea cetățeniei române de apartenența la rituri creștine, în 1884 s-a extins dreptul de vot prin reducerea numărului colegiilor electorale, de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaţilor şi de la 3 la 2 pentru Senat, iar în anul 1917, actul a fost modificat în sensul abrogării articolului ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, s-au modificat prevederile art 57 și 67, care au permis realizarea reformei electorale din 1918 și a celei agrare din perioada 1918-1921 Pe 29 martie 1923 apărea în Monitorul Oficial nr.282 textul unei noi Constituţii a României. Printre principalele prevederi: ţara noastră era monarhie constituțională, România era stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția consfințește realizarea României Mari și are la bază în linii mari prevederile Constituției din anul 1866, 78 din cele 138 de articole ale noii Constituţii fiind neschimbate.

Alte prevederi arată că regele Ferdinand I (1914-1927) exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful armatei, avea drept de veto, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate, sub rezerva aprobării de către Parlament. Parlamentul îşi păstra structura bicamerală având rolul de a vota legile, de a le abroga precum şi drept de control asupra activității guvernului.

Textul unei noi Constituții a fost promulgat la 27 februarie 1938, acesta fiind actul fundamental al ţării pe perioada dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Textul fusese aprobat, în prealabil, de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938, apoi a urmat supunerea actului aprobării printr-un plebiscit, organizat la 24 februarie, în cadrul căruia, din cele 4.303.064 de persoane prezente la vot, 4.297.221 au fost de acord iar 5.843 – împotrivă. Constituţia anului 1938 a eliminat regimul democratic liberal instaurat prin actele fundamentale precedente, fiind instituit un regim al autoritarismului instituţionalizat prin  puterile absolute acordate şefului statului.

Actul fundamental a transformat principiul separării puterilor în stat în concentrarea puterilor, conferind regelui dreptul de a deţine atât puterea executivă, cât şi pe cea legislativă, iar miniştrii aveau răspundere doar în faţa monarhului.Alte prevederi introduse de Constituţia anului 1938 erau instaurarea stării de asediu, suspendarea partidelor politice, prin care pluripartidismul şi parlamentarismul au fost desfiinţate, cenzurarea presei, iar interzicerea dreptului de a manifesta şi a întrunirilor au fost încredinţate autorităţilor militare.În consecinţă, la 16 decembrie 1938, noul regim introduce partidul unic – Frontul Renaşterii Naţionale – şi proclamarea monarhului ca şef absolut al FRN, al administraţiei, guvernului şi parlamentului.

Constituţia din anul 1938 a fost înlocuită parţial, în perioada septembrie 1944 – 30 decembrie 1947 (la proclamarea republicii) de vechea Constituţie din anul 1923, principala modificare fiind introdusă prin Decretul regal nr. 2281 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative, publicat in Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1946.

Constituţia adoptată la 13 aprilie 1948, prima Constituţie a Republicii Populare Române, a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, Nr. 87 bis. Aceasta este prima constituţie a ţării care avea ca bază ideologia marxist – leninistă, fiind inspirată de modelul constituţiei sovietice din anul 1936 şi a fost instaurată în condiţiile încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii politice de către comunişti şi a înlăturării monarhiei. Astfel, Constituţia consacră pentru prima dată în istoria României forma de guvernământ republicană. O altă prevedere precizează că deşi se instituie şi se recunoaşte existenţa mai multor forme de proprietate se menţionează necesitatea etatizării principalelor mijloace de producţie aflate în proprietatea privată. Constituţia din anul 1948 menţionează patru mari categorii de atribuţii şi competenţe care revin efectiv unor autorităţi în stat constituite distinct: în domeniile executiv şi judecătoresc şi în domeniul „supravegherii respectării legilor penale” (parchetul), autorităţi organizate pe principiul marxist al centralismului democratic. De asemenea, se introduce exrecitarea puterii legislative de către Marea Adunare Naţională, în care cetăţenii puteau fi aleşi începând cu vârsta de 23 de ani.Constituţia din 1948 a permis, la 11 iunie 1948, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie aflate până atunci în proprietate privată, colectivizarea locală, alterarea structurilor puterii judecătoreşti, reorganizarea parţială pe stil sovietic a unităţilor administrativ – teritoriale, pe raioane şi regiuni. 

Constituţia adoptată la data de 24 septembrie 1952, de către Marea Adunare Naţională, a fost denumită de unii istorici ca fiind „Constituţia construirii socialismului”. Aceasta reflecta rolul statului şi al partidului unic în viaţa politică şi socială a ţării. Constituţia începea cu un capitol introductiv în care s-a pus baza existenţei statului român, dependent de URSS, având în cuprins referiri la proprietatea socialistă care a constituit mijlocul economic de aservire a cetăţeanului şi rolul conducător al partidului. Principiul de bază al puterii de stat este dictatura proletariatului, regimul de stat al României este regimul democraţiei populare, care reprezintă interesele celor ce muncesc, iar statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului exercitată de Partidul Comunist.De asemenea, organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri, justiţia este realizată de către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională, aleasă pe o perioadă de 4 ani, iar M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.

Constituţia a suferit în 13 ani mai multe modificări. Constituţia adoptată de Marea Adunare Naţională la data de 21 august 1965, a fost ultima modificare esenţială a actului fundamental naţional în perioada comunistă, survenind imediat după moartea primului secretar al P.M.R., preşedinte al Consiliului de Stat al R.P.R., Gheorghe Gheorghiu – Dej (la 19 martie 1965) şi în condiţiile în care cooperativizarea forţată a agriculturii se încheiase în anul 1962 iar proprietatea privată fusese practic lichidată. Constituţia din anul 1965 a schimbat denumirea ţării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România, fiind astfel subînţeleasă finalizarea construcţiei fundamentului socialist în România.Actul fundamental punea un accent extrem de mare pe rolul partidului în cvasitotalitatea domeniilor de activitate, conferindu-i rolul de conducător. Astfel partidul imprima statului un caracter dinamic, partidul defineşte obiectivele în domeniile de interes pentru societate iar statul socialist –  reprezentantul PartiduluiComunist – legiferează. Atribuţiile şi rolul organelor judecătoreşti şi ale procuraturii nu se modifică substanţial în raport cu prevederile Constituţiei precedente.

Constituţia din 1965 a creat condiţiile pentru apariţia Legii nr. 2 din anul 1968 privind organizarea teritorial – administrativă, prin care se înfinţau comune, oraşe, municipii, municipii reşedinţă de judeţ şi judeţe, iar în anul 1974 a fost instituit un nou organ suprem al puterii de stat – preşedintele R.S.R., deţinătorul funcţiei supreme în partid fiind şi titularul celei mai înalte funcţii în stat, atribuţiile deţinute până atunci de Consiliul de Stat revenindu-i aceluiaşi „comandant suprem”, netezind astfel calea spre dictatură.

