De mică am avut pasiunea (uneori transformată în manie!) pentru cărți. Se explică prin faptul că era și încă mai este o preocupare relativ ieftină, până la un punct, și extrem de la îndemână.
Problema este că în ultimul timp prețul cărților a început să crească. Problemă până la un punct, căci se pot găsi mijloace pentru a procura cărți la un preț rezonabil: reducerile. Plus că, de ce să nu recunoaștem?, salariile au mai crescut. Și vorba unei colege: strâng, fac economii pentru zile negre, dar nu am cui lăsa averea adunată, cel puțin ipotetic vorbind. Așa că de ce atâtea restricții inutile dincolo de un anumit punct, măcinându-mi sănătatea și nervii, când aș putea să-mi satisfac câteva capricii din când în când?
Într-adevăr, poate exista problema spațiului de depozitare. Dar asta se poate rezolva inteligent. În fond, cât de multe cărți îmi pot cumpăra în așa măsură încât să îmi umplu casa cu totul?
Poate că tata are dreptate în felul său: nu este o idee rezonabilă să cheltuiesc bani aiurea, fără logică. Și totuși într-o anumită privință tind să-l contrazic în privința literaturii. Sunt de acord că lecturile din clasici poate constitui baza unei informări. Dar trebuie să recunosc că în bibliotecă nu am (sau chiar nu mai am) cărți de bază din literatura română și universală și pe care mi le-aș dori. În plus, mi s-a spus că unele cărți ar exista în bibliotecă, dar căutându-le nu le-am găsit. Unele dintre ele îmi amintesc mai vag sau mai clar că au fost, dar fie au fost împrumutate altora și nerestituite, fie făcute cadou din start. Altele există, dar sunt atât de uzate încât mă mir că foile se mai țin una lângă alta, așa că m-ar tenta să le cumpăr din nou într-o ediție mai nouă care s-o înlocuiască pe cea uzată.
Un alt aspect deloc de neglijat: generațiile de acum citesc cu totul altă literatură decât citeam eu în tinerețe. Și tocmai din acest motiv este greu de purtat o conversație pe teme literare cu noile generații atâta vreme cât țin morțiș la literatura pe care o citeam cu decenii în urmă, eu și/sau părinții mei, atâta vreme cât aceste cărți nu mai sunt accesibile tinerei generații și nu li se poate impune lectura lor cu forța numai pentru că nu pot renunța eu la anumite idei.
Mă doare, de asemenea. ideea de a ne impune ideile proprii în fața celuilalt. Mi se pare total nerezonabil ca eu să aduc toți banii în casă dar să nu pot cheltui din ei fără să dau raportul asupra destinației cheltuielilor. Mă doare atunci când mi se spune că iau bani din dulap „ca o hoață” în măsura în care sunt acolo și banii câștigați de mine. Mă doare ideea că mi se reproșează că cumpăr și citesc cărți „imposibil de citit și fără altă valoare decât aceea de maculatură” doar pentru că părinții mei nu sunt obișnuiți cu genul literar respectiv, dar pe care eu le citesc și le înțeleg cu relativă ușurință. De ce mi se întâmplă mie acest lucru?
Și apropo de reducerea costului de achiziție a cărților. Există lichidări de stoc și perioade de reducere, plus reduceri la reducere. Se ajunge la un preț de achiziție absolut simbolic dacă prețul ajunge la 20-25% din prețul inițial. Și chiar dacă reducerea ar fi de 25-30-50% și tot e ceva.
Mai nou am început să aplic o nouă metodă de recuperare a cheltuielilor: metoda de tip cashback, Ideea este următoarea: achiziționezi un produs de pe o platformă sau dintr-un anumit magazin ce aplică metoda respectivă și după aproximativ 45 de zile primești într-un cont bancar pe numele tău o sumă variabilă, ca și procent, de la magazin la magazin, ca și un comision. Plus că dacă promovezi metoda/platforma respectivă și altor persoane, primești comision și pentru comenzile făcute de acele persoane. Și se câștigă pe bune, cu atât mai mult cu cât folosești și promovezi sistemul de tip cashback.
Va fi o idee de viitor? Dumnezeu știe! Vom vedea. Numai că pentru asta trebuie să renunțăm la prejudecăți și rețineri și să trecem la acțiune...