"Până aici domnilor!
Eu nu sunt asistatul social pe care îl cumpărați dvs cu făină, ulei, mici si bere.
Eu nu am nevoie de o pomană de 2500 de lei pe an.
Eu trebuie să fiu plătită la valoarea și importanța muncii mele. Eu sunt singura speranță că această nație va mai exista peste 50 de ani.
Puțin îmi pasă că trebuie să opriți creșterile de salarii la parlamentari, la primării, la funcționărimea din aparatul administrativ.
Eu nici nu ar fi trebuit să intru în grevă ca să îmi cer drepturile. Trebuia să mi le dați voi înainte să deschid eu gura. Pentru ca voi sunteți perfect conștienți că sunt prost plătită.
Ce să fac eu cu 2500 de lei? Nu imi acopăr nici măcar ceea ce am investit anul acesta în grupă. Vreți să vă fac un inventar? Nu cred!
Îmi dai o pomană pentru cărți și formare? Adică vă îmbogățiți tot voi, ocrotitorii mafiei cărților didactice și manualelor și ai ONG-urilor care oferă cursuri de 2 lei? Să vă fie rușine! Și vouă și României care vă susține!
Să-ți fie rușine, Românie, că îți bați joc și mă târăști în noroi pe mine, dascălul copiilor tăi, cel ce a uitat adesea de propriul copil.
Să-ți fie rușine că vezi numai când greșesc. Nu vezi niciodată sacrificiile pe care le fac pentru copiii tăi.
Să-ți fie rușine că mi-ai pus eticheta de vinovat de serviciu pentru toate rateurile pe care le dai tu.
Să-ți fie rușine că îmi compari munca cu cea a vânzătoarei sau mecanicului auto. Pentru tine copiii tăi sunt asemeni borcanelor de muștar sau planetarelor.
Da! Eu sunt cel mai mare corupt, cel mai mare evazionist, cel mai mare....orice este rău al României.
Nu parlamentarii care nu fac nimic pentru tine, dar iau zeci de mii de euro pe lună.
Nu medicii cărora le-ai mărit salariile la valori peste media europeană, dar nu se uită la tine dacă nu ieși cu plicul la înaintare.
Nu angajații de la stat care au afaceri de milioane de euro cu statul...
Coruptul sunt eu cel care cer 5 lei pe lună pentru xerox atunci când am dat banii pe medici și medicamente pentru că eu nu beneficiez de servicii de sănătate gratuite.
Ce zici dacă de mâine lucrez NUMAI cu ceea ce îmi dai tu Românie?
Ce zici dacă de azi înainte lucrez numai pentru cât mă plătești tu?
Până aici, Românie!
De azi înainte îți voi oferi exact cât îmi oferi tu.
Vrei mai mult? Atunci vino alături de mine. Susține-mă în demersul meu! O fac pentru tine și copiii tăi! O fac pentru mine si copiii mei!
Pentru că și eu sunt parte din România!
Profesor în România...
Peste 30 de ani de subfinanțare, 30 de ani de umilințe, 30 de ani de indiferență, 30 de ani irosiți.
Ne-a găsit acel '89 absolut nepregătiți. Eram îmbătați de imaginea școlilor din țările la care jinduiam. Ne arătau partea frumoasă, ce aveau ei mai bun. Nu ne-au arătat gunoiul de sub preș. E drept că oricum nu l-am fi văzut pentru că eram orbiți de admirație. Așa a început joaca cu legislația în domeniul educației. Frânturi luate de ici-colo pentru că sunau bine, amestecate fără noimă, fără studii de impact, fără o cercetare temeinică. Am preluat expresii pompoase și le-am dat sensuri mult mai mărețe decât aveau în realitate.
În ministere s-au cocoțat pe scaune oameni "politici" adică oportuniști de doi lei, cei mai mulți habarniști de mare clasă care au început să se joace de-a Dumnezeii. Au luat rând pe rând banii de la educație până la limita subzistenței.
Funcțiile de conducere au trecut de la o clientelă politică la alta și nu întotdeauna au fost ocupate de cei mai potriviți, de cei mai buni. Puterea a trecut de la oamenii competenți la cei incompetenți. Politica "cine nu-i cu noi, e împotriva noastră" a intrat în cancelarii.