Imediat după decembrie 1989 a apărut necesitatea adoptării unei noi Constituţii, în concordanţă cu evenimentele care au tranformat radical evoluţia statală a ţării. În lipsa unui organ legislativ competent, vechea Constituţie nu a putut fi abrogată imediat, dar statul a funcţionat prin dispoziţii legislative tranzitorii cu caracter constituţional. Acestea asigurau transpunerea legislativă a instituirii unui sistem democratic pluralist de guvernământ, sistem electoral liber, alegerea de conducători politici pentru două mandate, restructurare şi descentralizare economică, libertatea cultelor, respectarea drepturilor cetăţeneşti etc. La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, comisie care număra 23 de parlamentari şi cinci experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată. Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.

Abia la 21 noiembrie 1991 a fost adoptată, de către Adunarea Constituantă, o nouă Constituţie, aprobată în 8 decembrie 1991 prin referendum naţional.Principalele prevederi sunt: România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, forma de guvernământ este republica semiprezidenţială, iar suveranitatea naţională aparţine poporului român. Constituţia menţionează separarea puterilor în stat, sistemului parlamentar bicameral şi drepturi şi libertăţi democratice. În privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Constituţia din 1991 prevedea libertatea individuală, de exprimare, dreptul la învăţătură, dreptul de vot care începe la împlinirea vârstei de 18 ani, dreptul de a fi ales, proprietatea este ocrotită, dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate, libertatea de asociere şi de întrunire şi, nu în ultimul rând, interzicerea pedepsei cu moartea. După patru ani de la adoptarea Constituţiei României din anul 1991, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea „Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie, iar plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea „Zilei Constituţiei României”, iniţiativa devenind Legea nr.120/8 decembrie 1995.

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 – prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea Constituției – şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului. Mai mult de jumătate din articole au suferit modificări, iar cele mai importante sunt:

– mandatul președintelui este de 5 ani

– învățământul de stat nu mai este garantat necondiționat, ci conform unor condiţii legale

–  proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege.

– imunitatea parlamentară este limitată

– cetăţenii aparţinând minorităților naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție

– aderarea la NATO şi Uniunea Europeană nu va fi votată prin referendum, ci de către Parlament

Despre iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei, se menţionează la articolul 150:

„(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.

(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste județe sau în municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.”

La articolul 151 sunt menţionate condiţiile revizuirii Constituţiei:

„(1) Propunerea sau proiectul de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaților și Senatul, în sedință comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.”

Actul fundamental al României precizează, la articolul 152, limitele revizuirii Constituţiei:

„(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea nicio revizuire nu poate fi facută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora

(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență și nici în timp de război”

De asemenea, Titlul V al Constituţiei conţine referiri la Curtea Constituţională – garantul supremaţiei Constituţiei, care are ca principale atribuţii pronunţarea asupra constitutionalităţii legilor, tratatelor sau altor acorduri şi regulamente, naţionale şi internaţionale – cu aplicabilitate în ţara noastră, ridică excepţii de neconstituţionalitate, soluţionează conflictele juridice de natură constituţională între autorităţile publice.

Surse:

http://stiri.tvr.ro/prima-constitutie-a-romaniei-adoptata-la-13-iulie-1866_18895.html#view

https://radioromaniacultural.ro/documentar-constitutia-romaniei-actul-fundamental-al-natiunii-noastre/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/constitutia-din-1866-adoptata-sub-suzeranitate-otomana

https://24pharte.ro/29-iunie-1866-parlamentul-romaniei-adopta-prima-constitutie-a-tarii-a-fost-prima-constitutie-din-sud-estul-europei-si-una-dintre-cele-mai-avansate-a-acelor-timpuri/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/07/01/documentar-150-de-ani-de-la-promulgarea-constitutiei-de-la-1866-pri ma-constitutie-interna-romaneasca-07-47-27

&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1920: La această dată, se înființa, la Sibiu, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie (cea de-a doua școală de ofițeri de infanterie a armatei române, inaugurată efectiv la 19 decembrie), în prezent Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Aceasta venea să dubleze efortul educațional al Școlii de Ofițeri de Infanterie de la București,  care purta tradițiile primei instituții de învățământ militar din Țările Române, înființate la 13 iunie 1847.

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu este succesoarea şi continuatoarea tradiţiilor primei şcoli militare de ofiţeri, al cărei act de naştere îl constituie Porunca Domnească nr. 36 din 13 iunie 1847 a domnitorului Gheorghe Bibescu. Înfiinţată la Bucureşti, aceasta avea menirea de a „pregăti ofiţeri care să posede pregătirea militară impusă de cerinţele vremii şi să fie capabili să instruiască subunităţile după criteriile adoptate şi în alte armate din Europa“. Rând pe rând, generaţiile de ofiţeri pregătite de prima şcoală militară românească s-au dovedit capabile să susţină şi să motiveze imboldul dat de ctitorul acestui aşezământ naţional de învăţământ militar. 

Desigur, de la înfiinţare şi până în 1991, şcoala de ofiţeri a trecut prin diferite forme de organizare şi transformări, cele mai semnificative fiind: crearea după Unire, prin contopire, la Bucureşti a Şcolii Militare de Ofiţeri – iulie 1861; înfiinţarea la Sibiu, a Şcolii Militare de Infanterie nr.2, la 1 iulie 1920 (din 1932 a rămas singura instituţie de învăţământ de infanterie); primirea numelui patronimic „Nicolae Bălcescu“ – 13 decembrie 1952; trecerea la învăţământul superior de patru ani între 1962-1968; reducerea duratei de şcolarizare la trei ani şi primirea denumirii de Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“ – în 1968; pregătirea ofiţerilor-femei în armele infanterie, transmisiuni, chimie, intendenţă şi finanţe – între1983-1990.

