$$$

 Ce ține doi oameni, 74 de ani, împreună?

O alegere rostită o singură dată, dar păstrată o viață...

Nu mai stim ce înseamnă "pe viață"...dar există povești care vin să ne amintească:iubirea adevărată nu se termină. Se împlinește...

O femeie și un bărbat s-au întâlnit la 18 ani..Nu într-o aplicație. Ci în realitatea palpabilă a unor vremuri grele..S-au ținut de mână și nu și-au mai dat drumul..S-au căsătorit în 1951. Și-au spus un singur „Da” si l-au trăit timp de 74 de ani, în fiecare gest, în fiecare zi...Au fost camarazi, colegi, martori ai istoriei, dar mai presus de toate- martori ai propriei lor iubiri.Nu au avut copii. Dar au avut curajul de a se însoți o viață..1951-anul în care au devenit soț și soție..începutul unui drum de aproape 27.000 de zile împreună..

Au pornit cu puțin, dar au avut totul: unul pe celălalt.Nu știau ce le rezervă viața. Dar știau că nu vor merge singuri.Cine era ea?

Era femeia care nu s-a pus niciodată în față, dar a fost mereu lângă...cu spirit discret, loial, blând.

Trei sarcini pierdute, dar o viață întreagă dăruită unui singur om.

Nu a cerut. A oferit.

Nu s-a impus. A iubit.

Nu a pozat. A rămas...Și-au construit povestea, nu cu city break-uri și sesiuni de dezvoltare personală..Ci cu prietenie profundă, devotament și discreție..

Au știut că iubirea nu are nevoie de spectacol.

Dragostea nu țipă. Dragostea rămâne.

Mai e posibil așa ceva azi?

Da. Dar e rarisim. Pentru că azi iubirea e consum, nu angajament.

Pleci dacă nu-ți convine...

Fugi dacă doare..

Crezi că meriți mai mult, dar uiți că mai mult înseamnă, uneori, mai profund, nu mai nou..

El moare la 95 de ani.

Ea, bolnavă, rămâne acasă. Nu poate fi la înmormântare.

Dar trimite o coroană cu un mesaj simplu:

„Odihnește-te în pace. Cu adâncă durere, Nina.”

Atât.

Fără aplauze. Fără dramă.

Pentru că atunci când ai iubit o viață întreagă, nu mai ai nevoie de cuvinte..

Rămâne ceva în noi după ce citim o poveste ca asta...

Un nod în gât. O întrebare în inimă:

Oare mai știm să iubim așa?

Oare vom mai vedea două inimi care îmbătrânesc una lângă cealaltă, cu fruntea lipită și sufletul neted, pentru că s-au iertat de mii de ori?

Poate da. Dacă ne aducem aminte.

Că iubirea nu e spectacol. E rugăciune...

Nu e alergare. E rămânere.

Nu e ușoară. Dar e eternă...