Profesorii au început să se dea bine cu directorii, directorii cu inspectorii, inspectorii cu funcționarii de stat și oamenii politici.
Cei "altfel" au început să fie amenințați și chiar dați deoparte. S-a instaurat încet-încet puterea dosarelor. Și ei, profesorii cei mulți s-au complăcut cu statutul de spectator, transformându-se în roboți dominați de frică. Puținele revolte, timide și răzlețe au fost înăbușite cu șantajul numit "interesul elevilor".
Ce grevă pentru alocarea finanțării necesare unui învățământ de calitate? Nu!!! Pentru că afectează elevii care nu au nicio vină.
Și atunci profesorii, conștienți că nu se poate face educație modernă, adaptată cerințelor și nevoilor copiilor, au adus "de acasă" cele necesare sau s-au umilit cerșind de la părinți ceea ce STATUL ar fi trebuit să asigure.
O umilință plătită scump, cu demnitatea și onoarea de a fi profesor, pentru că nu poți mușca mâna care te hrănește.
Lipsa de demnitate s-a văzut în cazul colegei umilite de fosta noastră ministresă. Atunci, în secunda doi, trebuia să ne dăm toți demisia. Cei câțiva care au luat poziție au fost puși la zid.
Aceeași lipsă de demnitate și curaj și când colegii noștri au fost atacați și înjunghiați în școală, de fiecare dată când presa a scos la iveală profesori umiliți și batjocoriți de elevi.
Resemnarea și blazarea a devenit încet-încet mod de viață în învățământul românesc care s-a prăbușit constant până aproape de colaps.
La umbra atacurilor furibunde împotriva profesorilor s-a votat România educată... Care Românie?
Cea care a primit 2,7% din PIB?
Cea în care niște drepturi salariale câștigate în instanță sunt plătite în timp de 5 ani?
Cea în care funcționari din ME primesc peste 2000 de lei pe lună spor de condiții vătămătoare?
Cea în care școala pedagogică a fost transformată în refugiu pentru cei mai slabi elevi și studenți?
Cea în care profesorul a ajuns să fie mai prost plătit decât un necalificat?
După aproape 18 ani profesorii au îndrăznit să își ceară drepturile. Răspunsul a fost același ca din '90 încoace: nu sunt bani.
Și după 18 ani profesorii au ieșit în stradă, iar acum au intrat în grevă.
Este o grevă a disperării, o încercare de a se salva ce a mai rămas din acest sistem. Pentru că nu se poate face calitate cu oameni prost plătiți și cu un sistem subfinanțat.
Întreaga societate a sărit la gâtul lor. Atacuri murdare, știri false au fost lansate de către marile trusturi media, pe toate rețelele de socializare.
La adăpostul lor, guvernul plin de incompetenți și repetenți, a găsit banii pentru majorarea salariilor parlamentarilor, magistraților, în ministere se dau sporuri de mii de lei pentru condiții grele de muncă. Pentru profesori nu sunt bani. Preocupat de schimbul de scaune, primul-ministru cheamă la negocieri.... părinții și elevii.
Nicio întâlnire cu profesorii, prin reprezentanții lor.
Nicio dezbatere reală pe nevoile școlii.
În schimb, avem îndemnuri de a continua școala, de a face totul pentru binele copiilor, indiferent care ar fi acela în concepția experților. Din nou, fără noimă, fără curaj, fără responsabilitate. Doar îndemnuri de a accesa sutele de platforme, neverificate, netestate, neadaptate situației.
Am fost și suntem acuzați de toate relele din societate.
Și am tăcut și tăcem...de frică, din lașitate.
Ba unii dintre noi sunt atât de entuziasmați încât declară că este normal, pentru că nu-i așa, trebuie să justificăm salariile. Prin tăcere? aș întreba eu. Acesta este exemplul pe care ul dăm elevilor? Lașitate, umilință, lipsă de demnitate și perseverență?
Așa și trebuie! Să ne justificăm salariile. Dar care salarii? Cele înghețate, nemajorate.
Care este statutul nostru acum? Știe cineva ceva ce noi nu știm?
Și noi tăcem...tăcem... chiar și atunci când unii părinți ne tăvălesc în noroi și spun că acum se vede cât de buni, adică nu suntem, ca profesori.
Să fii profesor în România ar trebui să fie o mândrie. Este?"