În 22 martie 1991, prin Hotărârea de Guvern nr.190/1991 s-a decis transformarea sa în institut militar de învăţământ superior şi atribuirea denumirii de Institutul Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie „Nicolae Bălcescu“, ceea ce a reprezentat o etapă nouă, dar tranzitorie, în organizarea, planificarea, conducerea şi desfăşurarea procesului instructive-educativ.Acestea au fost coordonatele care au generat ideea posibilităţii trecerii la învăţământul universitar, moment determinant pentru conferirea unui nou statut socio-profesional ofiţerului de comandă din armata română.Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr. 616/1995, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.42 din 13 iunie  1995 privind „Concepţia reformei învăţământului militar“ şi în baza O.G. nr. 26 din 4 iulie 1995 al ministrului apărării naţionale, începând cu data de 15 iulie 1995 se constituie Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu“, cu sediul la Sibiu. În cadrul academiei se regrupează efectivele de studenţi de la cele șapte institute militare de învăţământ existente până atunci: Institutul Militar de Infanterie şi Chimie „Nicolae Bălcescu“, Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie „Ioan Vodă“, Institutul Militar de Transmisiuni „Decebal“, Institutul Militar de Intendenţă şi Finanţe „Gheorghe Lazăr“, Institutul Militar de Tancuri „Mihai Viteazul“, Institutul Militar Auto „Basarab I“ şi Institutul Militar de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Alexandru Donici“. Prin noua denumire a categoriilor de forţe (Forţe Terestre în loc de Trupe de Uscat) dată de Statul Major General prin Ordinul nr. G-2/008 din 01.08.2000, instituţia începe să funcţioneze, cu această dată, sub denumirea de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“.

Înfiinţarea la Sibiu a acestei noi instituţii de învăţământ superior s-a înscris pe linia reformei învăţământului militar, reformă absolut necesară în etapa pe care o traversa societatea românească. Instituţia, integrate în sistemul naţional de învăţământ de nivel universitar de lungă durată, avea menirea de a asigura pregătirea ştiinţifică fundamentală de bază a viitorilor ofiţeri, în vederea continuării studiilor în şcolile de aplicaţie şi formarea lor pentru prima funcţie în una din armele forţelor terestre. Noua instituţie creată a avut misiunea de a forma ofiţeri licenţiaţi în domeniul ştiinţei militare, specializarea managementul organizaţiei, capabili să exercite actul de comandă în condiţii performante, în baza unui sistem de competenţe şi capacităţi riguros fundamentate şi explicit centrate pe componenta managerială. Ca etapă fundamentală în ansamblul devenirii în cariera militară, procesul de formare a ofiţerilor se finalizează cu acordarea gradului de sublocotenent.

Prin Hotărârea nr. 294 din 16 aprilie 1997, s-a acordat academiei autorizaţia de funcţionare în profilul „Ştiinţă Militară“, specializarea „Managementul organizaţiei“. În noiembrie 2000 s-au început procedurile de acreditare, academia îndeplinind toate condiţiile, conform aprecierilor comisiei de evaluare şi acreditare care a efectuat vizita de evaluare, în aprilie 2001. Anul 2002, mai exact ziua de 25 aprilie a marcat recunoaşterea rezultatelor obţinute, Hotărârea nr. 410 a Guvernului României aprobând acreditarea pentru specializarea „Managementul organizaţiei“. Proiectul pedagogic al Academiei Forţelor Terestre, elaborat pe baza unui set de scopuri interdisciplinare în care se reflectă necesităţile armatei, exigenţele Ministerului Educaţiei şi consonanţa cu realizări de acelaşi gen în învăţământul din armatele statelor membre NATO, în special din SUA (West Point) configurează o arhitectură a formării iniţiale ai cărei piloni de susţinere sunt: educaţia universitară, pregătirea militară şi pregătirea fizică şi sportivă.Ele reprezintă cele trei dimensiuni majore ale procesului de formare, fiind complementare, indisolubile şi în permanente raporturi de conexiune.Cheia de boltă a acestui edificiu o reprezintă dezvoltarea caracterială, întemeiată pe etică profesională, forţă spirituală şi capacitate de integrare social. Întregul program academic asigură o educaţie universitară de calitate, orientată şi centrată pe specificul profesiunii armelor.

Specializările universitare le permit studenţilor o înţelegere mai profundă a mediului social aflat în continuă schimbare şi, în mod deosebit, a problemelor pe care le presupune conducerea organizaţiilor, cu particularizare pe cele din sistemul militar, funcţionarea instituţiei militare ca serviciu de administraţie publică într-o societate democratică şi gestionarea eficace a problemelor de natură economico-financiară ale unui serviciu public în contextul economiei de piaţă.

În anul 2010 s-a incheiat procesul de acreditare instituţională a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. In urma acestei evaluări, instituţia a primit din partea A.R.A.C.I.S., la 10 iunie 2010, calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT. La 11 august 2010, academia a primit acreditarea programelor de masterat „Leadership organizaţional”, „Managementul capabilităţilor organizaţionale” şi „Management şi tehnologie”. Ca urmare a evaluării la care a fost supusă instituţia, la 5 septembrie 2011, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a fost încadrată în categoria Universitate de Educaţie şi Cercetare de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.De asemenea, in perioada 21-23 noiembrie 2012, respectiv 18-20 februarie 2013, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” a fost supusă evaluării de catre European University Association. 

Ca urmare a rezultatelor academice remarcabile obţinute, instituţia a primit, la 17 decembrie 2013, titlul de BEST REGIONAL UNIVERSITY, iar rectorul titlul de BEST MANAGER OF THE YEAR din partea celor de la Europe Business Assembly (EBA).La 26 februarie 2015 programul de studii universitare „Management economico-financiar” a fost reacreditat, iar programul de studii „Managementul comunicaţiilor militare” a fost autorizat să funcţioneze.In perioada 9-14 iunie 2015 în instituţie s-au desfăşurat lucrarile International Military Academic Forum. In anul 2016 s-a încheiat procesul de reacreditare instituţională a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. În urma acestei evaluări, instituţia a primit din partea A.R.A.C.I.S., la 31 martie 2016, calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT, pentru perioada 2016-2021. Și putem continua cu aceste menționări pentru că această școală își merită aprecierile! Mă bucur că îl cunosc personal demult pe actualul comandant (rector) al Academiei Forțelor Terestre, om crescut la debutul carierei sale de ofițer în Brigada 2 Vânători de Munte! Existența şcolii militare, azi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, se împleteşte cu istoria constituirii şi creşterii României moderne.

Surse:

https://www.armyacademy.ro/istoric.php

http://www.armyacademy.ro/reviste/3_2005/a18.pdf

http://www.sibiunews.net/articole/21-special/8287-istorii-care-intrec-timpul-academia-fortelor-terestre-moment-aniversar.html

http://www.bibnat.ro/biblioteci.php?id=3676

https://www.facebook.com/isldvaleria.balescu/media_set?set=a.10213408671874579.1073741865.1333095001&type=3

https://www.ghidul.ro/academia-fortelor-terestre/

http://www.revista.forter.ro/_wsn/01_biblioteca/pdf/c-006-infanteria-roman a-180-de-ani.pdf

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie1923: La această dată, a fost înfiinţată Divizia 2 Munte, ale cărei tradiţii sunt continuate azi de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov. 

