Acum 85 de ani! Drama României!
28 iunie - 3 iulie 1940. Retragere umilitoare!
Alesandru DUTU
• Generalul Nicolae Ciupercă: ,,Evacuarea Basarabiei a scos la iveală lipsuri în pregătire și slăbiciuni morale, pe care, dacă nu le îndreptăm, vom pierde totul”.
• Generalul Florea Ţenescu: ,,Nimeni nu putea da ordin ca onoarea militară să nu fie apărată”.
♦ Ne place sau nu ne place, în timpul retragerii armatei române din Basarabia şi nordul Bucovinei, comandamentele/eşaloanele superioare, dar şi cele inferioare, au fost făcut numeroase greșeli (de organizare, conducere, execuție etc.), unele dintre acestea fiind sesizate la scurt timp, chiar de cei care au fost responsabili de soarta trupelor din subordine.
♦ Cu toate că nu s-a desfăşurat vreo luptă importantă, cuantumul pierderilor în efective înregistrate s-a ridicat (conform unei Note, întocmită de Secția 1 a Marelui Stat Major) la 62 547 de militari (304 de ofițeri, 266 de subofițeri și 61 977 trupă), dintre care 9 morți, 5 răniți și 62 533 dispăruți.
• Chiar dacă după alte situații statistice, pierderile au fost ceva mai mici, situaţia rămâne la fel de gravă, majoritatea celor daţi dispăruţi fiind reprezentată soldații basarabeni (mulţi minoritari) care au părăsit unitățile de bunăvoie sau îndemnați/obligaţi de trupele sovietice, cu toate că se aflau sub drapel şi jurământ.
• Numai Armata 3 a pierdut 22 818 militari (49 de ofițeri, 40 de subofițeri și 22 729 trupă), cele mai multe aparținând diviziilor 14 infanterie (5 045), 7 infanterie (3 589), 8 infanterie (2 804), 34 infanterie (3 773), 2 cavalerie (3 498), 26 infanterie (3 251), ceea ce corespundea unei stări veritabile de război.
♦ Cu același prilej, au fost pierdute și următoarele cantități de armament: 67 079 arme, 277 mitraliere, 1 080 puști-mitralieră, 6 134 revolvere/pistoale, 43 aruncătoare, 147 tunuri, mari cantități de muniție și alte materiale.
• Conform unei situații întocmită de Secția 4 a Marelui Stat Major din 19 august 1940, valoarea materialelor pierdute s-a ridicat la 2 750 900 803 lei, repartizată pe categorii, astfel: armament și muniții de infanterie – 672 609 994 lei, armament și muniții de artilerie – 726 961 400 lei, materiale de recunoaștere și observare – 29 832 834 lei, harnașament – 306 625 889 lei, materiale geniu – 69 173 936 lei, materiale transmisiuni – 39 7885 473 lei, vehicule auto – 25 000 000 lei, echipament – 741 9116 370 lei, subzistențe – 116 094 705 lei, materiale sanitare și veterinare – 42 900 705 lei.
♦ În ceea ce privește cadrele militare capturate și reținute de sovietici, Comisia condusă de generalul Mihail Lascăr a identificat 118 ofițeri activi și 386 de rezervă. Dintre aceștia s-au înapoiat sau au fost repatriați, până la 18 februarie 1941, 103 ofițeri activi și 108 de rezervă.
♦ În acest sens, generalul Nicolae Ciupercă preciza, încă de la 6 iulie 1940, următoarele în Ordinul circular nr. 11 326: ,,Evacuarea Basarabiei a scos la iveală lipsuri în pregătire și slăbiciuni morale, pe care, dacă nu le îndreptăm, vom pierde totul. Trebuie cunoscute toate faptele pentru a desprinde cauzele care au dus la rezultatele nenorocite, de a se ajunge la unități dezarmate și batjocorite de populația străină, cu ofițeri insultați, fără ca să dea acea ripostă imediată, cu orice risc, așa cum poruncea buna tradiție militară”.
• Între ,,cauzele esențiale ale acestei prăbușiri”, comandantul Armatei 4 menționa:
,,Lipsa ofițerilor din mijlocul trupei; deci s-a uitat că tăria unei trupe stă mai ales în tăria de caracter a șefului;
Lipsa de spirit militar a ofițerilor, care pentru a-și salva viața au preferat umilința și batjocura;
Lipsa de inițiativă și energie a ofițerilor, care nu au știut ce măsuri să ia, fiindcă în temele studiate nu au fost asemenea cazuri; ori măsurile luate au fost molâi și fără vlagă;
Lipsă de legătură sufletească între ofițeri și trupă, fiindcă disciplina slabă și încrederea slabă, nu au putut să depășească îndemnurile răuvoitoare de a lăsa armele și a pleca”.