Anul 1923 a constituit un moment crucial şi de cotitură în istoria vânătorilor de munte din România. Potrivit Înaltului Decret nr. 1674, din 1 iulie 1923, Comandamentul Trupelor de Munte a primit denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte, la a cărui comandă onorifică a fost numit prinţul moştenitor Carol. Tot pe baza aceluiaşi decret, Divizia 2 Vânători din Oradea a primit denumirea de Divizia 2 Munte, iar comandamentul acesteia a fost redislocat în oraşul Bistriţa. Cu acest prilej s-au constituit două comandamente de brigadă, ambele dislocate tot în oraşul Bistriţa (Brigada 2 Vânători de Munte şi Brigada 2 Artilerie Munte). 

Anterior, în timpul preimei conflagrații mondiale, potrivit Ordinului nr.294 din 3 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General, Şcoala de Schiori din Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, sub comanda căpitanului Virgil Bădulescu. Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul de V. M. (27 dec. 1916), batalion care a participat la bătălia de la Oituz şi la luptele de la Coşna şi Cireşoaia. Pentru refacere şi completare, în 1917, B V.M. a fost dislocat în Târgu Neamţ şi a fost transformat în regiment cu numele „Principele Carol”. În iulie 1917 intra în lupta pentru făurirea şi apărarea statului naţional unitar, săvârşind sub deviza „Pe aici nu se trece” măreţe fapte de arme la Coşna şi Cireşoaia şi în campaniile anilor 1918-1919.

Cum ziceam, în anul 1923, la 1 iulie, au fost înfiinţate Divizia 1 Munte la Braşov şi Divizia 2 Munte la Bistriţa. Paradoxul istoriei face ca D 2 M. să își mute sediul la Brașov, după mai mulți ani. Noua organizare a vânătorilor de munte s-a dovedit mai completă şi mai viabilă, acoperindu-se cu aceste trupe aproape întregul arc al Carpaţilor, realizându-se „ centrul orografic al apărării naţionale” – spaţiul intracarpatic. Între anii 1924 – 1937, D. 2 M. a executat pregătirea de luptă potrivit directivelor M.St.Mj. şi ordinelor de instrucţie primite de la C.V.M. În anul 1928, B. 9 V.M. a fost redislocat din garnizoana Satu Mare în garnizoana Sighet. 

Potrivit unui ordin al M.St.Mj. şi al C.V.M. la 20.10.1928  Gp. 3 V.M. cu B. 5 şi 6 V.M., precum  şi Dn. 1 T.M. au trecut în subordinea D. 1 M.; cu aceeaşi dată D. 2 M. a primit în organică Gp. 1 V.M. cu B. 2 – 3 V.M. din Braşov şi Caransebeş şi Dn. 3 T.M. din  Râşnov. D. 2 M. a executat instruirea efectivelor în raionul de concentrare de la Crasna, Pecej, Csizer, Crasna – Horvat, din nord – vestul României. În ziua de 10.05.1929, B. 2, 3, 7, 8, 9, 10 V.M., Dn. 3 – 4 T.M., R.2 Ob.M. şi B.1 Pi.M. au primit drapelele de luptă în garnizoanele de reşedinţă de la reprezentanţii Marelui Stat Major şi ai Ministerului de Război.

Începând cu anul 1931, în cadrul D. 2 M., accentul s-a pus mai mult pe instrucţia specifică de iarnă a vânătorilor de munte, în care scop s-a organizat un  centru de schi la Dorna Candrenilor, pe muntele Ouşorul, la altitudinea de 1.639,0 m., care a funcţionat în perioada 10.01. – 18.02.1931 şi la care au participat militari din Gp.3, 4 şi 5 V.M., precum şi din unităţile C. 6 şi 7 A. Comandant al centrului de schi a fost numit maiorul Leonard Mociulschi din B. 8 V.M., ajutat de trei căpitani şi trei ofiţeri subalterni din Gp.3, 4 şi 5 V.M. La pregătire au participat 188 cursanţi din toate grupurile D. 2 M. şi C. 6 şi 7 A.

În şirul de măsuri luate pentru reorganizarea armatei s-au înscris şi prevederile Înaltului Decret nr.1688 din 1 aprilie 1937, prin care Corpul Vânătorilor de Munte s-a transformat în Comandamentul Trupelor de Munte iar Diviziile 1 – 2 Munte s-au transformat în Brigăzile 1, 2 şi 3 Mixte Munte. Cu acest prilej a fost eliminat elementul intermediar (divizia), dar această cosmetizare nu a lămurit suficient organizarea cea mai corespunzătoare a unităţilor şi marilor unităţi de munte. Abia în anul 1942 s-a remediat situaţia, prin schimbarea, din nou, a denumirii acestor mari unităţi în divizii. Atunci, în 1937, trebuia să dispară eşalonul brigadă, care era echivalentul regimentului (grupului de vânători de munte) şi să rămână divizia. Celor trei mari unităţi de munte li s-a mai adăugat şi noţiunea de „mixtă” datorită faptului că în compunerea acestora intrau atât grupuri de vânători de munte cât şi un grup de artilerie de munte.

În 1939, vânătorii de munte dispuneau de patru brigăzi mixte munte care totalizau 16 B.V.M., trei Dn. obuziere de munte şi șase Dn. tunuri de munte. Începând cu 3 iulie1941, Corpul de Munte a participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând, priin lupte, până în munţii Caucaz şi cei ai Crimeii. În campania din Vest, Vânătorii de Munte au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria în munţii Bukk şi în Slovacia în Munţii Metaliferi, Munţii Tatra, Carpaţii Albi şi în final, în podişul Boemiei. În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, Vânătorii de Munte au acţionat într-un spaţiu geografic care de la Nalcik (Caucaz), la Jihlava (Cehia) însumează 2160 km. De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile V.M. s-au ridicat la 2378 ofiţeri, 1830 subofiţeri 70 000 gradaţi şi soldaţi, un total de 74 208 militari.

După încheierea războiului, trupele de V.M. au trecut prin reorganizări, redislocări şi s-a ajuns la desfiinţarea Vânătorilor de Munte în 1961 şi reînfiinţarea lor în 1964 prin Bg.2 VM. Ulterior s-au înfiinţat Bg 4 V.M. în 1969 la Curtea de Argeş, Bg 1 V.M la Bistriţa, Bg 5 V.M în 1983 la Alba-Iulia Bg 7 V.M în 1990 la Petroşani şi Bg  61 V.M în 1991  la Miercurea-Ciuc. În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Bg 2 V.M „Sarmizegetusa”, cu comandamentul la Braşov, în subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi şi Bg  61 V.M „General Virgil Bădulescu”, cu comandamentul la Miercurea Ciuc, în subordinea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” este o mare unitate tactică specializată în lupta în teren muntos – împădurit, având în structură unităţi şi subunităţi luptătoare, de sprijin (de luptă şi logistic), operaţionalizate, cu grad ridicat de mobilitate, destinată să execute acţiuni militare şi non-militare, cu toate forţele sau cu parte din forţe, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, în cadrul unor structuri operaţionale NATO, UE sau iniţiativelor regionale.

În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii ani, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia şi multe alte ţări precum şi la numeroase exerciţii multinaţionale. De asemenea, a primit numeroase vizite din partea unor delegaţii oficiale străine, militare şi civile, care au apreciat profesionalismul şi dăruirea militarilor brigăzii. Între anii 2005 - 2007, unităţile brigăzii au trecut prin procesul de certificare naţională şi afirmare NATO, brigada fiind nominalizată a fi dislocată într-un teatru de operaţii în afara teritoriului statului român în cadrul forţelor dislocabile cu nivel scăzut de operativitate. Ulterior, aceste unităţi au avut ca misiune principală menţinereaşi îmbunătăţirea nivelului de operaţionalizare atins şi au fost evaluate operaţional, din trei în trei ani, conform prevederilor NATO privind evaluarea forţelor

Astăzi, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” are în compunere Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, Batalionul 206 Artilerie „General Mihail Lăcătușu”, Batalionul 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”, Batalionul 229 Sprijin Logistic „Cumidava” și subunitățile de brigadă. 

Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a fost prima mare unitate care și-a rotit toate batalioanele de manevră în teatrul de operații din Afganistan, și a participat la misiuni internaționale în Kosovo, Irak, Afganistan și Polonia. Începând cu anul 2015 Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a fost afiliată la Comandamentul Corpului NATO din Grecia (NRDC-GR), participând frecvent la exercițiile multinaționale „Gordian Knot”.

Surse:

Informaţii din Registrul istoric al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Arhivele M.Ap.N şi S.M.G., Fondurile Marelui Cartier General şi ale Armatei a 2-a

Epopeea Vânătorilor de Munte, Colonel V.Procob, Gh. Suman şi M. Zaharia, Editura Militară, 1992

Istoria Vânătorilor de Munte din Armata României, Gh. Suman şi V. Pricob, Editura Militară 1998;

Istoria Războiului Pentru Întregirea Neamului, Constantin Kiriţescu, Editura Ştiinţifică şi E nciclopedică, 1989

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie 2004: Sonda spaţială Cassini-Huygens a intrat pe orbita saturniană. Cassini-Huygens este o navă spaţială/sondă spaţială robotizată lansată împreună de NASA si ESA care studiază în prezent planeta Saturn şi sateliţii săi naturali. Nava spaţială Cassini este proiectată de NASA şi a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a realizat sonda spaţială Huygens, numit după astronomul, matematicianul şi fizicianul olandez Christiaan Huygens. Misiunea Cassini–Huygens a fost lansată în data de 15 octombrie 1997, fiind compusă din sonda orbitală Cassini (NASA) și sonda de aterizare Huygens (ESA).Pentru manevre de asistență gravitațională, misiunea a trecut pe lângă Venus de două ori (26 aprilie 1998, 24 iunie 1999), Pământ (18 august 1999) și Jupiter (30 decembrie 2000). 

După aproape șapte ani de călătorie prin Sistemul Solar, sonda a intrat pe orbita planetei Saturn în data de 1 iulie 2004. Sonda Huygens a reușit să aterizeze cu bine pe suprafața satelitului Titan în data de 14 ianuarie 2005.La 1 iulie 2004 sonda Cassini-Huygens a efectuat manevra IOS (Inserţia Orbitală Saturniană) intrând astfel pe orbită în jurul planetei Saturn. În prealabil sonda a studiat în detaliu sistemul iar în iunie 2004 a realizat un zbor apropiat în jurul lunii Phoebe, trimiţând înapoi imagini de înaltă rezoluţie şi alte date. În urma zborului în jurul lui Titan (cea mai mare lună saturniană), sonda a capturat imagini radar înfăţişând lacuri mari, contururi de ţărmuri, insule şi munţi. 

Sonda a parcurs două zboruri complete în jurul lui Titan înainte de a se desprinde de sonda Huygens la 25 decembrie 2004. Huygens a coborât pe suprafaţa lunii pe 14 ianuarie 2005 trimiţând înapoi o mulţime de date colectate în timpul coborârii în atmosferă şi după aterizare. În 2006 NASA a anunţat că sonda Cassini a găsit dovezi care indică prezenţa unor rezervoare de apă lichidă care erup sub formă de gheizere pe luna Enceladus. Imaginile arată jeturi de particule de gheaţă emise din zona polară sudică a lui Enceladus fiind proiectate direct în orbită în jurul lui Saturn. Andrew Ingersoll de la Institutul Tehnologic din California susţine că  „mai există şi alte luni care prezintă oceane de apă lichidă acoperite de straturi de gheaţă cu grosimi de ordinul kilometrilor. Diferenţa în acest caz este că apa de pe Enceladus se află doar la câteva zeci de metri sub suprafaţă". 

În mai 2011, oamenii de ştiinţă de la NASA au susţinut în urma unei conferinţe despre satelitul Enceladus, că această lună pare a fi cel mai propice loc pentru viaţă aşa cum o ştim noi din sistemul solar.Fotografiile trimise de Cassini au condus la alte descoperiri semnificative şi anume existenţa unui inel planetar nou aflat la exterior de inele principale saturniene.Se crede că originea acestui inel se datorează unui impact dintre un meteorit şi două dintre lunile lui Saturn. În iulie 2006 Cassini a oferit dovezi care indică lacuri de hidrocarburi lângă polul nord al lunii Titan. 

În martie 2007, alte imagini au dezvăluit „mări" de hidrocarburi, cea mai mare dintre ele fiind de dimensiunea Mării Caspice.În octombrie 2006 sonda a detectat o furtună ciclonică cu un diametru de 8.000 de kilometri şi cu un ochi central vizibil, la polul nord pe Saturn. Din 2004 până în 2009, sonda a descoperit şi confirmat opt noi sateliţi naturali. Misiunea sa primară s-a încheiat în 2008 odată cu completarea a 74 de orbite în jurul lui Saturn. Misiunea a fost prelungită până în septembrie 2010 şi apoi până în 2017 pentru un studiu complet al anotimpurilor pe Saturn.