• Adresându-se comandanților care au rămas în mijlocul trupei, comandantul Armatei 4 le mulțumea pentru ,,atitudinea lor, care a impus chiar comandanților sovietici”, precizând că în ei își punea nădejdea de a forma ,,piedestalul pe care se va putea rezema refacerea morală a celorlalți”. Celorlalți le cerea ,,să-și scruteze conștiința, să-și cântărească posibilitățile morale și intelectuale și să înțeleagă că acei care vor fi, ca până acuma, propagatori de panică nu au ce căuta în linie. Datoria lor este să predea comenzile; gestul lor, astfel, este cavaleresc și patriotic și va fi apreciat ca un act de înaltă virtute ostășească”.
• Precizând că ,,în lupta aprigă ce ne așteaptă este mai bine să avem puțini dar hotărâți, decât o gloată de învinși”, distinsul general cerea ofițerilor:
,,Să lase viața molâie și confortabilă și să treacă la viața aspră de soldat, fără cantonamente comode, mese copioase și mașini sau trăsură pe timpul marșurilor;
Să iasă din birouri și dosare și să treacă la acțiune;
Să nu mai aștepte mijloace multe și ordine la tot pasul și să înfăptuiască cu ce au și după situație, știind să-și asume răspunderea celor întâmplate;
Singura grijă, singura pasiune să le fie conducerea unității și împlinirea datoriei;
Fiecare să se călească la gândul că va trebui să moară cel dintâi, fiindcă viața în dezonoare este moartea cea mai aspră”.
♦ Ceva mai târziu și Marele Stat Major a luat atitudine, prin ordinul nr. 2 002 din 25 iulie 1940 (sub semnătura generalilor Florea Țenescu și Ilie Șteflea, șeful, respectiv subșeful instituției) față de ,,lipsurile de ordin moral și disciplinar” constatate în timpul evacuării.
• În primul rând, documentul semnala ,,lipsa de legătură sufletească între ofițeri și trupă”, și chiar ,,între ofițeri”, fapt care a făcut ca unii soldați să asiste, fără a reacționa, la degradarea și batjocorirea ofițerilor, iar unii ofițeri să nu reacționeze la umilirea camarazilor și chiar a comandanților. Considerând că ,,această rușine nu trebuie să se mai repete nicicând în armata română”, șeful Marelui Stat Major, cerea să fie luate toate măsurile pentru ,,a se realiza legătura sufletească între toți ostașii, iar acolo unde ea există să fie neîncetat întărită”.
• În acest scop, ordona:
,,a) Să nu se uite nici o clipă și să se spună tuturor că scopul unic al existenței armatei, și care trebuie să ne lege pe toți, era apărarea țării. Acest scop comun, care leagă pe toți românii laolaltă trebuie să primeze înaintea oricărei griji sau preocupări individuale;
b) Să se silească fiecare a se face iubit și respectat, atât de egali, cât și de subalterni prin: exemplul personal de viață sobră, corectitudine, conștiință și pricepere în îndeplinirea datoriei; sfaturi înțelepte pe care viața militară le reclamă la tot pasul și pe care ofițerii care au o experiență mai mare a vieții, au foarte des ocazia să le dea ostașilor; grija părintească de masa, odihna, îmbrăcămintea și starea sufletească a subalternilor…;
c) Ofițerii să stea neîncetat în mijlocul trupei, dar nu numai de formă, ci totdeauna gata a da sfaturi și îndemnuri bune și străduindu-se să se apropie cât mai mult de sufletul soldaților. Să se renunțe la comoditatea și bunul trai cu care fiecare este obișnuit din perioada de pace și care nu sunt deloc potrivite cu situația actuală. Să se reducă activitatea așa-zis administrativă, care reține pe ofițeri în timpul programului la magazie sau în cantonament, lăsând pe sergenți să facă instrucția oamenilor. Să nu mai fie chemați ofițerii la comandamente în timpul programului pentru toate nimicurile, iar trupa să rămână în voia soartei. Să ducă toți o viață cât mai apropiată de a soldatului, pentru că numai astfel vom putea realiza adevărata legătură sufletească, datorită căreia soldații se vor simți îndemnați să-și sacrifice, la nevoie, chiar și viața pentru comandanții lor”.