Sonda spațială Cassini s-a dezintegrat în atmosfera planetei Saturn în data de 15 septembrie 2017, la ora 11:55:46 UTC. După aproape 20 de ani petrecuți în spațiu, sonda a încheiat o misiune ce a transformat complet cunoștințele noastre despre sistemul saturnian și a deschis calea pentru viitorii cercetători robotici ai Sistemului Solar. Deși Cassini a dispărut în gigantul gazos, ultimele date transmise ar trebui să ofere noi detalii despre Saturn.

Surse:

https://www.natgeo.ro/articole/stiinta/astronomie/7456-drumul-lui-cassini-intre-pamant-si-saturn

https://scinews.ro/misiunea-cassini-huygens/

https://stiintasitehnica.com/glorioasa-misiune-cassini/

https://www.nasa.gov/mission_pages/cassini/main/index.html

https://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/04/26/sonda-spatiala-cassini-a-patruns-intre-planeta-saturn-si-inelele-sale-ultima-faza-a-misiunii-sa le-16-52-09

&&&

 1 iulie - Ziua muzicilor militare din România. Prima fanfară militară a fost înfiinţată la Iaşi, la 1 iulie 1831, în cadrul „Strajei Pamânteşti".În 1864, în cadrul administraţiei centrale a Ministerului de Război, a luat fiinţă o secţie specială ce avea în subordine toate fanfarele militare. Secţia a stat la baza constituirii ulterioare a Inspectoratului Muzicilor Militare. În 1867, în cadrul Ministerului de Război se instituie funcţia de „inspector general al muzicilor militare", funcţie în care este numit căpitanul Eduard Hübsch. În cei aproape 30 de ani cât Hübsch a fost inspector al muzicilor militare au fost elaborate regulamentele speciale destinate formaţiilor de fanfară şi s-a asigurat muzicilor militare un nou statut în cadrul oştirii.

În perioada de după războiul de independenţă s-a hotărât ca la fiecare regiment de dorobanţi să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de „fanfară". Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în funcţia de inspector, este numit Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals „Valurile Dunării". Ivanovici a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, a introdus un repertoriu valoros şi divers, sprijinind în acelaşi timp activitatea de pregătire a viitorilor instrumentişti militari. 

La 10 octombrie 1936, a fost înfiinţată „Şcoala elevilor muzicanţi militari", instituţie menită să asigure pregătirea şi formarea personalului muzicilor militare. La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcționând, în continuare, pe lângă Direcția Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secția Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior — Inspectoratul General al Muzicilor Militare (1 mart. 1990). La 15 octombrie 2001 a devenit Serviciul Muzicilor Militare.

În paralel cu perfecţionarea organizatorică şi în plan profesional a muzicilor militare, la 15 iunie 1954 a luat fiinţă Muzica Reprezentativă a Armatei, formaţie de referinţă în viaţa culturală a armatei şi a ţării. Condusă de doi ofiţeri-dirijori şi având în compunere 70 de subofiţeri-instrumentişti, formaţia poate interpreta creaţii ce acoperă genuri muzicale diverse, cum sunt: marşuri, suite, concerte, uverturi, simfonii, opere, jazz, muzică uşoară şi folclor muzical naţional.

La mulţi ani tuturor celor ce activează sau au activat în muzica militară românească!

Surse:

https://www.mapn.ro/cpresa/continuarearhiva.php?id=3067

http://www.ziare.com/stiri/mapn/fanfara-militara-implineste-181-de-ani-1176181

http://www.romania-actualitati.ro/muzica_militara_romaneasca_183_de_ani_de_la_aparitie-77409

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/ceremonie-dedicata-impliniri-a-185-de-ani-de-la-infiintarea-muzicii- militare/

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie…

- Ziua muzicilor militare în România; după aplicarea Regulamentului Organic din 1/13.VII.1831, în structura noilor batalioane de „miliţii" ale Armatei permanente au intrat, începând slujba sub drapel, şi „ostaşii muzicanţi" (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, dintr-un tambur, 24 de muzicanţi şi opt toboşari)

- 1594: A murit Petru Șchiopul, domn al Moldovei. Petru Şchiopul era strănepotul Domnitorului Vlad Tepeş şi a fost Domnitor al Moldovei de trei ori (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591).Domnia acestuia a fost marcată de perioade foarte tulburi care se datorau mai ales Imperiului Otoman, motiv pentru care, ultima perioadă a vieţii o trăieşte în exil şi trece la cele veşnice la 1 iulie 1594.

- 1646: S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, matematician şi filosof german. Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra), a fost un filosof şi matematician german, unul din cei mai importanţi filosofi de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcţie" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.

- 1751: A apărut primul volum din „Enciclopedia franceză", cu litera A, sub redacţia iluminiştilor Diderot şi D'Alambert

- 1770: Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unităţi astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei. 

- 1787: A murit compozitorul german Wilhelm Friedemann Bach, fiul compozitorului Johann Sebastian Bach (n. 1710) 

- 1788: S-a născut Jean-Victor Poncelet, matematician şi inginer francez; contribuţii în domeniul geometriei proiective şi în mecanica aplicată.Jean-Victor Poncelet (nd. 22 decembrie 1867) a fost un matematician, inginer francez şi director al celebrului institut de învăţământ superior, École Polytechnique. Prin contribuţiile sale, a revigorat domeniul geometriei proiective, al cărui pionier a fost Gérard Desargues. Printre contribuţiile sale notabile, putem menţiona: aplicaţiile în geometria proiectivă ale noţiunii de pol şi polară, ale relaţiei de conjugare armonică, studii asupra teoremei lui Feuerbach, asupra numerelor complexe sau despre principiul dualităţii în geometria proiectivă.

- 1804: S-a născut scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amandine-Aurore-Lucile Dupin). Amantine (sau „Amandine") Lucile Aurore Dupin, mai târziu Baroană (în franceză, baronne) Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand, a fost o scriitoare şi feministă franceză.

 -1822, 1/13: Restabilirea domniilor pământene prin numirea, de către Poarta Otomană, a lui Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828), şi a lui Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828) în Ţara Românească; se punea astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească

- 1863: Războiul civil american: Incepe batalia de la Gettysburg 

- 1866: A fost promulgată prima Constituţie a României (în vigoare - cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 - până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari), redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european 

- 1872: S-a născut Louis Blériot, aviator şi constructor francez de avioane; a realizat, în premieră, primul zbor între Europa continentală şi Marea Britanie (a traversat Canalul Mânecii cu avionul, la 25.VII.1909) (m. 1936) 

- 1875: S-a născut Mario Roques, lingvist şi filolog francez; printre preocupările sale s-a numărat şi studierea limbii şi literaturii române; a condus Institutul de Filologie Română din cadrul Facultăţii de Litere din Paris şi a fost mai mulţi ani director al revistei „România"; membru corespondent străin al Academiei Române (1914) (m. 1961) 

- 1877: A murit Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (n. 1802) 

- 1878, 1/13: S-a încheiat Congresul de la Berlin (început la 1/13.VI.1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San Stefano (semnat la 19.II/3.III.1878 şi care punea capăt războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878); au participat reprezentanţii celor şapte Mari Puteri, România nefiind admisă cu participare oficială; Congresul îi recunoştea, însă, independenţa şi drepturile asupra Dobrogei (a cărei frontieră sudică urma să fie trasată de o comisie internaţională), Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, cu condiţia acceptării de către România a încorporării sudului Basarabiei în Imperiul Ţarist

- 1/13 1878:  Este trimisă o Notă circulară a Ministerului Afacerilor Străine către agenţiile diplomatice ale României de la Paris, Roma, Viena, Berlin, Sankt-Petersburg şi Belgrad, prin care diplomaţii români erau chemaţi să ceară guvernelor respective transformarea agenţiilor diplomatice şi a consulatelor generale din Bucureşti în legaţii şi ridicarea la acelaşi grad a agenţiilor diplomatice româneşti din capitalele menţionate  

- 1879: S-a născut istoricul literar italian Ramiro Ortiz; din 1909 a fost profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi director al Institutului Cultural Italian din Bucureşti; a tradus în limba italiană din creaţia eminesciană; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1947). Ramiro Ortiz a fost profesor la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie, aici a întreprins studii de italienistică şi comparatistică. În 1934 este numit membru de onoare al Academiei Române. A fost unul dintre maeştrii lui George Călinescu, omul care a avut cea mai mare înrîurire asupra tânărului critic.

-1881, 1/13: A apărut (până în aprilie-mai 1891, cu întreruperi), la Iaşi, „Contemporanul", revistă politică, culturală, ştiinţifică şi literară (legată de ideologia socialistă din România), sub conducerea lui Ioan Nădejde (1881-1885) şi apoi a lui Vasile Gh. Morţun (1885-1891), avându-l ca mentor pe Constantin Dobrogeanu-Gherea

- 1882, 1/13: Statul român a răscumpărat calea ferată Cernavodă-Constanţa şi portul Constanţa de la o companie engleză căreia Turcia i le concesionase în 1857 (la 10.XII.1882 se va forma o Direcţie pentru exploatarea căii ferate, cu sediul la Constanţa) 

 - 1896: A murit scriitoarea americană Harriet Beecher Stowe. Harriet Beecher Stowe (14 iunie 1811 – 1 iulie 1896) a fost o aboliţionistă şi scriitoare americană. Romanul lui Stowe, Coliba unchiului Tom (1852) înfăţişează viaţa african-americanilor sub sclavie; romanul a fost foarte bine primit în SUA şi Anglia dar şi-a atras ura celor din sudul Statelor Unite care erau în favoarea sclaviei. 

- 1899: S-a născut Thomas A. Dorsey, compozitor şi pianist afro-american, considerat părintele muzicii gospel; a reprezentat, împreună cu Mahalia Jackson, epoca de aur a acestui gen muzical (m. 1993)

- 1899: S-a născut Charles Laughton, actor şi regizor american de film de origine britanică (m. 1962)

- 1899: S-a născut Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al R. Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române (1980) (m. 1987)

- 1902: S-a născut regizorul american de film William Wyler, clasic al cinematografului hollywoodian (m. 1981) 

- 1902: Apare, la Budapesta (1902-1906, bilunar), revista pentru cultură, literatură şi artă „Luceafărul", animată de tinerii universitari români din Budapesta: Al. Ciura, O. Goga şi O. C. Tăslăoanu; revista va apărea şi la Sibiu (1906-1914, bilunar; 1934-1939, lunar; serie nouă: 1941-1944) şi Bucureşti (1919-1920, lunar) 

- 1904: A murit George Frederic Watts, pictor si sculptor englez . George Frederic Watts (n.23 februarie 1817) a fost un popular pictor şi sculptor englez victorian, asociat mişcării simboliste. 

 - 1906: S-a născut Estée Lauder (numele adevărat - Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (m. 2004). 

- 1908: Nicolae Iorga înfiinţează Universitatea Populară de la Vălenii de Munte

- 1916: S-a născut Olivia de Havilland, actriţă americană. Olivia Mary de Havilland (n. 1916) este o mare actriţă de film, câştigătoare a premiului Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” în 1947 şi 1950. S-a născut în Japonia din părinţi britanici, iar din 1941 este cetăţeană a Statelor Unite ale Americii.

- 1920: Se înfiinţează, la Sibiu, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie (inaugurată la 19 decembrie), în prezent Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” 

- 1921: A fost înfiinţat Partidul Comunist Chinez

- 1923: A fost înfiinţată Divizia 2 Munte ale cărei tradiţii sunt continuate azi de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov

- 1925: S-a născut Ion Maxim, critic literar, poet şi prozator (m. 1960) 

- 1926: S-a născut François-Régie Bastide, scriitor şi diplomat francez (m. 1996)

- 1926: S-a născut economistul american Robert W. Fogel, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe 1993, împreună cu conaţionalul său Douglass C. North, pentru a fi reînnoit investigaţia istoriei economice prin aplicarea metodelor cantitative pentru explicarea schimbului economic şi instituţional

- 1926: S-a născut compozitorul german Hans Werner Henze

- 1929: S-a născut scriitorul Costache Olăreanu (m. 2000)

- 1931: S-a născut actriţa franceză de film Leslie Caron 

- 1933: S-a născut medicul neurochirurg Leon Dănăilă; este cel care a folosit primul în România, încă din 1961, microscopul operator, care a revoluţionat chirurgia vasculară; membru al Academiei Române

- 1934: S-a născut Sydney Pollack, regizor, actor şi producător american de film. Sydney Pollack (m. 26 mai 2008) a fost un regizor, producător şi actor american, câştigător al premiului Oscar. A regizat mai bine de 21 de filme, a jucat în peste 30 de filme şi a produs peste 44 de filme. A încetat din viaţă răpus de un cancer pe data de 26 mai 2008.