• Referindu-se la ,,lipsa spiritului militar”, documentul Marelui Stat Major continua:
,,Unii ofiţeri s-au lăsat insultaţi, dezarmaţi şi chiar degradaţi de bande civile, fără să schiţeze măcar un gest de reacţiune. S-au lăsat batjocoriţi în chipul cel mai josnic, fără să găsească mijloacele de a-şi apăra onoarea de ofiţeri români. Încearcă unii să-și micșoreze vina, punându-se la adăpostul ordinului ce l-au primit de a nu provoca incidente cu trupele sovietice. Această încercare nu poate fi luată în seamă, fiindcă nimeni nu putea da ordin ca onoarea militară să nu fie apărată. A nu provoca incidente nu înseamnă a nu soluționa în modul cel mai potrivit pe cele provocate de alții, mai ales când este vorba de apărat onoarea militară. Acest rezultat îl datorăm în mare parte faptului că unii dintre noi a, încurajat umilința și am respins personalitatea și spiritul de demnitate, uneori cu severitate deplasată, mergând până la terorizare. Asupra acestul rău, Marele Stat Major a atras insistent atenția în numeroase rânduri. Un ofiţer nu trebuie să se lase jignit nici măcar cu privirea. Reacţiunea trebuie să fie mai puternică cu cât ofensa se materializează prin vorbe sau lovire. Armata română nu se poate lăsa pângărită şi batjocorită de minoritari”.
• Considerând că ,,pestigiul armatei române trebuie refăcut neîntârziat şi reînălţat la treapta ce i se cuvine”, şeful Marelui Sat Major ordona ca cei ce s-au lăsat ,,grav ofensaţi, fără a reacţiona în vreun fel, să fie sancţionaţi cu toată severitatea ca nedemni de a purta haina ostăşească”.
• Cu același prilej, șeful Marelui Stat Major s-a referit și la ,,lipsa de conștiință în îndeplinirea datoriei”, la ,,lipsa de inițiativă, curaj, energie”, ,,lipsa de ținută militară și de atitudine ostășească” etc., argumentând pentru fiecare situație.
• În final, față de ,,constatările dureroase arătate tai sus”, se cerea - ,,ca o obligație imperioasă” - să se ia măsuri ,,contra celor vinovați și a se preveni repetarea greșelilor”, ordonându-se:
,,În acest scop, comandamentele vor începe de îndată cercetări și vor propune neîntârziat pentru pedepse exemplare pe toți aceia care s-au dovedit incapabili de a comanda în fața inamicului. Acestora urmează a li se lua comanda și a fi propuși, după gravitatea faptelor la, la pierderea gradului și a pensiei, constituind astfel un exemplu drastic pentru toți acei care ar mai fi tentați să cadă în asemenea greșeli. Pentru a se preveni repetarea unor asemenea fapte, în marile încercări ce sunt de așteptat, comandamentele vor lua măsuri la timp, să fie dați în judecata curților marțiale, toți cei care sub diferite pretexte se sustrag de la îndeplinirea datoriei. Aceștia vor fi judecați conform legiuirilor în vigoare pentru vina de sabotaj față de străduințele întregii țări și de bunele intenții ale conducătorilor de a înarma oștirea și de a o pregăti cât mai bine pentru apărarea țării”.
• Exigența manifestată de generalul Florea Țenescu după desfăşurarea evenimentelor a fost firească şi binevenită, chiar dacă el uitase prea repede atitudinea capitulardă pe care o avusese în Consiliul de Coroană. Nu a uitat însă Ion Antonescu, care peste câteva luni avea să-l îndepărteze din armată, deși-i fusese coleg și prieten.
♦ Categoric este faptul că nu peste tot s-au întâmplat asemenea situaţii, că au existat și cazuri în care comandanţii şi trupele au manifestat fermitate şi demnitate ostăşească, inclusiv intervenţii în forţă, pentru a asigura retragerea trupelor şi restabilirea ordinii.
♦ Tot la fel de categoric este şi faptul că şi cele relatate de generalii Florea Ţenescu şi Nicoale Ciupercă au fost situaţii reale, retragerea fiind umilitoare.
P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!