- 1934: S-a născut regizorul şi producătorul francez de film Claude Berri (numele real: Claude Langmann) (m. 2009)

- 1935: A fost înfiinţată Academia de Medicină din România, al cărei fondator a fost dr. Daniel Danielopolu 

- 1938: S-a născut medicul Nicolae Ghilezan; contribuţii în domeniul oncologiei clinice şi al tratamentului multidisciplinar al cancerului; membru corespondent al Academiei Române 

- 1941: S-a născut farmacologul american Alfred G. Gilman; a studiat moleculele descoperite de conaţionalul său Martin Rodbell, a identificat şi purificat (1985) proteinele G, determinând rolul lor în transmiterea semnalelor între celulele organismului uman; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1994, împreună cu Martin Rodbell

- 1946: S-a născut actriţa Aimée Iacobescu.

- 1947: S-a născut Dan Verona (numele la naştere: Neculai Creţu), poet, prozator şi traducător; realizator, din 1972, de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (cu o întrerupere în perioada 1988-1990)

- 1960: S-a născut bas-baritonul Sever Barnea 

- 1961: S-a născut lady Diana, prinţesă de Wales, fosta soţie a prinţului moştenitor Charles al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (m. 1997, într-un accident rutier la Paris)                                  

- 1961: S-a născut atletul american Carl Lewis, multiplu campion olimpic (10 medalii, dintre care 9 de aur, la Olimpiadele din 1984 şi 1996) şi mondial (8 medalii de aur şi una de bronz, între anii 1981 şi 1993) la săritura în lungime

- 1967: S-a născut Pamela Anderson, actriţă. 

- 1971: A murit William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel. Sir William Lawrence Bragg (n. 31 martie 1890) a fost un fizician australian care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu tatăl său Sir William Henry Bragg în 1915. Bragg este cel mai bine cunoscut pentru rezultatele sale în domeniul difracţiei razelor X pe cristale, în urma cercetărilor începute la Universitatea din Cambridge în 1912. Legea pe care a descoperit-o, şi care va purta numele său, a făcut posibil calculul poziţiei relative a atomilor în cadrul unui cristal prin analiza modului în care acesta difractă fasciculele de raze X (şi mai târziu fasciculele de neutroni sau electroni). În urma discuţiilor cu tatăl său, acesta a construit la Universitatea din Leeds (Anglia) primul spectrometru cu raze X.

- 1972: A murit, la Paris, Basil Munteanu, istoric literar şi comparatist; redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée"; a publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane" pentru străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (n. 1897).Basil (Vasile) Munteanu s-a născut la Brăila în 9 noiembrie 1897. Obţine bacalaureatul în 1916 şi un an mai târziu devine sublocotenent. Absolvă în cadrul Universităţii din Bucureşti filologia modernă (franceza) cu „magna cum laude” (1920). Este bibliotecar la Biblioteca Academiei şi apoi membru al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, condusă de Nicolae Iorga (1923-1925).Întors în ţară, (1939) îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Bucureşti, devine membru corespondent al Academiei Române şi titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Franceză (după moartea lui Charles Drouhet).Pleacă pentru totdeauna, la Paris (1946), împreună cu soţia Emanuela (Episcopescu). Ocupă funcţia de director adjunct al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, devenind şi membru al Centre National de la Recherche Scientifique. Din 1952 este secretar de redacţie al Revue de Littérature Comparée. Se stinge din viaţă la 1 iulie 1972, Paris. 

- 1979: Sony lansează primul walkman 

- 1990: A intrat în vigoare Tratatul de stat privind uniunea economică, monetară şi socială dintre RFG şi RDG (semnat la 18.V.1990, la Bonn). La 9.XI.1989 a căzut Zidul Berlinului şi au fost deschise frontierele intergermane, primul pas al reunificării celor două state, proces desăvârşit la 3.X.1990 (după al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată RFGermania - cu capitala la Bonn, în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R D Germană - cu capitala la Berlin, în zona de ocupaţie sovietică); Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului

- 1990: A murit economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Transilvaniei"; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (n. 1901) 

- 1991: A avut loc, la Praga, ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia (Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit astfel după locul unde a fost semnat); la Praga a fost adoptat comunicatul privind încetarea valabilităţii Tratatului semnat la 14.V.1955 şi a Protocolului cu privire la prelungirea duratei de valabilitate, semnat la 26.IV.1985, tot la Varşovia 

- 1996: A intrat în vigoare Legea care garantează dreptul la eutanasie în teritoriul de nord al Australiei, prima lege de acest fel din lume 

- 1996: S-a sinucis, cu o supradoză de medicamente, actriţa americană Margaux Hemingway, nepoata celebrului scriitor american Ernest Hemingway (n. 1954) 

- 1997: Colonia britanică Hong Kong a revenit oficial sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special, pe baza Declaraţiei chino-britanice semnate la 19.XII.1984 (Anglia a obţinut insula Hong Kong prin Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, încheiat la 29.VIII.1842) 

- 1997: A murit actorul american de film Robert Mitchum (n. 1917) 

-1998: A murit Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române (n.27.I.1907)  

- 1999: A murit Edward Dmytryk, regizor şi producător american de film (n. 1908)

- 1999: A murit Guy Mitchell (numele real: Al Cernick), cântăreţ pop şi actor american de origine croată (n. 1927)

 - 2000: România devine membru al Comisiei Europene pentru Turism, organizaţie ce are drept scop promovarea Europei ca destinaţie turistică pe pieţele de pe alte continente 

- 2000: A fost dat în folosinţă podul Øresund, care leagă Suedia de Danemarca; cu o lungime totală de peste 16 km, podul (inclusiv un tunel) reprezintă o dublă legătură (cale ferată şi autostradă) între cele două ţări

- 2000: A murit actorul de film american Walter Matthau (n. 1920)

- 2001: A murit pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (n. 1922)

- 2002: A murit medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofia medicinei şi de etică medicală; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1911)

- 2004: A murit Marlon Brando, actor şi regizor de film american (n. 1924) 

- 2004: De la această dată, programul 3 al Radiodifuziunii Române, cunoscut în prezent sub numele de Radio3net, emite doar pe Internet; programul 3 a fost înfiinţat în 1973; după reorganizarea Radiodifuziunii din 1990 s-a numit Radio România Tineret, iar din 2.XII.1996 a devenit canal de sine stătător 

- 2004: Sonda spaţială Cassini-Huygens a intrat pe orbita saturniană.

- 2005: A avut loc denominarea monedei naţionale; 10.000 lei vechi au devenit 1 leu nou

- 2009: A murit Karl Malden, actor american (n. 1912), premi at cu Oscar în 1951 pentru rolul lui Mitch din „Un tramvai numit dorinţă"